Laszlo Borbely: legea padurilor va fi modificata. Ministrul mediului a pus pe hartie o serie de propuneri prin care sa interzica vanzarea „la bucata” a padurilor, dupa ce EVZ a semnalat faptul ca actul normativ pune in pericol fondul forestier. Desi a intrat in vigoare de numai trei saptamani, legea care permite vanzarea „la bucata” a padurilor, punand in pericol fondul forestier, va fi modificata. Decizia a fost luata, ieri, de oficialii Ministerului Mediului - care au aflat, miercuri, din EVZ despre adoptarea si promulgarea actului normativ.

In editorialul "PDL-Bun si PDL-Rau", Silviu Sergiu scrie: "Atacul public lansat de presedintele Traian Basescu la adresa modalitatii de alegere a viitoarei conduceri a PDL este in stransa legatura cu redesenarea hartii de putere din partid. Ca de fiecare data cand in PDL se reimpart zonele de influenta, Traian Basescu are grija sa impiedice „garda veche” a partidului - formata din Vasile Blaga, Adriean Videanu sau Radu Berceanu - sa isi consolideze pozitiile de putere. Mesajul „bolsevizarii PDL” a fost lansat cu un scop precis, acela de a crea presiune de la baza partidului catre varful sau, pentru a atenua ofensiva greilor PDL." Integral pe EvZ.ro.

Solutia lui Ponta pentru datoriile PSD-ului: „O sa-l inchid pe dl. Geoana cu dl. Roibu, sa vada exact ce au semnat si cum sa plateasca!”. Liderul PSD, Victor Ponta, a anuntat joi dupa-amiaza, la Brasov, ca a gasit solutia pentru datoriile de peste 2 milioane de euro acumulate de PSD in campaniile electorale din 2008 si 2009. "O sa-l inchid pe dl. Geoana cu dl. Roibu - Aristide Roibu, trezorierul PSD, n.n. - sa se hotarasca, sa vada exact ce au semnat si cum sa plateasca!", a sunat raspunsul lui Ponta la intrebarea reprezentantului ziarului Gandul daca se va conforma indicatiei lui Roibu de a se inchide intr-un birou impreuna cu Mircea Geoana "sa-si incheie socotelile".

In editorialul "Cum isi pierde un ministru capul: ambitiosul domn Funeriu", Raul Florea scrie: "Daniel Funeriu este depasit nu doar de propriile ambitii. Este depasit si de admiratia fata de sine, de nonsalanta cu care respinge orice idee contrara liniei de gandire pedelista si de gentiletea cu care ii perie pe premier si pe presedinte. Caci nu scolirea pe axa München-Tokyo i-a adus d-lui Funeriu postul de ministru, ci servilismul fata de Traian Basescu si ambitia, din nou ambitia, de a fi luat in seama de partid. Din pacate, dl. Funeriu a preluat de la PDL tocmai partile proaste: obtuzitatea, secretomania si dispretul fata de oricine nu este de acord cu cele enuntate de domnia sa. Nu si-a insusit, insa, si partile de finete portocalie, cum ar fi surprinderea adversarului prin lovitura decisiva aplicata pe neasteptate. Nu a stiut cum sa discute cu sindicatele, nici cum sa stinga criticile din partea opozitiei si, cel mai grav, nu a reusit sa-i convinga pe profesori si pe parinti ca legea pe care a pregatit-o nu face altceva decat sa vindece boala crunta de care sufera invatamantul." Integral in Gandul.

Magistratii isi pastreaza privilegiile, dar si bugetarii pot jubila. Parlamentarii PDL au votat alaturi de opozitie, pastrarea sistemului special pentru magistrati, iar ieri un amendament votat de reprezentantii PSD si PNL, dar si de senatorul PDL Ion Ruset ar putea costa Guvernul peste 1,2 miliarde lei anual. Proiectul legii unitare a pensiilor a trecut de filtrul Comisiei de munca din Senat, dar nu in forma dorita de Guvern. PSD si PNL, ajutate de senatorul PDL Ion Ruset, au schimbat modul de calculare a punctului de pensie. Daca in prezent acesta se calculeaza in functie de fondurile disponibile la buget, de rata inflatiei si eventuala crestere a salariului mediu brut pe economie, potrivit amendamentului votat, punctul de pensie se va calcula numai in functie de salariul mediu brut pe economie, si anume 45% din acesta. Integral in Romania Libera.

Un lider local al PDL acuza partidul de practici fanariote. Presedintele Consiliului Judetean Botosani si prim-vicepresedinte al organizatiei locale a PDL, Mihai Tabuleac, a anuntat ca nu va mai candida la nicio functie in partid atat timp cat noul stat al partidului are prevederi „fanariote", care nu se practicau nici in perioada comunista. Mihai Tabuleac spune ca nu este de acord cu faptul ca toti candidatii la functiile de presedinte de la nivel local sau judetean trebuie sa primeasca mai intai girul conducerii centrale a partidului pentru a putea candida. „Sunt de parere ca la conferinta nationala de pe 16 iulie nu putem intra in lucrarile sedintei daca nu se pune problema rectificarii statutului. Trebuie scoasa aceasta aberatie cu aviz de la centru. Se practica pe vremea fanariotilor, nu? Nici pe vremea Partidului Comunist Roman nu se practica asta." Integral in Romania Libera.