Subiectele zilei: Dumitru Mazilu, audiat ca martor la Parchetul instantei supreme, in dosarul Mineriadei; Proiect: 4.400 de lei, salariul unui rezident din anul I; Cinci lucruri pe care Gabi Firea ar fi putut da 176 000 de euro, in loc de luminite de Paste

de Rares Musatoiu     HotNews.ro
Miercuri, 15 martie 2017, 0:49 Revista Presei | Subiectele Zilei

Actualitate
Foto: Colaj foto
Dumitru Mazilu, audiat ca martor la Parchetul instantei supreme, in dosarul Mineriadei. Dumitru Mazilu a fost audiat marti, la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in calitate de martor in dosarul Mineriadei, in care au fost puse sub acuzare pentru infractiuni contra umanitatii mai multe persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu si Miron Cozma. Potrivit unor surse judiciare, procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie l-au citat pe Dumitru Mazilu, fost prim-vicepresedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale, pentru a da declaratii, in calitate de martor, despre evenimentele din 13-15 iunie 1990. Incepand din 11 ianuarie au fost la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru a lua la cunostinta ca sunt inculpati in dosarul Mineriadei, potrivit Adevarul.

Proiect: 4.400 de lei, salariul unui rezident din anul I.
Salariile medicilor rezidenti vor creste de la 1 ianuarie 2018. Cel putin asta prevede draftul proiectului Legii Salarizarii la care guvernantii lucreaza acum. Astfel, rezidentii din anul intai vor avea un venit brut de cel putin 4.400 de lei, la care se adauga sporuri, iar cei din anul sase vor castiga peste 6.000 de lei lunar, transmite Digi24.ro. Vor fi cresteri salariale si de suta la suta pentru medicii rezidenti din anul I. Conform draftului legii salarizarii unitare acestia vor avea un salariu de baza care va porni de la 4.481 de lei la care se vor adauga si sporuri. Astfel, suma la care va ajunge un medic rezident din anul I ar putea ajunge la aproape 5.000 de lei brut. Este singura categorie de medici rezidenti care va primi aceasta crestere de salariu incepand de la 1 ianuarie 2018, scrie actualdecluj.

Cinci lucruri pe care Gabi Firea ar fi putut da 176 000 de euro, in loc de luminite de Paste.
Gabriela Firea, primarul genial si general al Capitalei, a avut saptamana trecuta fabuloasa idee de a impodobi centrul orasului cu luminite de Paste. Oamenii au ras si au facut glume pe seama ei, dar Gabi nu s-a lasat intimidata de mistouri si lunea asta a venit c-o estimare a costului: 176 300 de Euro. Am facut transformarea pe Google si mi-au iesit putin peste 800 de mii de lei noi. Sau opt miliarde de lei vechi, daca ti-e mai usor asa. Am vrut totusi sa vad ce altceva s-ar fi putut face cu toti acesti bani. Ceva util, de care bucurestenii chiar sa aiba nevoie. Firea vrea sa te faca sa nu-ti pese de suma asta mica, pe care orasul asta mare si frumos si-o permite. Insa tu, om cu minte proprie, pui banii astia in perspectiva si-ti dai seama ca, tocmai d-aia suntem unde suntem, ca am tot risipit sume d-astea "mici" pe placeri ridicole si absolut inutile, conform Vice.

Exista o constitutie perfecta? Decizia Curtii Constitutionale privind ancheta DNA impotriva Guvernului continua sa alimenteze disputa politica cu idei dintre cele mai radicale. Ca niciodata decizia CCR cu privire la ancheta declansata de DNA contra Guvernului a fost citita si rascitita. Prin urmare tot ne-am ales cu ceva, caci oameni care obisnuiau sa se pronunte "din principiu" au facut acum efortul de a studia o argumentatie. Dar nu trebuie sa ne facem iluzii. Cei care "au votat DNA" (ne referim aici la o tipologie politica) nu s-au lasat deloc convinsi de aceasta decizie, ba mai mult au aratat ca ea ne priveaza de mijloacele de a lupta impotriva ticalosiei. Daca guvernul - s-au intrebat ei - comite o ticalosie care nu este sanctionata de CCR, fie pentru ca nu este sesizata, fie pentru ca judecatorii sunt partinitori - cine ne apara pe noi, cetatenii lipsiti de putere, potrivit Deutsche Welle.

Subiecte dinainte cunoscute la concursul de la SJU Slatina. Dupa ce sute de candidati au fost declarati respinsi la concursurile organizate de Spitalul Judetean de Urgenta Slatina in ultimul an, conducerea s-a gandit sa schimbe procedura,elaborand 60 de subiecte pe care sa le puna concurentilor la dispozitie, iar in ziua examenului se vor alege cinci. Dupa mai multe sesiuni de concurs organizate din primavara anului trecut si pana acum, pentru ocuparea a zeci de posturi vacante de asistent medical, infirmier si brancardier, gradul de ocupare, in medie, pe sesiune n-a trecut de 20%, a declarat managerul unitatii spitalicesti, Elena Visan. Reprezentantii spitalului s-au vazut nevoiti sa scoata posturile la concurs in repetate randuri, cam de fiecare data cu aceeasi finalitate - cateva posturi ocupate. Pentru ca au nevoie de personal, insa isi doresc angajati competenti, sefii spitalului s-au gandit sa schimbe procedura de concurs, scrie Gazeta de Sud.

Camera Deputatilor: DGPI devine oficial serviciu pe jumatate secret.
Camera Deputatilor a adoptat, marti, cu 174 voturi "pentru", 81 voturi "impotriva" si 18 abtineri, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 76/2016 privind infiintarea, organizarea si functionarea Directiei Generale de Protectie Interna. Prin reorganizarea structurii de protectie interna din cadrul MAI, activitatea DGPI in domeniul securitatii nationale urmeaza sa aiba caracter secret de stat. Directia va fi sub control parlamentar. Reorganizarea fostei structuri de Informatii din MAI- DIPI- a fost decisa de Guvernul Ciolos, pe fondul suspiciunilor ca structura este folosita la ingreunarea anchetelor care il vizau pe fostul ministru Gabriel Oprea. Proiectul aprobat marti, potrivit expunerii de motive, vizeaza "eliminarea paralelismelor intre diferitele structuri ale MAI sau intre acestea si alte institutii, precum si concentrarea actiunilor Ministerului", conform Curs de Guvernare.


Citeste mai multe despre   





















2945 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică