Subiectele zilei: Mita la Primaria Capitalei. Zvonuri din subteranele cazului Oprescu; Leadership german impotriva neputintei europene. Tot mai multi refugiati iau calea Europei; "Brigada Diversa" de la ANAF loveste din nou pe Facebook: pilde cu patroni de club si realizari marete

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 7 septembrie 2015, 1:12 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele zilei
Foto: Colaj foto
Mita la Primaria Capitalei. Zvonuri din subteranele cazului Oprescu. Ironia sortii: Primarul general, "decapitat" de Afacerea Palatelor Brancovenesti. Pentru restaurarea lor s-au cheltuit 32 de milioane de euro. Ca in orice ancheta penala, care are secretele si procedurile ei, si in cea declansata de procurorii DNA avandu-l ca personaj pe primarul general al Bucurestiului exista informatii pe care nu le confirma niciuna dintre partile implicate din motive ce tin fie de actul de justitie, fie de strategiile de aparare. Astfel, trimiterea primarului general al Capitalei in judecata ar fi putut avea loc de multa vreme. De doi ani au fost intocmite nu mai putin de sase dosare, dar DNA a decis sa nu le trimita in judecata pentru ca anticipa impotmolirea lor in "lupta intre expertize". Procurorii au preferat sa astepte aparitia oportunitatii unui flagrant, care sa nu mai lase loc de interpretari. Aceste dosare ar fi continut probe cu privire la lucrarile de la stadionul Arena Nationala, de la soseaua suspendata Mihai Bravu, investitiile de la spitalele din Bucuresti, lucrarile de edificare a noului sediu al Primariei Capitalei, alte contracte si licitatii. Continuarea in EVZ.

Comentariu: Leadership german impotriva neputintei europene.
Tot mai multi refugiati iau calea Europei. Iar Europa este suprasolicitata. Toata Europa? Nu, Germania se opinteste impotriva neputintei. Fiindca poate si fiindca trebuie, considera Rob Mudge. In aceste zile escaladeaza drama refugiatilor si UE i se aduc mari reprosuri. Vocile revoltate se aud tot mai tare, acelea care acuza UE in cel mai bun caz de inactivitate si in cel mai rau caz de incompetenta si neajutorare in chestiunea crizei refugiatilor. In vreme ce reuniunile ministeriale consacrate crizei din Grecia se tineau lant si reuniunile extraordinare la varf aveau loc aproape saptamanal, in chestiunea refugiatilor nu s-a intamplat nimic saptamani in sir. In august, responsabilii de la Bruxelles se aflau acolo unde se afla ei mereu in august. In concediu! Un comentariu Deutsche Welle.

Cat a costat in realitate constructia Arenei Nationale?
Arestarea lui Sorin Oprescu pentru luare de mita ar putea oferi unele indicii despre eventualele spagi care s-ar fi oferit. Schema era urmatoarea: Cei din Primaria Bucuresti atribuiau conctracte catre diferite firme pentru diverse lucrari, insa acestea puteau pastra doar 30-33% din profitul brut. Ceilalti bani mergeau catre diversi angajati din Primarie. 10% din profitul brut ajungeau la primarul Capitalei. Aceste evenimente confirma suspiciunile care planau fata de unele investitii, printre care si Arena Nationala. Pe 6 septembrie 2011 se inaugura cel mai mare stadion din Romania, Arena Nationala, construit pe amplasamentul vechiului "Lia Manoliu". Constructia a fost invaluita insa de controverse. Integral in Pro Sport.

Lovitura grea pentru PSD: Pica reteaua Oprescu.
Bilantul celor doua mandate de primar general al Capitalei, detinute de Sorin Oprescu, arata sumbru: doar 10% din promisiunile urbanistice asumate de Oprescu au fost duse pana la capat ori sunt in curs de finalizare, dupa cum arata "Romania libera" intr-o analiza recenta. Restul au ramas pe hartie. Parcarile subterane, pasajele subterane, salile de sport sau Esplanada nu au fost incepute, cu toate ca, daca ne raportam la platforma-program a edilului general termenele avansate au fost cu mult depasite. De-a lungul anilor, presa centrala a scris si despre legaturile dintre primarul Oprescu si firmele care au contracte cu spitalele din Bucuresti, unele subordonate municipalitatii. Continuarea in Romania Libera.

Exodul din Budapesta. Jurnalul unor ziaristi loviti de istorie.
Doi jurnalisti "Adevarul" au trait pe viu momentul in care peste 1.000 de refugiati din Orientul Mijlociu au plecat pe jos catre Germania, pornind din gara centrala a Budapestei. Am ajuns in Gara Keleti din Budapesta la mijlocul saptamanii trecute si am ramas pentru doua zile. E locul in care mii de refugiati se opresc din drumul lor catre Vest si care a devenit simbolul unei Europe aflate in colaps. La Keleti am vazut mii de oameni dormind pe ciment, ingradamiti unii peste altii, in asteptarea unor trenuri care nu mai vin. I-am vazut pe corporatistii maghiari intorcandu-se de la serviciu si tragandu-si gulerele albe peste nas ca sa nu mai simta mirosul refugiatilor. Am vazut copii uitandu-se la desene animate pe un ecran improvizat de voluntari. Am vazut un tanar sirian care si-a tatuat pe mana "Siria iubeste Germania". Intr-o noapte am vazut mai multi barbati facand skanderbeg ca sa uite. Am vazut un musulman batran citind Noul Testament. Am vazut bebelusi infasurati in pampersii ONG-urilor, facand primii pasi liberi pe Batranul Continent. Un reportaj Adevarul.

"Brigada Diversa" de la ANAF loveste din nou pe Facebook:
pilde cu patroni de club si realizari marete intre doua meciuri de Solitaire. Dupa ce s-au luptat cu buticarii, inchizandu-le micile afaceri pentru 5 lei gasiti in plus in casa si i-a facut ¬suspecti¬ din start pe peste 8.000 scotand in fata manelistii, ANAF isi continua operatiunea de PR pe Facebook. Astfel pe contul de pe site-ul de socializare au inceput sa apara pilde "miracolul de pe litoralul romanesc" si "reviste de business" care prezinta top-uri cu persoane ce pleaca la drum cu 100 de dolari si ajung peste un an la cifre de afaceri de milioane de euro. Intr-o postare intr-o nota ironica pe contul de Facebook, intitulata "Miracol pe litoralul romanesc!" echipa de PR a ANAF face un "top 10 al managerilor de succes de pe litoral" dupa incasarile fiscalizate in perioada mai-iulie 2015, comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent, anunta Gandul.

Vestigiile romane de aparare stau ingropate de mii de ani,
desi ar putea fi o adevarata comoara pentru turismul din Romania. Tinem istoria ingropata! Romanii nu reusesc nici dupa doua mii de ani sa descopere vestigiile romane de aparare, desi acestea ar putea atrage turisti. Arheologii din Cluj se chinuie de cativa ani sa obtina fonduri pentru explorari. Tari europene, precum Anglia sau Germania, si-au incheiat de mult aceste investigatii si chiar au intrat pe lista UNESCO. Romania, insa, e codasa. Daca ar fi descoperite, vestigiile romane ar putea deveni atractii turistice, asa cum s-a intamplat in alte tari europene. Satui sa astepte fondurile de la autoritati, mai multi profesori si studenti au inceput singuri lucrarile arheologice. Integral pe StirileProTv.






















8032 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version