Ultimul tun al celui mai mare devalizator al tarii. Cum a topit Vintu 180 de milioane de euro. Afacerea Petromservice SA reprezinta ultimul tun al celui mai mare devalizator din Romania post-decembrista, Sorin Ovidiu Vintu. Prejudiciul retinut de procurorii Parchetului General in dosarul Petromservice SA este de 180 de milioane de euro. La prima strigare, caci, noteaza aceiasi procurori in Referatul prin care au solicitat Tribunalului Bucuresti arestarea lui SOV, din conturile companiei au disparut, in ultimii ani, peste 320 de milioane de euro. Figura serioasa si timorata, cu care Vintu s-a prezentat, ieri, in fata judecatorilor Tribunalului Bucuresti, si care a inlocuit-o pe cea ironica si sfidatoare, cu care obisnuise opinia publica, tradeaza gravitatea situatiei. Ceea ce era si cazul, dat fiind faptul ca, initial, Petromservice a avut menirea de a fi detinuta de Asociatia Salariatilor din cadrul Petrom. Motiv pentru care compania mama a si renuntat la numeroase active, dar si contracte externalizate, in favoarea societatii nou infiintate, scrie EVZ.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

De ce iubim Romania. Olandezul Johan din Titan: "Parcul IOR e o minune, mai frumos decat parcul central din Amsterdam. Dar daca ma imbolnavesc, ma duc in Olanda". A hotarat sa traiasca in Romania tocmai pentru motivele care ii determina pe cei mai multi romani sa caute o viata mai buna in alta parte: oamenii, lipsa de organizare, absenta regulilor, haosul. Plictisit de Olanda, pe care o caracterizeaza ca fiind supraorganizata si previzibila, o tara care a ajuns sa se concentreze pe forma, si nu pe fond, Johan Bouman, in varsta de 34 de ani, a decis sa se mute in Romania, in 2008. Locuieste in cartierul Titan din Bucuresti de mai bine de patru ani, alaturi de sotia sa, Ana Maria, si fetita lor. Lucreaza ca traducator pentru firme internationale, companii farmaceutice si Parlamentul European. Pentru ca se gandeste ca la un moment dat s-ar putea plictisi de traduceri, s-a inscris la Facultatea de Drept. De ce ar da cineva o viata in Olanda pentru una in Romania? Johan spune ca ar fi plecat oricum din tara sa natala, iar daca nu se intampla sa o cunoasca pe sotia sa, ar fi ales probabil Germania sau Statele Unite, anunta Gandul.

Cazimir Ionescu, revolutionar: "Puteam sa fiu ofiter acoperit". Cazimir Ionescu vorbeste despre cum a ajuns intr-unul dintre rolurile principale ale Revolutiei din '89 si despre cum Securitatea a incercat sa-l racoleze. Cand a intrat in valtoarea Revolutiei din 1989, Cazimir Ionescu era un simplu inginer angajat la Institutul National de Cercetari Economice. La iesire s-a trezit vicepresedinte CPUN, pentru scurt timp ministru al Mediului, iar apoi deputat si senator, pentru ca din 2006 sa fie membru in colegiul de conducere al CNSAS. Cazimir Ionescu recunoaste ca in toamna lui '89 a facut o vizita in Polonia si acolo a primit cateva sfaturi pretioase. Urmand aceste sfaturi a ajuns sa fie printre primele persoane care au patruns in Televiziune la 22 decembrie 1989. A alimentat isteria terorista racnind in fata camerelor ca Pitestiul va fi sters de pe harta tarii, a vorbit din balconul CC si a participat la toate deciziile importante ale noii puteri. El recunoaste ca inainte de 1989 Securitatea a incercat sa il racoleze, informeaza Adevarul.

Cu cat te despagubeste asiguratorul daca nu ai anvelope de iarna. In acest moment, majoritatea companiilor afirma ca nu vor recurge la penalizarea clientilor soferi care au fost implicati in incidente fara sa aiba anvelope de iarna. Lucrurile tind insa sa se schimbe. Anvelopele de iarna sunt obligatorii incepand de la 1 noiembrie, pentru autovehiculele care circula pe portiuni de drum cu gheata, zapada sau polei. Sanctiunea aplicabila pentru nerespectarea acestei legi consta in amenda intre 603 si 1.430 lei si suspendarea certificatului de inmatriculare al vehiculului. De asemenea, Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, declara la inceputul anului ca "in cazul deteriorarii masinii intr-un accident, proprietarii nu vor mai fi despagubiti de companiile de asigurare daca nu au masinile echipate corespunzator". Conform legislatiei nationale in vigoare in domeniul asigurarilor, neechiparea vehiculului cu anvelope de iarna in sezonul rece nu reprezinta o conditie de excludere de la plata despagubirilor nici pe RCA si nici pe CASCO, scrie Romania Libera.

