Presa in diagonala: Sora Carlei Bruni a fost angajata la Palatul Elysee; Scotland Yard vrea o rezolvare in cazul "Umbrela bulgareasca", iar singurul locuitor al unei insule isi declara independenta fata de Marea Britanie

de C. Marin     HotNews.ro
Vineri, 20 iunie 2008, 2:52 Revista Presei | Subiectele Zilei

Presa in diagonala
Un capitan de vas care locuieste singur pe o insula din arhipelagul Shetland, din nord-vestul Scotiei, si-a declarat independenta fata de Marea Britanie. Stuart Hill, poreclit si "Capitanul Calamitate", este singurul locuitor al insulei Forvik si spune ca acest teritoriu nu recunoaste nici autoritatea Guvernului britanic si nici pe cea a Uniunii Europene. Hill spera ca mica lui insula sa se desprinda de Marea Britanie si sa se autoguverneze. Desi nu vrea sa plateasca impozite, barbatul in varsta de 65 de ani intentioneaza sa isi bata si moneda si sa aiba drapel, scrie The Teleghraph.

Scotland Yard vrea o rezolvare in cazul "Umbrela bulgareasca". O echipa de detectivi britanici s-a deplasat in Bulgaria pentru a investiga moartea scriitorului disident Georgi Markov, decedat in septembrie 1978, dupa ce a fost intepat in coapsa cu o umbrela. Potrivit publicatiei The Times, detectivii Scotland Yard au cerut Sofiei sa interogheze 40 de martori in cadrul acestei anchete, in conditiile in care noi informatii au aparut in acest caz. Legea bulgara prevede ca fapta se va prescrie in 7 septembrie 2008, la 30 de ani de la producere.

Gigantii petrolieri se intorc in Irak. Exxon Mobil, Shell, Total si BP se afla in faza finala a negocierilor cu autoritatile irakiene pentru reluarea operatiunilor in Irak, la 36 de ani dupa ce si-au pierdut concesiunile petroliere, prin nationalizare, odata cu venirea la putere a presedintelui Saddam Hussein. Cele patru grupuri, impreuna cu Chevron si alte companii mai mici, negociaza cu Ministerul Petrolului din Irak obtinerea unor contracte, fara licitatie, in vederea exploatarii celor mai mari zacaminte ale tarii, scrie IHT.

O vesta de salvare de pe Titanic, scoasa la licitatie. O vesta de salvare nefolosita de pe Titanic, va fi scoasa la licitatie la sfarsitul lunii iunie, la New York, a anuntat casa Christie's, citata de Reuters. Vesta aflata intr-o stare foarte buna, doar putin rupta si patata, a fost gasita de un fermier pe tarmul Halifax, dupa ce vaporul s-a scufundat in 1912, langa Grand Banks.

Sora Carlei Bruni face stagiatura la Palatul Elysee. Sora vitrega a Carlei Bruni-Sarkozy, Consuelo Remmert, va lucra ca stagiara pentru cumnatul sau, presedintele francez Nicolas Sarkozy, informeaza cotidianul Le Figaro. Consuelo, in varsta de 25 de ani, este prezentata de Elysée drept "o persoana de mare calitate", insa presa franceza face referiri acide la "nepotism" si "favoritisme". Remmert, laureata a Universitatii Columbia din New York, se va ocupa de probleme de politica externa, aceasta nefiind platita pentru munca depusa.























3840 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version