Alina Roman, directoarea Administratiei Strazilor din Primaria Capitalei, achita, lunar, rate bancare si de leasing in suma de circa 1.500 de euro, mult peste veniturile din declaratia de avere. Considerand toate veniturile cumulate in 2007, conform declaratiei de avere completata la data de 8 iulie a.c., rezulta ca Alina Roman nu a avut un castig lunar mai mare de 4.500 lei.

Tot in 2007, d-na Roman a contractat un credit de 100.000 de euro la BCR, returnabil in 25 de ani. Asta, in conditiile in care avea deja un credit de nevoi personale de 10.000 de euro, contractat la BRD, in 2006, returnabil in 4 ani, si un leasing auto pentru un SUV Kia Sportage (20.000 euro), contractat in 2007. Alina Roman sustine ca nepotrivirea dintre venituri si cheltuieli se datoreaza faptului ca si-a inchiriat locuinta proprietate personala in septembrie 2007, pentru suma de 2.000 de euro. „In declaratie am trecut suma obtinuta din inchiriere, aferenta ultimului trimestru al anului trecut.“

A trebuit sa fac acest pas, sa inchiriez, pentru ca altfel banca nu-mi dadea imprumutul de care aveam nevoie. Acum nu mai am o alta locuinta in proprietate, nu stau cu chirie. Sa zicem ca locuiesc la o a doua familie, la parintii mei adoptivi”.

In 2005, din salariul de bugetar, Alina Roman si-a cumparat o casa de 80 mp intr-o zona de lux a Capitalei, pe o strada din apropierea Primariei Sectorului 1. E adevarat, casa a fost un chilipir uluitor – 120.000 lei, mai ieftina decat o garsoniera de 30 mp dintr-un bloc de la periferia Bucurestiului. Aceeasi casa este inchiriata, acum, pentru 2.000 de euro. Alina Roman comenteaza situatia cu nonsalanta dezarmanta: „am avut noroc!”. O alta ciudatenie este faptul ca d-na Roman sustine ca a contractat imprumutul de 100.000 de euro pentru a tine banii deoparte.

Gandul