Guvernul isi modifica modul in care va functiona, printr-o Ordonanta de Urgenta. Executivul a aprobat o ordonanta de urgenta care prevede modifica la aparatul central al Guvernului si al ministerelor. Astfel, mai multe institutii trec sub coordonarea premierului, iar Secretariatul General al Guvernului si Cancelaria premierului vor fi reorganizate. "Prin actul normativ se creeaza cadrul legal pentru reorganizarea Cancelariei prim-ministrului si a Secretariatul General al Guvernului (SGG), masura subscrisa prioritatilor Programului de guvernare, si anume, imbunatatirea eficientei administratiei publice, cu accent pe reforma Centrului Guvernului. Cele doua structuri vor avea roluri mai bine definite si delimitate, in sensul ca SGG va asigura secretariatul tehnic/administrativ al Guvernului, in vreme ce, Cancelaria va avea rol de coordonare strategica", se arata, miercuri, intr-un comunicat de presa al Executivului, scrieEVZ.

POLITIC SHOWFoto: Colaj foto

Cum au votat europarlamentarii romani in privinta unui Brexit cat mai rapid. Care sunt explicatiile. Cei mai multi eurodeputati romani au fost de acord cu retragerea cat mai repede a Marii Britanii din UE, ca urmare a rezultatului referendumului din 23 iunie. Singurii europarlamentari romani care nu au votat rezolutia Parlamentului European au fost Monica Macovei si Marina Jean Marinescu. Macovei arata ca exista pericolul segregarii Europei. Dupa o dezbatere intre liderii grupurilor politice ale Parlamentului, presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker si ministrul olandez Jeanine Hennis-Plasschaert, care reprezinta presedintia prin rotatie a Consiliului UE, Parlamentul European a votat o rezolutie privind etapele urmatoare dupa referendumul din Marea Britanie din 23 iunie. Regatul Unit trebuie sa respecte dorinta majoritatii cetatenilor sai, in intregime, pe deplin si cat mai curand posibil, prin retragerea oficiala din UE, inainte ca orice demers referitor la noile relatii sa fie intreprins. Parlamentul solicita guvernului britanic sa respecte decizia democratica a cetatenilor sai printr-o implementare rapida si coerenta a procedurii de retragere, si anume prin activarea articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeana, astfel incat sa se permita inceperea cat mai rapida a negocierilor de retragere. Aceasta este concluzia unei rezolutii adoptatre marti de catre Parlamentul European. Textul a fost aprobat cu 395 voturi pentru, 200 impotriva si 71 de abtineri, anuntaAdevarul.

Pregatiri pentru alegerile parlamentare: PNL se reformeaza cu vechea garda? Vasile Blaga sau Alina Gorghiu ar putea prelua sefia filialei de la Bucuresti, iar in fruntea unor sectoare ar putea reveni fostii presedinti sau oamenii din structurile existente. Stabilirea conducerii PNL Bucuresti provoca agitatie printre liberali, liderii formatiunii propunandu-si sa relanseze organizatia in perspectiva alegerilor parlamentare. La aceasta ora, in interiorul Partidului National Liberal se discuta cateva ipoteze de lucru. Un scenariu vizeaza preluarea organizatiei de catre copresedintele Vasile Blaga, iar un altul amanarea alegerilor, urmand ca de filiala sa se ocupe ambii copresedinti - Vasile Blaga si Alina Gorghiu. Un alt scenariu ar presupune ca Alina Gorghiu sa preia PNL Bucuresti, iar Vasile Blaga sa se concentreze pe organizarea la nivel national. Decizia ar urma sa fie luata saptamana viitoare. Unii dintre liberali considera ca plasarea in fruntea organizatiei a unui lider liberal sau a amandurora ar fi o strategie inspirata, urmand sa transmita electoratului ca liberalii trateaza cu atentie Capitala. Pe de alta parte, in dezbaterile interne exista si lideri care sustin ca PNL ar sugera in acest fel ca este intr-o criza de cadre, daca nu stabileste o conducere la Bucuresti diferita de cea centrala. Nemultumitii contesta in special intentia plasarii lui Blaga in fruntea Partidului National Liberal Bucuresti, pe motiv ca acesta are o imagine de politician "invechit", informeazaRomania Libera.

Marian Vanghelie, despre alegerile locale: "Daca n-ar fi de ras, ar fi de plans. Toate au o singura ecuatie, ca teorema lui Pitagora". Marian Vanghelie a fost prezent la Tribunalul Bucuresti unde a avut termen in procesul de abuz in serviciu. Fostul primar al Sectorului 5 le-a vorbit jurnalistilor despre diverse lucruri, de la dosarul sau, la situatia actuala din justitie, despre noul primar al Capitalei sau alegerile locale. Intrebat despre rezultatul slab facut de partidul din partea caruia a candidat la primarie, acesta a raspuns, potrivit B1 tv: "Daca n-ar fi de ras, ar fi de plans. Toate au o singura ecuatie, ca teorema lui Pitagora". Vanghelie a precizat dupa ca totul a fost un experiment pe Bucuresti si ca i se pare suspect ca 5.000 de buletine de vot au fost anulate, ceea ce ar insemna aproximativ 9%, si felul in care anumiti membri ai sectiilor de votare au fost numiti, scrieEVZ.

"Logodna" cu nabadai intre PNL si UNPR: Cine pierde si cine castiga.Negocierile dintre PNL si UNPR sunt in impas, dupa ce partidul fondat de Gabriel Oprea risca sa se destrame, in urma migratiei de parlamentari catre PSD, cel mai avantajat partid din aceasta afacere. In timp ce PNL negociaza cu UNPR conditiile unui parteneriat politic, PSD isi ingroasa randurile cu parlamentari UNPR, nemultumiti de colaborarea cu liberalii. Noua senatori si patru deputati UNPR au anuntat deja ca trec in barca PSD, iar racolarile vor continua si pe timpul verii. Toate aceste miscari nu au fost prevazute de PNL, care era dispus sa se asocieze cu un partid patat, precum UNPR, pentru a forma o majoritate parlamentara in sesiunea din toamna. Calculele liberalilor au fost date peste cap insa de capturile facute de PSD, iar fuziunea cu UNPR este pusa acum sub semnul intrebarii in PNL. Dupa primul val de plecari din UNPR, liberalii au amanat cu o saptamana sedinta in care ar fi trebuit sa se decida formula de colaborare cu UNPR. PNL asteapta acum sa vada cati parlamentari UNPR vor mai parasi partidul pentru a calcula daca o fuziune cu UNPR nu i-ar afecta mai mult decat sa-i avantajeze, anuntaAdevarul.