Relatia pasionala dintre fostul fotomodel Carla Bruni si liderul Frantei, Nicolas Sarkozy, se afla in continuare in atentia presei internationale. De aceasta data, mass-media remarca dificultatile pe care cei doi le intampina din cauza faptului ca nu ii leaga inca niciun act. Astfel, pentru ca situatia sa devina cat mai stanjenitoare pentru amorezii francezi, unele state, unde Sarkozy va merge pentru cateva zile pentru probleme de stat, au anuntat ca nu o vor primi cu bratele deschise pe concubina presedintelui si chiar si-ar dori ca ea sa nu le calce pragul. Spre exemplu, Arabia Saudită i-a cerut liderului de la Elysée să o lase acasă, iar India şi-a manifestat, la rândul său, unele dubii legate de protocol, deoarece cei doi ar urma să fie cazaţi în camere separate.

Dar poate cei mai conservatori dintre partenerii internaţionali ai Franţei s-au dovedit a fi, şi de această dată, britanicii. Mai exact, Ministerul de Externe de la Londra speră că relaţia cuplului Sarkozy-Bruni va ajunge la starea civilă până în luna martie, când preşedintele francez urmează să se vadă cu Regina Elisabeta a II-a. Motivul? Regina nu vrea să se simtă jenată când cei doi îndrăgostiţi vor veni la Castelul Windsor şi li se vor da două camere separate, deoarece nu sunt soţ şi soţie, informează „Times”.

Presiunile internaţionale au avut poate rolul lor în a-l convinge pe Sarkozy să o ducă la altar pe Carla, cu toate că nici implicarea presei naţionale nu e demnă de neglijat. Mass-media franceze deja au fixat data nunţii la 9 februarie, fapt ce nu a trecut nesancţionat de liderul francez. El a ţinut să specifice că ziua în care va avea loc uniunea sa „la bine şi la rău” cu frumoasa Carla nu va fi stabilită de presă. Poate situaţiile stânjenitoare cu oficialii din alte state îl vor motiva să facă acest pas mai repede.

Gandul