Subiectele zilei: Cum este tratat un caz de coruptie politica in SUA? 7 comparatii cu anchetele din Romania; Top 5 amenintari in puscarii: Cum sa devii temut cu seringa, nebunul si cearsaful; Fabrica de sifonat bani a lui Florian Walter, zis Busca

de Ionut Baias     HotNews.ro
Joi, 7 mai 2015, 3:42 Revista Presei | Subiectele Zilei

Actualitate
Foto: Colaj foto
Cum este tratat un caz de coruptie politica in SUA? 7 comparatii cu anchetele din Romania. Legislativul statului New York, zguduit de coruptie. Presedintele Senatului NY, republican, a fost arestat impreuna cu fiul sau pentru acuzatii de coruptie, dupa ce in urma cu cateva luni si presedintele Camerei Reprezentantilor statului NY, un democrat, a fost arestat pentru acuzatii similare. Liderul grupului republican majoritar si presedintele Senatului statului New York, Dean Skelos, impreuna cu fiul acestuia, Adam Skelos, au fost retinuti luni, 4 mai, de agentii FBI pentru mai multe acuzatii de coruptie si prezentati in fata judecatorului, pentru arestare preventiva. Cei doi si-au declarat nevinovatia, insa daca vor fi gasiti vinovati sunt pasibili de pana la 30 de ani de inchisoare, anunta presa americana, scrie Adevarul.

Fabrica de sifonat bani a lui Florian Walter, zis Busca.
Surse ale Romaniei Libere, neconfirmate oficial, sustin ca Walter- Busca ar colabora cu grupuri financiare din Rusia, de filiatie kaghebista, prin paravane din Republica Moldova si, mai nou, din Ungaria. Din pacate, nu am reusit sa luam legatura cu domnul Walter Busca pentru a comenta informatiile noastre. Cert este ca intre colaborii lui Walter-Busca se afla cel putin trei cetateni unguri, cu domiciliul in Budapesta, care l-au ajutat sa spele banii. De asemenea, din retelele lui Walter fac parte si cetateni din Republica Moldova, zona in care a avut afaceri inclusiv cu fostul viceministru Gheorghe Turcanu (implicat si in scadalul ￯tarului￯ CFR Mihaile Necolaiciuc, pe care in februarie 2005, l-a scos din tara), scrie Romania libera.

Top 5 amenintari in puscarii: Cum sa devii temut cu seringa, nebunul si cearsaful. Detinutii au un arsenal complex cu care isi ameninta dusmanii. Pentru o agresiune grava, un condamnat risca cel mult izolarea temporara in carcera In lumea dura a puscariilor sunt cinci categorii de condamnati care sunt agresati violent de clanurile de dupa gratii. De altfel, 122 de detinuti au murit, in 2014, in inchisori, conform datelor oferite de Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP). De obicei, tintele agresiunilor sunt: - paraciosii - cei care reclama la gardieni diverse abateri; - cei care au bani si nu au protectie; - pedofilii sau violatorii; - vechi dusmani din libertate; - condamnatii-tinte, care sunt agresati la ordinele unui sef de clan de dupa gratii, scrie EVZ.ro.

Discutii aprinse la TVR, dupa ce Nistorescu a spus ca s-ar da mita 3.000 de euro pentru a se produce emisiuni la TVR.
Acuzatii la o dezbatere de la TVR: bani pentru emisiuni. In cadrul mesei rotunde organizate astazi la TVR, pe tema unor propuneri de schimbare a legii de functionare a TVR, discutiile au ajuns la problemele de credibilitate ale postului public. Cornel Nistorescu, jurnalist si realizator de emisiune la TVR: "Eu, ca privat, am fost de nenumarate ori in situatia de a afla de la o societate comerciala ca putem rezolva la televiziunea publica o emisiune, dam 3.000 de euro la director si redactor-sef si cu restul ne descurcam si ne face o ora de prezentare. Si operatiuni de genul acesta se fac constant in TVR. Televiziunea publica a devenit un fel de televiziune privata pentru cei care conduc diverse departamente.", a declrat Nistorescu, citat de paginademedia.ro.

Portret de familie. Cand tatal sta in capul mesei, iar copilul sub ea.
Mult timp nu am inteles de ce Roberto, atunci cand ne jucam in curtea cimentata din spatele adapostului, se lasa din cand in cand in genunchi in fata mea, cu piciorusele subtiri chircite sub el. Fata lui negricioasa era senina, iar gura cu dinti mici ca niste nasturi rotunzi zambea larg. As fi zis ca e fericit - nimic nu parea sa explice gestul pe care baiatul de 6 ani il facea cand jocul era mai in toi. Il ridicam de pe jos si il asezam iarasi in picioare, ca sa ne putem continua lupta de la "ratele si vanatorii": amestecati printre ceilalti copii, ne feream de o minge sparta, pe jumatate dezumflata... De la mama lui Roberto am inteles de ce copilul se tot punea la pamant, in genunchi. Baiatul dezvoltase gestul ca sa scape de bataie, iar acum devenise aproape un automatism, scrie GreatNews.ro

Valeriu Zgonea, dupa intalnirea cu Dean Thompson privind modificarile la Codul Penal: "A fost o chestiune de CONCERN".
Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat intr-un interviu pentru Gandul ca in discutia purtata in biroul sau cu seful ambasadei SUA, Dean Thompson, acesta a ridicat subiectul proiectului de lege privind modificarea Codului de Procedura Penala, referitoare la arestarile preventive si unele sanctiuni care ar putea fi aplicate procurorilor. Zgonea a precizat ca a fost o "chestiune de concern" (ingrijorare, n.red.) din partea Ambasadei SUA.

Am vorbit cu firmele romanesti ISIS, ca sa aflu daca au probleme din cauza numelui. I
n Romania exista peste o suta de firme cu numele Isis, conform portalului datefirme.ro, asa ca am vrut sa vad daca exista cazuri similare si la noi. Am sunat la cateva dintre ele si am incercat sa vorbesc cu angajatii sau cu patronii lor. Pe langa cei de mai jos care s-au aratat cooperanti, restul au fost reticenti care nu voiau sa aiba de a face cu presa: platforma industriala ISIS Development , site-ul de solutii IT ISIS M3, distribuitorul ISIS GRUP si magazinul online Isis's Boutique, scrie revista VICE: Ce reprezinta numele magazinului? E numele fiica-mii, vine de la o zeita egipteana. Stii ce altceva mai reprezinta ISIS? Da, stiu. Dar eu am ales numele inainte de toata nebunia asta cu Statul Islamic. Oricum, sunt in curs de schimbare a numelui magazinului, dar iti dai seama ca nu pot sa-i schimb numele si fiica-mii. Eu sunt egiptean si sunt mandru de starea mea si de asta am ales numele Isis.


Citeste mai multe despre   






















5960 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi