Politic Show: PDL si PSD la egalitate pentru Europarlamentare; Popularii europeni asteapta scuze de la PSD; Guvernul si Parlamentul, liderii lipsei de transparenta

de Codrin Taut     HotNews.ro
Luni, 1 iunie 2009, 23:34 Revista Presei | Politic

Politic Show
PDL si PSD sunt creditate cu 31% la europarlamentare, in timp ce PNL este cotat cu 20 de procente, conform unui sondaj INSOMAR comandat de Realitatea TV. La prezidentiale, Basescu se pastreaza in frunte, Geoana este in crestere, iar Crin Antonescu incepe sa piarda ritmul. PSD si PDL merg cap la cap in batalia pentru alegerile europarlamentare, cu doar cinci zile inainte de momentul votului. Potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSOMAR la comanda Realitatea TV, in perioada 29-31 mai, cele doua partide sunt la egalitate, cu 31%, fiind urmate de PNL cu 20%, de UDMR cu 6,8% si PRM cu 5,9%. Pe primele locuri la PRM sunt Corneliu Vadim Tudor si Gigi Becali, in vreme ce la UDMR prima pozitie pe lista este ocupata de Laszlo Tökes. Independenta Elena Basescu se va regasi si ea in viitorul legislativ european, fiind creditata cu 3,9%, scrie Cotidianul.

Solutiile PNL pentru iesirea din criza: cota unica de 10%, TVA de 15% si anularea impozitului forfetar. Liberalii au prezentat luni seara propriul proiect de strategie fiscala pentru relansarea economiei romanesti. Evenimentul i-a adus la aceeasi masa pe Crin Antonescu, Calin Popescu-Tariceanu si pe Dinu Patriciu. Reducerea cotei unice de la 16 la 10%, reducerea TVA cu patru procente pana la 15%, anularea impozitului forfetar – acestea sunt cateva din propunerile lansate luni seara de PNL pentru redresarea economiei romanesti, in cadrul unui simpozion organizat impreuna cu postul TV, Money Channel. Evenimentul i-a adus la aceeasi masa, dupa multa vreme pe liderul PNL Crin Antonescu, pe fostul premier Calin Popescu-Tariceanu si pe magnatul Rompetrol, Dinu Patriciu, cei trei nemaifiind vazuti de foarte multa vreme in aceasta formula. Pana in prezent propunerile lansate de Antonescu mai fusesera sustinute doar de Dinu Patriciu, scrie Cotidianul.

Geoana insista sa-i dea CEC-ul lui SOV. Mircea Geoana este nerabdator sa-l vada instalat in fruntea CEC pe Enache Jiru, omul lui Sorin Ovidu Vintu. Liderul PSD si-a exprimat, ieri, public nemultumirea ca premierul Emil Boc, ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, tergiverseaza schimbarea presedintelui CEC Bank. „CEC este o institutie financiara importanta. O tratam cu toata responsabilitatea. Exista propuneri pe care noi le-am facut si asteptam in continuare ca Ministerul Finantelor, cu avizul obligatoriu al BNR, sa faca numirile”, a spus Geoana ieri, scrie EvZ.

Popularii asteapta scuze, dar si actiuni anticoruptie de la PSD. Presedintele grupului PPE din PE, Joseph Daul, i-a cerut lui Adrian Severin sa-si ceara scuze public si l-a invitat sa lectureze, spre o mai buna documentare, pagina de internet a Comisiei Europene. Aflat in campanie electorala, europarlamentarul Adrian Severin, cap de lista pentru PSD, a declarat, pornind de la Raportul pe Justitie asteptat in iunie, ca acesta nu este coordonat de comisarul Jacques Barrot, ci de secretarul general al CE, Catherine Day, ceea ce ar fi "o forma de coruptie", pentru ca nu ar fi respectate procedurile. "De ce ne trebuie cineva care nu este titularul domeniului sa intervina? Ori domnul Barrot este corupt si el, si atunci trebuie sa rezolvam aceasta problema, ori exista tot o forma de coruptie", a afirmat Severin intr-una dintre deplasarile prin tara de la sfarsitul saptamanii. "Eu acuz de coruptie pe unii care lucreaza la Raportul pentru Romania. Nu neaparat de coruptie in sensul ca au incasat bani, ca au luat mita. Coruptie in sensul de deviere de la reguli si de atitudine incorecta", si-a continuat Severin peroratia, scrie Romania Libera.

