Subiectele Zilei: Bugetul ajunge doar pentru 20 de kilometri de autostrada; Bugetul public, sac fara fund: 1.600 lei, prima de Craciun; Craciunul trait in lagarele sovietice; Revolutia s-a facut si din vorbe

de R.B.     HotNews.ro
Joi, 24 decembrie 2009, 2:04 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele Zilei
Foto: Colaj foto
Bugetul ajunge doar pentru 20 de kilometri de autostrada. Banii prevazuti prin bugetul anului viitor pentru Ministerul Transporturilor vor ajunge doar pentru 20 de kilometri de autostrada, a afirmat ministrul de resort, Radu Berceanu. Institutiei i-au fost alocate 10,8 miliarde de lei, cu 2,7% mai putin fata de 2009. Asta, in conditiile in care ministrul a afirmat ca in 2010 ar putea fi finalizati 101 kilometri de autostrada, daca vor exista fonduri de 17,37 miliarde de lei. Circa 13 miliarde de lei ar fi trebuit sa vina de la stat. „Cum am mai spus, croitorul ne va face un costum cu pantaloni scurti. Construim de cati bani avem. Nu pot da toti banii la autostrazi, pentru ca am si costuri fixe de acoperit”, a afirmat Berceanu, scrie EvZ.

Strategii rusi propun mutarea romilor din Romania in Basarabia. Roman Evghenevici Konopliov, considerat expert pentru Transnistria in cadrul Institutului pentru Strategie Nationala din Moscova, propune Kremlinului sa puna in practica proiectul de purificare etnica “Basarabia – statul tiganilor”. La Institutul pentru Strategie Nationala din Moscova s-a remarcat controversatul politolog Stanislav Belkovski, fostul consilier al lui Vladimir Putin. Belkovski a propus in anul 2004 unirea Basarabiei cu Romania, prin abandonarea Transnistriei, care ar trebui sa opteze: fie sa devina stat independent, fie sa adere la Federatia Rusa, fie sa se alipeasca la Ucraina, scrie Gardianul.

Bugetul public, sac fara fund: 1.600 lei, prima de Craciun. Zeci de institutii publice din mai multe judete ale tarii acorda in aceste zile prime de Craciun ori prime de vacanta care ajung si chiar depasesc suma de 1.600 lei pentru fiecare functionar. Premierea angajatilor din servicii deconcentrate ori primarii are loc in contextul in care acestia au fost trimisi in concediu fara plata in lunile noiembrie si decembrie pentru a face economii la buget, scrie Romania libera.

Revolutia s-a facut si din vorbe. La revolutie, dar si acum, dupa doua decenii, romanii isi striga in trei-patru vorbe nemultumirile. Ies in strada pregatiti cu replici taioase. Deseori de amar, si tot mai rar de bucurie. In decembrie ’89, ura s-a impletit cu urletul de libertate. Insa pana sa simta eliberarea, romanii au scandat din tot sufletul „Jos Ceausescu!”. Slogan dupa slogan, comunismul devenea tot mai mut, iar democratia tot mai sonora. Cuvintele care ne-au adus unde suntem astazi sunt greu de uitat. Asa ca, fara sa facem o lista, ni le amintim, scrie EvZ.

Patru zile in Bucovina costa cat o saptamana in Cipru. Desi criza financiara s-a resimtit din plin in buzunarele multor romani, preturile pachetelor de vacanta pentru Craciun si Revelion au ramas la fel de ridicate, indiferent daca vorbim de Valea Prahovei, litoral sau Bucovina. Spre comparatie, sejururile oferite in Bulgaria, la schi in Austria, Cipru si Tunisia rivalizeaza ca pret cu destinatiile romanesti, iar in multe cazuri sunt chiar mai ieftine, scrie Romania libera.

Dusmanul din raft: ura impotriva cartii in comunism. Cenzura in spatiul romanesc nu era un fenomen recent, ivit brusc dupa al doilea razboi mondial. Dar poate ca niciodata ura si spaima in fata cuvantului scris nu au atins culmile din timpul regimului comunist. Inca din 1945 au inceput sa fie publicate brosuri ce contineau publicatii si carti ce erau scoase din circuitul public si privat. Argumentul invocat pentru aceasta epurare era defascizarea tipariturilor, insa in afara de Ion Antonescu si Corneliu Zelea Codreanu au ajuns pe lista si nume precum Mircea Eliade si Dimitrie Gusti, scrie EvZ.

Ce au facut cu libertatea lor pionierii Esca Andreea, Porumboiu Corneliu, Szabo Gabriela, Tomescu Alexandru. La 20 de ani de la Revolutie, Pro Tv, Gandul si Ziarul Financiar, Mediafax se intorc in timp si difuzeaza, in perioada 15-25 decembrie, filmul, pe zile, al evenimentelor de atunci, descriind emotia si tensiunea eliberarii nationale de la sfarsitul lui 1989. Povestile prezentate de Pro Tv arata ca nimic nu a fost in zadar si ca, indiferent de raspunsul la intrebarea cine a tras in cine, in decembrie romanii au recapatat controlul asupra propriului destin. Si prin povestile care vor fi difuzate intre 25 si 31 decembrie, postul tv va arata ce au facut, in ultimii 20 de ani, romanii cu libertatea lor. Pe 17 decembrie, armata deschide focul. 40 dintre victimele de la Timisoara sunt duse la Bucuresti pentru incinerare, iar familiilor ar trebui sa li se spuna ca mortii au fugit din tara, scrie Gandul.

Craciunul trait in lagarele sovietice. „Adevarul“ va spune cum au suportat veteranii romani, prizonieri de razboi, sarbatorile in captivitate, la granita cu Siberia si cu moartea. Oleg Dombrovschi si Radu Marculescu au fost in Gulag si nu si-au vandut sufletul.  Au preferat carcera si demnitatea. Despre sarbatorile de atunci, povestesc fara nostalgie. Oleg Dombrovschi s-a nascut in 1919, la Orhei, in Basarabia, in Romania Mare. Un ziar l-a botezat "Un om cat tot secolul XX". Si, uneori, ziarele nu gresesc. Oleg Dombrovschi a facut tot in noua decenii: trei ani de razboi mondial, sapte ani de prizonierat in lagarele sovietice si inca sase in puscariile comuniste din Romania, scrie Adevarul.

Radu Marculescu: "N-am putut sa tradam Romania". Peste cateva zile, profesorul Radu Marculescu implineste 95 de ani. „Cine ar fi crezut?”, se intreaba si are dreptate sa se intrebe. In Interbelic, Radu Marculescu preda limba romana in mari licee bucurestene si traducea poezii din franceza. Dintre cei care nu au tradat insemnele Armatei Regale, el este „veteranul veteranilor". A stat noua ani in lagare si alti cinci ani in puscariile comunismului romanesc. In cuvintele lui, povestea suna asa: „N-am putut. N-am putut sa ne vindem sufletele. Am fi purtat toata viata cu noi cadavrul unui suflet mort". Citeste mai multe in Adevarul.


Citeste mai multe despre   























4132 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Se simte ceva in aer (Joi, 24 decembrie 2009, 13:53)

    valisa [anonim]

    Se simte ceva in aerul venit dinspre N-E. Un aer rece cu miros metalic. Brrrrrr...iarna vine, iarna trece,pietrele raman.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri