Conducerea Camerei Deputatilor a decis, in sfarsit, ca deputatii care au incasat bani necuveniti pentru chirie trebuie sanctionati. S-a stabilit ca pana luni presedintii comisiilor pentru regulament, pentru statut si juridica trebuie sa prezinte un raport care sa cuprinda cinci puncte, printre care si cel privind modificarea legislatiei in vigoare pe aceasta tema.

S-a mai decis ca parlamentarii care au facut declaratii neconforme cu privire la domiciliul pe care il au si au beneficiat de sumele de cazare sa restituie acesti bani si sa fie sanctionati pentru acest lucru, in baza unei analize a celor trei comisii. Cei care au completat gresit sau nu si-au actualizat formularul privind cazarea ar putea fi si ei sanctionati, iar aceste sanctiuni vor fi stabilite de Comisia juridica, pe baza analizei Comisiei de statut, a adaugat Zgonea.

Comisia juridica va analiza cazurile parlamentarilor care nu au domiciliul in Bucuresti, dar au proprietati in Bucuresti, pentru a stabili daca acestia au incasat sumele pentru chirie corect si in conditiile legii. Modificarea Statutului deputatilor si senatorilor se refera la faptul ca parlamentarii nu ar mai avea din punct de vedere moral si legal dreptul la cazare daca au domiciliul in Bucuresti, au o proprietate in Bucuresti cu destinatie de locuinta si locuiesc in ea.

Romania libera