Ministrul PD-L al Culturii, Theodor Paleologu, spune ca un lider important al PSD i-a pus in vedere ca ar putea fi in fruntea listei de remaniati. Afirmatia a fost facuta de pedelist la Realitatea FM, in contextul numirii lui Eugen Plesca, fost ofiter MAI - sustinut de Marian Vanghelie - la sefia Directiei de Cultura a Capitalei. "Personal am rezerve foarte serioase fata de principiul politizarii unor institutii de cultura. Se stie acest lucru, am fost adesea criticat in reuniunile Coalitiei de la putere. Chiar mi s-a spus de catre un coleg de la PSD ca daca nu-mi bag mintile-n cap o sa fiu primul remaniat", s-a plans Paleologu. El nu a vrut sa dezvaluie identitatea celui care l-a amenintat, spunand doar ca este ”cineva suficient de puternic sa faca acest lucru”. Mai multe organizatii neguvernamentale protesteaza, azi, in fata Ministerului Culturii, fata de numirea politica a sefilor Directiilor Judetene de Cultura, scrie Gandul.

Guvernul si Parlamentul, lideri la lipsa de transparenta. Indolenta functionarilor pe motive ca “nu stiu” sau “nu vor, avand alte lucruri mai importante de facut” duce la pozitionarea pe lista lipsei de transparenta a institutiei Guvernului si Parlamentului pe primul loc. Conform ultimului sondaj de opinie TNS-CSOP, comandat de Institutul pentru Politici Publice (IPP), 39% dintre cetatenii Romaniei au auzit de existenta legii privind liberul acces la informatii de interes public. Institutia cea mai lipsita de transparenta in comunicare este Guvernul, au raspuns un sfert dintre respondenti (25%) si 23% - Parlamentul. Mai mult de jumatate dintre romani (52%) sunt interesati de activitatea Primariei din localitate, urmata la distanta considerabila de Presedintie – de a carei activitate sunt interesati 12% dintre cetateni si Consiliul Local (11%). Dreptul la informare este foarte important, cred  68% dintre romani, situandu-se, totusi, in urma unor alte drepturi pe care acestia le considera mai importante, cum sunt: dreptul la integritate fizica, dreptul la aparare in justitie, dreptul de proprietate sau dreptul de a alege si a fi ales, scrie Gardianul.

Traian Ungureanu, om politic, interviu la Academia Catavencu: Iei 7.000 de euro acum. Poti sa nu faci nimic.
TRU: Nu sint nebun. Iar 7.000 de euro e o suma modesta. De vreo doua-trei ori mai mica decit un sef de trust de presa in Romania. Cu deosebirea ca ai mei sint supusi controalelor, ai omului de presa nu sint la vedere. Ce fac cu banii astia? Nu stiu. Singurul lucru cu care ma lupt este ca va trebui sa intru intr-o noua formula de viata. Voi renunta la comoditate. Gindeste-te numai ca voi merge Londra-Bruxelles-Bucuresti. De la Londra la Bruxelles sint doua ore, de la Bucuresti la Bruxelles, doua ore cu avionul si de la Baneasa pina acasa o ora jumatate, desi eu stau la un kilometru jumatate de Baneasa. (Academia Catavencu)


Citeste mai multe despre   



















1064 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    o parere (Marţi, 2 iunie 2009, 9:36)

    Radu [anonim]

    Eu nu am pe cine alege dintre candidatii propusi. Nici unul nu-mi inspira nimica.
    Ma mira ca PSD/PDL mai au 30% sustinere!?
  • 0 (0 voturi)    
    30% pe dracu' (Sâmbătă, 6 iunie 2009, 0:52)

    pricu [anonim]

    n-au domnule 30%...dar asa zic astia cu sondajul...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă