Desi s-a izolat de mai bine de un an, Mona Musca e gata sa iasa din umbra si sa-si anunte candidatura la Senat in colegiul uninominal Prahova, sustin surse din conducerea PD-L. Fosta liberal-democrata pastreaza legatura cu colegii apropiati din fostul PLD, carora le-a dezvaluit intentiile sale de a candida. De altfel si in septembrie 2007, Cotidianul a relatat despre o posibila revenire a Monei Musca pe scena politica, dupa introducerea votului uninominal, anuntata la acea vreme de Valeriu Stoica. Acesta spunea ca Mona Musca isi doreste o confruntare directa cu electoratul.

In ciuda schimbarilor prin care au trecut liberal-democratii din septembrie 2007 si pina azi (fuziunea prin absorbtie cu PD, intrarea in Parlamentul European), pozitia liderilor fata de Mona Musca nu s-a schimbat. Theodor Stolojan, prim-vicepresedintele PD-L, a declarat pentru Cotidianul ca „partidul o va sustine pe doamna Musca daca va dori sa candideze. In peisajul politic de astazi se simte lipsa doamnei Musca“. La rindul lui, Gabriel Sandu, vicepresedinte PD-L, spune ca a pastrat legatura cu colega sa si ca „ar fi o onoare pentru noi ca doamna Musca sa candideze la Senat in Colegiul uninominal Prahova“. Si Valeriu Stoica sustine ca vorbeste des cu Mona Musca, insa recent nu a mai abordat cu ea subiectul revenirii in politica.

Daca fostii colegi de PLD se declara gata sa-i ofere sprijin politic, democratii lui Emil Boc sint mai rezervati. „Nu am avut nici o discutie cu dinsa de cind a demisionat din Parlament. Nu ne-a contactat de nici un fel in acest sens“, afirma presedintele PD-L. Intrebat daca totusi partidul i-ar da girul Monei Musca la alegerile parlamentare, Boc spune ca „deocamdata nu pot sa comentez“. Elena Udrea, secretarul executiv al formatiunii, spune ca n-a auzit nimic despre revenirea Monei Musca. „De cind s-a infiintat PD-L, nu s-a discutat nimic in sedinte despre doamna Musca“, adauga Udrea.

De cind s-a retras din viata publica, Mona Musca a calatorit in Statele Unite, Germania si Ungaria, acolo unde are rude, spun apropiatii sai. Ea a demisionat din Parlament si din PLD pe 7 martie 2007, din cauza deciziei Curtii de Apel Bucuresti, care a hotarit ca a facut politie politica. Asta, dupa ce in vara anului trecut, CNSAS daduse acelasi verdict. Musca este invinuita ca pe vremea cind era asistent universitar la Timisoara a semnat angajamente cu Securitatea sub pseudonimul „Dana“. Totusi, Musca s-a bucurat de increderea romanilor, chiar si dupa primirea verdictului de politie politica. In septembrie anul trecut, ea figura pe locul patru la capitolul „incredere multa“, cu 30%, dupa Basescu, Gigi Becali si Sorin Oprescu, dar in fata lui Stolojan, Boc, Geoana si a lui Tariceanu.

Cotidianul