Geoana, finantat de firma sotiei. Cele zece luni de putere din 2009 nu au adus prea multi bani in conturile PSD. Daca baronii locali nu au cotizat la campania lui Mircea Geoana, a facut-o in schimb Mihaela Geoana. Desi PSD s-a aflat la putere primele zece luni din 2009, social-democratii nu au reusit sa stranga la pusculita partidului, cu titlu de donatii, nici jumatate din cat au strans democrat-liberalii: 11,57 milioane lei fata de 27,65 milioane de lei la PDL. In cazul cotizatiilor, situatia este un pic mai stransa, dar tot in defavoarea „celui mai mare partid din tara", cum le place pesedistilor sa spuna: PSD a avut cotizatii de 10,3 milioane lei, iar PDL de 13,26 milioane lei, scrie Romania libera.

Tusa si Ioska consolideaza relatia dintre PNL si PSD. Deputatul liberal Diana Tusa ne-a pacalit ani de zile. Se afisa in public cu Bogdan Olteanu, caruia i-a fost director general de cancelarie, dar in timpul asta se dadea pe bicicleta prin fata Parlamentului. Lasa de inteles ca Bogdan Olteanu a depus divort de sotia sa Cristina Izabela din cauza ei, dar isi vedea linistita de viata intima si de intalnirile private cu o cu totul si cu totul alta persoana. Intr-o buna zi, cand n-a mai suportat atata mister si suspans strigator la cer, ochiul nestins al presei a scos un urlet fioros ca de fiara justitiara si a zis: pana aici v-a fost, fartatii mosului, veniti la mine sa va iau temperatura, scrie Academia Catavencu.

"Iepurasul" PD-L Iulian Urban isi face curaj: "Daca ne mai e mult frica de manelisti cand facem legi, o sa ramanem in Evul Mediu". Senatorul PD-L Iulian Urban a preluat initiativa legislativa a Politiei Rutiere referitoare la sanctionarea soferilor agresivi si a introdus-o intr-un proiect personal mai amplu de modificare a legislatiei rutiere. Demersul parlamentarului este unilateral, fiind vorba de o actiune individuala care nu are sustinerea partidului din care face parte. "Eu sunt un iepuras pentru ca nu am functii de conducere si oamenii spun ca nu ma sustin colegii din partid. Dar eu sunt ales uninominal si sunt sustinut de cei care m-au votat. Eu nu ma duc la seful meu, saru'mana sefu. Eu nu sunt legat de partid, nu am lucrat cu statul", a declarat pentru Gandul senatorul Urban.

Mircea Geoana, pe lista martorilor in dosarul „Voicu”. Sunt așteptați sa dea cu subsemnatul la DNA și Marian Oprișan, Manuela Mitrea și Maria Schutz. Mircea Geoana ar urma sa deschida lista martorilor audiati de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) in dosarul de coruptie al lui Catalin Voicu, sustin surse judiciare, preluate de Realitatea TV si citate de NewsIn. Potrivit acestora, nu e insa sigurul lider al PSD care va da cu subsemnatul la DNA, scrie EvZ.

Donatiile catre partid, rasplatite cu contracte cu statul. Firmele care au finantat PDL in 2009 au beneficiat de contracte substantiale cu institutiile publice. O parte dintre companii sunt si sponsori ai PSD, partid care a primit anul trecut donatii de peste 21 de milioane de lei. Companiile care au facut donatii generoase catre democrat-liberali cumuleaza zeci de contracte atat din partea autoritatilor publice centrale, cat si cele locale, conduse de reprezentati ai PDL, scrie Romania libera.

Horia Ghibutiu, in "Ce cauta mass-media in politica" sustine ca "departe de a nedumiri daca e bine sau nu, se cuvine sa observam ca intrarea unei personalitati din mass-media in politica nu e deloc noua. Iar partidul care a avut aceasta idee la noi n-a inventat roata. Daca tot dezbatem de o saptamana intentia cuiva, care a devenit celebru aparand in media, de a participa la alegerile parlamentare partiale din Colegiul 19 pentru Camera Deputatilor, sa fim de acord asupra argumentului ca acest lucru se intampla frecvent - si de mult timp - in lumea larga". Integral in EvZ.

In "Gaina cu oua de aur", Elena Vijulie afirma ca "finantarea clientelara a partidelor politice este una dintre cele mai periculoase frane in calea dezvoltarii economiei. Dupa cum ne spune Monitorul Oficial, o serie intreaga de companii si persoane particulare au investit sume substantiale in campania electorala a marilor partide, editia 2009. Monitorul Oficial spune, evident, varianta oficiala, dar sponsorul Robert Negoita declara ca a dus la PSD bani cash; ne putem gandi, asadar, ca e posibil sa nu fi numarat bine cei 320.000 de lei declarati... Si poate ca la fel ca deputatul Robert Negoita mai sunt si altii". Integral in Romania libera.