Cantaretul italian Zucchero va concerta, din nou, in Romania, fiind cap de afis al spectacolului care va avea loc pe data de 3 mai la Mamaia, in clubul Bamboo.

Potrivit firmei care se ocupa de organizarea evenimentului, compania Events, starul nu a manifestat pretentii deosebite in privinta felului in care vrea sa fie tratat in tara noastra, fiind un tip foarte modest, dar asta nu inseamna ca munca celor care vor raspunde de artist pe perioada sederii sale va fi una simpla. Potrivit PR-ului de la Events, Zucchero are reputatia unui mare iubitor de bauturi tari, spirtoase, pe care le consuma fara zgarcenie ori de cate ori i se iveste ocazia. Speriati de eventualitatea in care spectacolul ar putea fi compromis din motive bahice, organizatorii si-au propus sa stea cu ochii pe vedeta italiana pana la ora concertului. "Da, am auzit ca ii place foarte mult whisky-ul, dar, in mod deosebit, o anumita marca. Noi o sa incercam sa il tinem departe de ispita, dar nu stiu daca vom reusi. Pe de alta parte, am auzit ca atunci cand este sub influenta whisky-ului ii ies niste show-uri senzationale, asa ca nu am decis daca sa-l lasam sau nu sa bea. Dracusorul imi spune sa ii dam whisky, ingerasul dimpotriva", a spus reprezentanta Events.

Integral in Cancan