Cotidianul: Adjunctul lui Becali vrea sa cumpere mormintele Ceausestilor

de Dan Duca     Cotidianul
Sâmbătă, 16 februarie 2008, 10:30 Revista Presei | Subiectele Zilei

Marian Oprea vrea sa obtina locurile de veci ale Ceausestilor pentru a demonstra ca acestia nu sint inmormintati in Ghencea, ci au fost incinerati.

Vicepresedintele PNG Marian Oprea si realizatorul de televiziune Madalin Ionescu vor sa cumpere de la Administratia Cimiterelor si Crematoriilor Umane din Bucuresti (ACCU) presupusele locuri de veci ale sotilor Nicolae si Elena Ceausescu. Asta pentru ca cei doi sint convinsi ca ramasitele pamintesti ale fostului cuplu dictatorial nu se afla in gropile din Cimitirul Ghencea. De altfel, potrivit documentelor ACCU, cele doua gropi nu au fost concesionate nimanui, cu alte cuvinte nu au stapin. “Am depus joi o cerere la ACCU pentru aceste doua locuri care teoretic sint libere. Pentru mine este un demers jurnalistic, pentru a elucida acest pacat in care ne-a aruncat clasa politica acum 18 ani asasinindu-i pe cei doi Ceausesti. De 18 ani, politicienii refuza sa le dea urmasilor familiei Ceausescu ramasitele pamintesti ale celor doi. Vrem sa aratam ca acele cadavre nu sint acolo si sper sa pot demonstra saptamina viitoare ca acestea au fost incinerate”, ne-a declarat Oprea.

Contactat de Cotidianul, directorul ACCU, George Georgescu, ne-a confirmat ca pentru presupusele locuri de veci ale celor doi Ceausesti nu exista nici un concesionar. Georgescu a evitat insa sa comenteze demersul lui Oprea si al lui Ionescu, precizind doar ca le va raspunde in termen legal. “Ramine sa vedem daca au dreptul la un loc de veci in cimitirele din Bucuresti”, ne-a declarat acesta.

La rindul sau, viceprimarul Razvan Murgeanu ne-a declarat ca “teoretic exista o portita pentru ca cei doi domni sa obtina cele doua locuri de veci, daca nu s-a platit locul sau nu exista o concesiune pe ele”. “Situatia este foarte complicata: nu scrie nicaieri, dar nicaieri ca acolo ar putea fi inmormintat cineva. Orice bucurestean poate veni sa ceara acele locuri de veci”, spune Murgeanu.

Dupa executarea sotilor Ceausescu, in data de 25 decembrie 1989, in jurul locului in care acestia ar fi inmormintati s-a creat un adevarat mister. Oficial, cei doi au fost inhumati in Cimitirul Ghencea, devenit in anumite zile loc de pelerinaj pentru nostalgicii regimului.

Integral in Cotidianul























201 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri