Merkel si Sarkozy vor sa tina in frau apetitul speculativ al bancilor. Vor sa puna capat riscurilor generate de banci. Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy au decis sa sustina o declaratie comuna privind stabilitatea sistemului financiar mondial la summitul G20, care va avea loc la Pittsburgh in Statele Unite in zilele de 24 si 25 septembrie. Potrivit unor surse diplomatice Angela Merkel si Nicolas Sarkozy vor prezenta membrlor G20 o lista cu reglementari printre care se numara si obigatia ca bancile sa detina depozite proportionale, ca valoare, cu riscurile pe care si le asuma prin investitii. Nu este pentru prima data cand cancelarul german se refera la aceste reglementari, a caror incalcare ar fi condus la criza economica. Angela Merkel a acuzat Statele Unite ca nu a respectat intelegerile internationale privind acordarea de imprumuturi pentru companii, in detrimentul celor europene."Pentru a depasi criza internationala, sarcina noastra este de a fixa reguli comune in cadrul comunitatii internationale si de a ne asigura ca toata lumea le respecta", a afirmat oficialul german intr-un discurs tinut la jumatatea lunii august. Merkel a amintit acordurile internationale Bale II, care vizau o mai buna gestiune a riscurilor bancare, in special riscul creditului si exigentele pentru fondurile proprii. Aceste acorduri, negociate in 2004, nu au fost inca aplicate de catre Statele Unite, relateaza Le Monde.

Programul Petrol contra hrana ajunge in justitie. Ministerul irakian al Justitiei a anuntat ca va depune o serie de plangeri împotriva societăţilor străine acuzate de corupţie în cadrul programului Petrol contra hrana. Purtătorul de cuvânt al guvernului irakian, Ali al-Dabbagh a anuntat ca va cere sprijinul autoritatilor americane pentru acest demers. Potrivit autoritatilor irakiene peste 2.200 de companii din peste 60 de ţări sunt vizate de actiunea in justitie. Programul Petrol contra hrana a permis Irakului să vândă sub controlul Naţiunilor Unite, cantităţi de petrol şi să cumpere în schimb alimente. Un raport intocmit de expertii americani arată că firmele petroliere plateau comisioane ilegale oamenilor din regimul lui Saddam Hussein. Printre acestea se numără şi firme româneşti, cum ar fi Rompetrol, beneficiară a unui contract în care ar fi plătit 70 de milioane de dolari, alţi 700 de mii de dolari fiind plătiţi, potrivit raportului, peste preţul din contract, relateaza AFP.

Uraganul Jimena ar putea lovi miercuri coastele Mexicului dacă îşi menţine traiectoria şi intensitatea, anunţă Serviciul meteorologic naţional (SMN) mexican. In prezent, urganul se află la 375 de kilometri în largul statului Jalisco din Mexic suflând cu până la 270 de kilometri pe oră. Dacă traiectoria sa se menţine uraganul ar putea atinge "la primele ore ale zilei de (miercuri, n.red.) 2 septembrie" coasta pacifică a peninsulei Baja California, separată de continent prin Golful California, potrivit SMN, care avertizează populaţia privind "riscuri de inundaţii în zonele joase şi alunecări de teren". Jimena şi-a schimbat direcţia duminică dimineaţa. Populaţia din capitala statului Baja California Sur, La Paz, a început deja să se pregătească pentru momentul în care Jimena îsi va revărsa întreaga forţă asupra coastei. Regiunea în care uraganul riscă să atingă coasta este puţin populată, iar locuitorii săi sunt în principal pescari, relateaza Reuters.

Doi senatori americani, care erau apropiaţi ai lui Ted Kennedy, unul democrat, iar celălalt republican, au sugerat duminică faptul că văduva acestuia, Vicki, ar putea să ocupe locul lăsat vacant în Senat, în urma morţii lui. "Orice ar hotărî Vicki să facă, eu sunt de partea ei", a declarat senatorul democrat Chris Dodd, pentru CNN. El a spus că Vicki Kennedy, în vârstă de 55 de ani, a declarat că nu este interesată de mandatul soţului ei, mort marţi, în urma unei tumori la creier, la vârsta de 77 de ani. Dar "ea şi-ar putea schimba părerea, iar dacă o va face, sunt pentru. Va fi formidabilă", a declarat Dodd, despre care se afirmă, de asemenea, că ar putea să îi succeadă lui Kennedy la conducerea Comisiei pentru Sănătate a Senatului. Dodd a insistat, de asemenea, asupra "talentului şi capacităţilor" văduvei lui Edward Kennedy, adăugând că electorii din Massachusetts (nord-est), al căror senator ales este, ar vedea cu ochi buni o asemenea iniţiativă. "Ar putea să ne fie utilă în Senat", a continuat acesta, fiind de părere că Vicki ar trebui să discute cu familia şi mai ales cu copiii săi, înainte de a lua o hotărâre, informeaza AFP.

După decenii de relaţii tensionate, Turcia şi Armenia sunt gata de stabilire a unei relaţii diplomatice. Chestiunea deschiderii unei legături diplomatice între cele două ţări vecine va fi supusă dezbaterii publice atât în Armenia, cât şi în Turcia, vreme de şase săptămâni. După trecerea acestei perioade, parlamentele celor două ţări vor vota pentru instituirea de drept a unui dialog diplomatic, au anunţat ministerele de Externe armean şi turc. Elveţia a servit drept intermediar în cursul negocierilor dintre statul armean şi cel turc, care nu au reuşit încă să ajungă la un compromis în ceea ce priveşte tratamentul aplicat populaţiei armene din timpul Imperiului Otoman. Turcia a refuzat să clasifice uciderea în masă a armenilor din timpul Primului Război Mondial drept genocid. Stabilirea unei relaţii diplomatice între cele două state vecine este de aşteptat, mai ales că preşedintele armean, Serj Sarkisian, va efectua o vizită în Turcia pe 14 octombrie. Sarkisian va asista la meciul retur dintre echipele naţionale ale Turciei şi Armeniei, contând pentru preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor, din Africa de Sud, scrie AP.