Fiica presedintelui Traian Basescu, Elena, va avea un contracandidat la functia de secretar general al Organizatiei de Tineret (OT) PD-L. Este vorba de Bogdan-Alexandru Boza, membru al organizatiei de tineret Sector 1.

Boza sustine ca isi va depune candidatura pentru a stopa „derapajul valoric al selectiei liderilor OT PD-L”, implicit al viitorilor lideri PD-L, prin adoptarea unor „inscaunari dinastice“. „Imi voi depune candidatura vineri, cu doua ore inainte de implinirea termenului alocat in acest sens pentru functia de secretar general al organizatiei de tineret a PD-L.

Candidatura reprezinta, prin ea insasi, o manusa aruncata Elenei Basescu, in particular, si membrilor PD-L, in general, cu privire la directia spre care se indreapta organizatia”, sustine Boza, intr-un e-mail trimis redactiei. In replica, mezina familiei Basescu a declarat ca i se pare normal sa existe un contracandidat pentru functia de secretar general. „Este foarte bine ca exista si alti colegi de partid care isi doresc sa candideze pentru aceasta functie. Este normal sa fie concurenta pentru functiile din partid”, a spus Elena Basescu. Alegerile vor avea loc pe 23 - 24 februarie.

Gandul