Presa in Diagonala: Fukushima: Anomalii severe descoperite la fluturi, dupa accidentul nuclear de anul trecut; Norvegia ar fi putut preveni masacrul lui Anders Breivik - comisie guvernamentala; Trei morti, intre care un politist, intr-un atac armat din Texas - politie

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Marţi, 14 august 2012, 0:53 Revista Presei | Subiectele Zilei

PRESA IN DIAGONALA
Foto: Colaj foto
Fukushima: Anomalii severe descoperite la fluturi, dupa accidentul nuclear de anul trecut. Expunerea la materiale radioactive eliberate in mediul inconjurator au determinat mutatii severe la fluturii din Japonia, conform unui studiu. Oamenii de stiinta au constatat o crestere a picioarelor, antenelor si mutatii la forma aripilor de fluture, dupa accidentul nuclear de la Fukushima, in 2011. Legaturile intre mutatii si materialele radioactive au fost demonstrate prin experimente de laborator. La doua luni dupa accidentul de la Fukushima au fost colectate 144 de exemplare de fluturi din 10 localitati japoneze. Prin comparatie, echipa a constatat ca fluturii din zonele cu radiatii mari au aripile mult mai mici si ochii dezvoltati neregulat, scrie BBC.

Cuba: Fidel Castro a aniversat 86 de ani in cea mai stricta intimitate. Omagii discrete si mesaje simple din partea prietenilor si aliatilor politici au marcat cea de-a 86-a aniversare a fostului presedinte cubanez Fidel Castro, sarbatorit luni in cea mai stricta intimitate. La Palatul Pionierilor din Havana, unde El Lider Maximo si-a sarbatorit adeseori ziua de nastere alaturi de copii, s-a pregatit traditionalul tort, din care Fidel Castro nu a mai gustat de la grava criza de sanatate din 2006, in urma careia a renuntat la putere. Presedintii din Bolivia si Nicaragua, Evo Morales si Daniel Ortega, precum si partidul la putere in Salvador, au trimis mesaje cu aceasta ocazie. Evo Morales a laudat un "exemplu de solidaritate internationala" in timp ce Daniel Ortega l-a calificat pe parintele Revolutiei cubaneze drept "ireductibilul lider uman". In intreaga insula, grupuri de tineri au pregatit manifestari omagiale si concerte, in special in orasul sau natal, Biran, in sud-estul Cubei, la 650 km de Havana, anunta AFP.

Norvegia ar fi putut preveni masacrul lui Anders Breivik - comisie guvernamentala. Politia norvegiana si serviciile de securitate ar fi putut evita total sau partial atacul extremistului Anders Breivik, care a ucis 77 de persoane in masacrul cu bomba de anul trecut, a anuntat o comisie guvernamentala. Serviciile de informatii puteau afla despre planurile lui Breivik cu cateva luni inainte de atacul facut de cel mai mare criminal in serie din istoria recenta a Norvegiei, anunta comisia. Daca cladirea guvernului care a fost bombardata era mai bine pazita, atunci el s-ar fi oprit inainte sa impuste zeci de persoane, majoritatea adolescenti, pe o insula, in timp ce politia s-a luptat sa gaseasca un elicopter si o barca adecvata pentru a ajunge acolo. "Atacurile din 22 iulie 2011 au relevat deficiente serioase in pregatirea pentru situatii de urgenta si capacitatea scazuta de a preveni amenintarile teroriste", a concluzionat Comisia, informeaza Reuters.

Trei morti, intre care un politist, intr-un atac armat din Texas - politie. Doi barbati, dintre care un politist, au fost ucisi luni in apropierea universitatii A&M din Texas (sudul Statelor Unite), in timpl unui atac armat al carui presupus autor a fost retinut, potrivit anuntului politiei, relateaza AFP citata de Mediafax. Alti trei politisti si o femeie au fost raniti in College Station, din sud-estul Texasului, unde se gaseste universtitatea A&M, a adaugat politia. Potrivit presei locale, presupusul autor al atacului a murit de asemenea din cauza ranilor sale. "Situatia este haotica. Sosesc multe informatii, le cerem oamenilor sa fie rabdatori cat timp incercam sa aflam de ce s-a intamplat aceasta tragedie", a declarat ofiterul de politie Scott McCollum. Conducerea universitatii le-a cerut celor 50.000 de studenti, pe pagina proprie de Internet, sa "continue sa evite zona" incidentului.

Ucrainienii vor sa se intoarca la Cernobal, la 26 de ani de la accidentul nuclear. Un grup de ucrainieni au trimis o scrisoare premierului tarii cerand permisiunea de a se intoarce in orasul natal, Cernobal, locul unui grav accident nuclear in urma cu 26 de ani, anunta ziarul ucrainian Sheodnya. Scrisoare adresata premierului Mykola Azarov a fost semnata de 35 de oameni, care sustin ca mai sunt cateva sute care doresc sa se stabileasca in zona din jurul centralei nucleare de la Cernobal. O explozie la unul dintre reactoarele centralei a emis un nor de radiatii in mai multe zone ale Europei in 1986. Desi nu exista permisiunea de locuire pe o raza de 30 de kilometri patrati, aproximativ 200 de oameni au ramas acolo dupa dezastru. Semnatarii cererii, fosti rezidenti la Cernobal, sustin insa ca orasul si suburbiile sale nu mai sunt contaminate, anunta Ria Novosti.


Citeste mai multe despre   



















3036 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică