Ei cer sa-si poata vizita copiii mai des. Barbatii care si-au batut nevestele nu sunt primiti in Asociatie.

Peste 30.000 de soti au divortat anul trecut, potrivit Institutului National de Statistica. Consecinta: peste 20.000 de minori au ramas fara unul dintre parinti. In majoritatea cazurilor, instanta a incredintat copiii mamei, fara ca asistentii sociali sa faca o ancheta serioasa.

Cum acestia sunt oricum foarte putini, practica ancheta doar pe hartie. De regula, instanta stabileste tatalui un program de vizitare destul de restrictiv - parintele care prinde sase ore la doua saptamani se considera un fericit.

Asociatia Taticilor numara si femei

Acum cateva luni, Constantin Jugurica, tatic divortat, s-a gandit sa faca „revolutie“, incercand sa schimbe cateva lucruri in favoarea tatilor. In premiera romaneasca, a fondat Asociatia Nationala a Tatilor din Romania. Vicepresedinte este Adrian Iovan.

Tinta principala a ONG-ului este sa obtina un program de vizitare mai lejer pentru tatici. Apoi, sa convinga autoritatile sa tina cont de distanta tata-fiu, atunci cand se stabileste programul de vizitare. „Aici, legislatia trebuie schimbata putin fiindca este depasita. Multi judecatori sunt femei fara familie si nu pot intelege subtilitatile problemei. In multe cazuri de divort, copilul se muta cu mama la foarte mare distanta de tata. Va imaginati ce inseamna pentru un parinte sa faca naveta o data la doua saptamani Bucuresti-Beius, sa zicem. Avem si cazuri in care tatii stau mai mult prin trenuri, ca sa-si vada cateva ore copilul“, spune taticul Jugurica. Deocamdata, Asociatia numara circa 300 de membri, printre care 14 -15 sunt... femei.

Integral in Gandul