Subiectele zilei: "Loteria fiscala" ar putea fi un esec. Ce sanse ai cu un bon de 20 de lei si cum functioneaza alternativa deducerilor; Cine a turnat-o pe Elena Udrea si de ce dosarul s-a incheiat acum?; Romania, facuta de ras pentru 2.000 de euro: lotul de polo a plecat fara echipament din tara

de Vlad Moraru     HotNews.ro
Marţi, 3 februarie 2015, 0:38 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele Zilei
Foto: Colaj foto
"Loteria fiscala" ar putea fi un esec. Ce sanse ai cu un bon de 20 de lei si cum functioneaza alternativa deducerilor Loteria fiscala NU va duce la reducerea evaziunii fiscale pe termen lung. Asa sustin managerii magazinelor care spun ca sansele ca bonurile cele mai numeroase, adica cele sub 20 de lei, sa iasa castigatoare sunt foarte mici. Patronii propun o loterie pentru sume de pana la 99 de lei ca sa combata mai bine evaziunea. Specialistii in taxare recomanda chiar introducerea deducerilor fiscale si la noi. Adica pentru toate cheltuielile cu mancarea, sanatatea si educatia, de exemplu, statul sa ne dea anual inapoi 5 sau 10 % din suma, pe baza bonurilor fiscale. Intr-un magazin obisnuit din Capitala, oamenii cumpara in medie de 20 de lei pe zi. Sansele ca la loteria fiscala sa iasa castigator un astfel de bon sunt mai mici cu jumatate fata de cele pe care le au bonurile de peste 100 de lei, sustin comerciantii. "Media bonurilor pe magazinul meu este undeva la 20 de lei. In weekenduri creste la 21, iar in timpul saptamanii este la 18 lei. Deci ne apropiem pe o medie lunara de 20 de lei pe bonul fiscal", spune Alexandru Bicica, manager magazin, conform Stirile Pro Tv.

Mostenirea grea a razboiului sarbo-croat. Curtea de la Haga decide asupra acuzatiilor de genocid pe care Serbia si Croatia si le-au lansat reciproc. Pentru ambele parti, sansele de succes sunt, insa, mici. In schimb, aceste plangeri sunt de folos pe plan politic intern, in cele doua state. Este vorba despre incadrarea juridica a nenumaratelor crime de razboi, comise atat de sarbi, cat si de croati intre 1991 si 1995, in razboiul care a dus la destramarea fostei Iugoslavii. Razboiul a costat multe vieti omenesti. Doar in Croatia au murit aproximativ 13.000 de oameni. Plangerea inaintata de croati invoca bombardarea orasului Vukovar de catre armata controlata de Belgrad si masacrele comise de unitati paramilitare sarbe asupra populatiei civile din estul tarii. La randul sau, Serbia acuza Croatia de acte de razbunare sangeroase asupra sute de civili, comise, spre finele razboiului, de armata croata, precum si de "epurarea etnica", care a fortat pana la 200.000 de sarbi sa paraseasca Croatia, conform Deutsche Welle.

"Fabricadediscounturi.ro", "Politia Romana" sau "Castiga 1.000 de euro lucrand de acasa". Tabloul complet al ESCROCHERIILOR si FRAUDELOR online in Romania Pe masura ce penetrarea internetului a crescut in Romania, ajungand la 13,6 milioane de conexiuni la puncte mobile si 3,5 milioane la puncte fixe, conform ultimelor date ANCOM, s-a multiplicat rapid si numarul atacurilor informatice, escrocheriilor si fraudelor care ii tintesc pe romani. Potrivit unor date ale furnizorului de solutii de securitate informatice Kaspersky Lab, in 2014 aproape un sfert (24,9%) dintre romanii care au intrat pe internet au fost vizati de amenintari web. Pe de alta parte, Bitdefender a identificat, in 2013, aproximativ 2 milioane de atacuri informatice pe IP-uri din Romania. Numarul acestor atacuri a crescut, potrivit estimarilor companiei (nu sunt finalizate datele), la 3 milioane in 2014. Majoritatea escrocheriilor au ca scop furtul de bani, fiind tintite in special tranzactiile online aflate in crestere accentuata. Conform estimarilor PayU, cel mai mare procesator de plati online de pe piata locala, in fiecare minut din prima jumatate a lui 2014 aveau loc aproximativ 70 de comenzi online, cu o valoare totala de 10.783 lei, scrie Gandul.

De ce a primit judecatorul omului de afaceri Dan Adamescu 22 de ani de inchisoare Condamnare-record pentru un magistrat corupt, care decidea soarta companiilor aflate in insolventa. Judecatorul Mircea Moldovan a primit, luni, 22 de ani de inchisoare in dosarul in care au mai fost judecati omul de afaceri Dan Adamescu si alti trei judecatori. Judecatorul Mircea Moldovan de la Tribunalul Bucuresti, cel care anul trecut "rupea" gardurile pentru a scapa de procurorii DNA aflati pe urmele lui pentru a-l retine, a primit pedeapsa cea mai mare din dosarul privind interventiile in cauze de insolventa in care a fost judecat alaturi de afaceristul Dan Adamescu. Nu mai putin de 22 de ani de inchisoare ar putea sa stea dupa gratii Moldovan, daca sentinta va ramane definitiva. In acelasi dosar, Curtea de Apel Bucuresti i-a mai condamnat pe oamenii de afaceri Dan Adamescu si Iosif Armas, pe judecatorii de la Tribunalul Bucuresti Elena Roventa, Sorin Viziru si Ion Stanciu, precum si practicienii in insolventa Ilie Preda, Emanoil Postelnicu si Gabriel Hanganu. Decizia Curtii de Apel Bucuresti nu este definitiva, relateaza Adevarul.

A inceput Operatiunea - Guvernul Majestatii Sale, Klaus Iohannis, Presedintele Republicii! Toata lumea buna din presa si politica a fost ocupata cu teelnovela Toti ma uraste! scrisa, regizata si interpretata (cu talent, trebuie s-o recunosc) de Elena Udrea. S-au difuzat pina acum doua episoade. Si - sunt convins- vor urma si altele. De aceea nimeni n-a observat citeva intimplari aparent disparate, aparent fara legatura intre ele, dar care se dovedesc, pentru cine stie sa citeasca in semnele realitatii ca odinioara preotii romani in maruntaiele animalelor sacrificate, parti ale unui plan care s-a pus deja in aplicare: 1. Demisia lui George Maior, ceruta de Klaus Iohannis sub pretextul Crizei politice majore provocate de conflictul sau, ma rog, asa-zisul conflict cu CCR. 2. Miscarile de la PC, comandate de Dan Voiculescu din puscarie, vizind rasturnarea lui Daniel Constantin. 3. Tinerea in sah a lui Traian Basescu prin razboiul Elena Udrea-SRI. 4. Consfintirea parlmentara a existentei unui singur partid pe partea dreapta a ogorului nostru politic, noul PNL. 5. Criza in care a intrat PMP, singurul partid care mai putea cirii din partea Dreapta fata de noul PNL. 6. Rezolutia Consiliului National al noului PNL privind declansarea operatiunii de rasturnare a Guvernului. 7. Reuniunea de infiintare a Partidului condus de Mircea Geoana, care-si propune, daca am inteles eu bine, sa ia locul pe partea Stinga PD-ului de pe vremuri, partid care, sub conducerea lui Petre Roman, se detasase ca o alternativa la anacronicul PDSR, scrie EVZ.

PNL cauta "solutia imorala" pentru schimbarea majoritatii. Noua sesiune parlamentara, care a inceput ieri, va fi dominata de tentativa PNL de a schimba configuratia politica pentru a prelua guvernarea. Reusita planului depinde de sprijinul UNPR si de cel al nemultumitilor din PSD. Planul PNL de preluare a puterii este gandit in trei etape. Primul test consta in schimbarea majoritatii in Senat, unde diferenta dintre PSD si PNL este mai redusa, si inlocuirea lui Calin Popescu Tariceanu cu Vasile Blaga. Ulterior, liberalii vor incerca sa schimbe raporturile de forte si la Camera Deputatilor, unde Valeriu Zgonea ar urma sa fie inlocuit cu Alina Gorghiu. In momentul in care vor avea majoritatea in fiecare Camera, liberalii vor fi in avantaj si la nivelul intregului Legislativ si vor declansa schimbarea Guvernului Ponta prin motiune de cenzura pentru a instala un nou Executiv, condus de Catalin Predoiu, scrie Romania Libera.

Romania, facuta de ras pentru 2.000 de euro: cine sunt vinovatii pentru ca lotul de polo a plecat fara echipament din tara
Daca v-ati imaginat ca in Romania anului 2015 se doreste dezvoltarea anumitor sporturi, atunci v-ati inselat. Se doreste, de fapt, distrugerea lor. Cazul nationalei U-17 de polo feminin care a participat la un turneu de pregatire, la Istanbul, fara sa aiba echipament e doar un alt mod prin care Federatia Romana de Polo a sabotat aceasta echipa. Aceasta e concluzia discutiilor pe care Adevarul le-a purtat cu mai multi oameni implicati in fenomen, unii dintre ei fosti angajati ai federatiei. "Si-a adus oamenii de la Dinamo" La 12 decembrie, la sefia FRP a fost ales Liviu Raducanu (60 de ani). Fost jucator, capitan si antrenor la Dinamo, Raducanu l-a inlocuit pe Anatol Grintescu. Acesta a decedat la 2 iunie, la varsta de 74 de ani, dupa ce a condus federatia din 2008.

Cine a turnat-o pe Elena Udrea si de ce dosarul s-a incheiat acum? Fostul ministru Ion Ariton si fostul secretar general al Ministerului Dezvoltarii Gheorghe Nastasia sunt cei in ale caror declaratii apare numele Elenei Udrea ca avind rolul central in Gala Bute. Ion Ariton a determinat stringerea a aproximativ 400.000 de euro de catre societatile din subordinea Ministerului Economiei. El stia inca din decembrie 2013 ca va fi urmarit penal. La momentul respectiv a evitat sa vorbeasca despre cine l-a determinat sa stringa acesti bani pentru Gala Bute. Dar informatiile din DNA sustin ca el e unul dintre cei care au vorbit despre Elena Udrea in mod oficial in fata procurorilor. A doua intrebare legitima a opiniei publice: de ce acest dosar care e cercetat din primavara lui 2012 de procurori e finalizat acum, la citeva zile dupa ce Elena Udrea a intrat in impact frontal cu sefii SRI si DNA?!, scriu Mirela Neag si Catalin Tolontan.




















6781 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version