Dupa ce a atacat in instanta hotararea de guvern care delimiteaza colegiile uninominale, PRM pune sub semnul intrebarii desfasurarea alegerilor pe 30 noiembrie, printr-o noua contestatie la Curtea Constitutionala. Partidul lui Corneliu Vadim Tudor a reclamat ieri neconstitutionalitatea sintagmei „de regula“ din ordonanta de urgenta care a modificat legea electorala („cel mai mare colegiu uninominal sa fie, de regula, cu cel mult 30% mai mare decat cel mai mic“). In plus, PRM sustine ca drepturile electorale nu se pot reglementa prin ordonanta. Mutarea prelungeste pe termen nedefinit actiunea in instanta si pune din nou uninominalul pe masa Curtii Constitutionale (CC), ceea ce ar putea conduce la amanarea alegerilor.

Primul termen al atacului PRM a fost stabilit de Curtea de Apel pe 24 septembrie. Principalele capete de acuzare ale PRM vizau faptul ca o parte dintre colegii au fost trasate de executiv, fara a avea o propunere din partea comisiei parlamentare. Cum PRM a ridicat si o exceptie de neconstitutionalitate, Curtea de Apel va suspenda procesul pana la hotararea CC. „Asta nu inseamna ca nu poate accepta a doua contestatie, privind suspendarea aplicarii HG. In practica, probabilitatea nu este insa foarte mare“, explica Laura Stefan, jurist la Societatea Academica Romana.

Interal in Adevarul.