Vandut de Ceausescu pe 10.000 de marci, a vazut cum cade Zidul din Berlin. La 62 de ani, romanul de origine germana Doru Olariu a invatat ca democratia si capitalismul nu se potrivesc oricarei natii. Cand era student, intr-un oras din Banat, si-a propus intr-o dimineata sa ajunga sa schieze in Alpi. Nu-i vazuse decat prin atlase. A reusit, dupa '85, cand a plecat in Germania "cu scrisoare la Ceausescu". Prabusirea regimului si executarea dictatorului le-a urmarit la televizor si la telefon, unde prietenii scoteau receptorul pe geam, s-auda vocea Revolutiei. Pe viu insa a simtit cum a cazut comunismul in Germania. Pe 9 noiembrie '89, noaptea in care Zidul Berlinului se prabusea, el se intorcea dintr-o delegatie. La punctul Charlie de control al pasapoartelor, puhoi de estici: "Dom'le, stiti cum e sa vezi asta? Si-acu" mi se zbarceste pielea pe mine!". Integral in EVZ.

Nadia Comaneci: Exilata de Ceausescu chiar in propria tara. "Adevarul" va prezinta povestea Nadiei Comaneci, sportiva care a schimbat istoria gimnasticii mondiale si care la 12 noiembrie va implini 50 de ani. In episodul de astazi aflati cum s-a schimbat viata Nadiei dupa ce a abandonat gimnastica, cum a trait ea intre pana sa fuga in America si ce legaturi amoroase a avut cu barbati din Romania. Dupa retragerea din activitate, Nadia Comaneci a ajuns in dizgratia nomenclaturii. Dupa succesul de la Universiada din 1981, Nadia a ajuns la concluzia ca e mai bine sa renunte in plina glorie. Ea s-a dedicat studiilor, terminand Institutul de Educatie Fizica si "Sport" (IEFS) si a inceput sa antreneze, la lotul national. In paralel era si arbitru, dupa ce a obtinut brevetul Federatiei Internationale de Gimnastica. Regimul ceausist continua insa sa se foloseasca de numele ei, obligand-o sa preaslaveasca partidul si pe conducatorul iubit al poporului, informeaza Adevarul.

Peter Collett, un veritabil detector de minciuni. Expert in psihologie sociala si profesor la Universitatea Oxford, Peter Collett povesteste intr-un interviu acordat Romaniei libere cat de mica este diferenta intre gesturile care tradeaza minciuna si cele care arata anxietate si cum pot fi deosebite. Autorul "Cartii gesturilor" si "Cartii gesturilor europene", Peter Collett, revine in Romania pentru a sustine vineri conferinta "Limbajul nonverbal si cele mai bune practici in business". De ce e atat de important sa le poti citi gandurile celor din jur doar prin simpla observare a gesturilor lor? Daca stai sa te gandesti la propria ta viata, realizezi ca foarte multe dintre lucrurile pe care le-ai luat foarte in serios pana acum - de exemplu, faptul ca vorbesti cu prietenii, ca schimbati intre voi SMS-uri si e-mailuri, ca relationezi cu colegii de serviciu sau ca flirtezi cu cineva la o petrecere - sunt, de fapt, niste activitati care se bazeaza pe capacitatea noastra naturala de a ne da seama ce anume gandeste cealalta persoana, scrie Romania Libera.

Distrugerea Fagarasului. O fratie uluitoare intre afaceristi lacomi si statul roman. Doi afaceristi argeseni isi pot completa averile si asa fabuloase printr-un proiect care distruge mediul natural din masivul Fagaras. Culmea, pretextul este tocmai energia verde, obtinuta cu ajutorul microhidrocentralelor. In Europa de Vest, s-au construit numeroase microhidrocentrale in deceniile trecute. Acum, curentul acesta a venit si in Romania. Uniunea Europeana incurajeaza producerea de energie din resurse regenerabile, iar hidroenergia intra, desigur, in aceasta categorie. Pentru a capta apa unui rau pentru o microhidrocentrala exista doua variante. Una ecologica si scumpa, alta dezastruoasa pentru mediu si ieftina. Daca statele vest-europene au reusit sa le impuna investitorilor de acolo sa opteze pentru prima, in Romania, cei mai multi dintre constructorii de microhidrocentrale au ales a doua varianta, anunta Great News.

Idila elev-profesor. De la Veronica Micle la Oana de la "Jean Monnet". Iubita lui Eminescu s-a casatorit cu profesorul care a examinat-o la probele de absolvire a gimnaziului. Dan Octavian Visan, profesorul de sport de la Colegiul "Jean Monnet" acuzat ca a violat o eleva in varsta de 17 ani, a fost eliberat. Motivarea judecatorilor a fost ca minora a facut sex de bunavoie. Profesorul a recunoscut ca a facut sex cu eleva in timpul unei excursii la Predeal, dar a respins acuzatia de viol. Acum, este cercetat in libertate. Cautand in istorie si literatura, EVZ a descoperit cateva cazuri interesante de relatii profesor-elev care nu s-au limitat la sala de curs. Vorbim de casatoria Veronicai Micle cu un profesor mult mai in varsta si de o relatie descrisa de Ionel Teodoreanu in romanul "Lorelei". Veronica Campeanu avea doar 14 ani atunci cand se casatorea cu profesorul Stefan Micle, cu 33 de ani mai in varsta. In 1863, cu un an inaintea casatoriei dintre cei doi, Stefan Micle fusese membru in comisia de la examenul de absolvire la care a fost supusa Veronica si colegele de generatie de la Scoala Centrala de Fete din Iasi. Din aceeasi comisie facuse parte Titu Maiorescu, pe atunci in varsta de 23 de ani, scrie EVZ.