Madalin Voicu si iubita lui, Carmen, vor sa-si creasca impreuna copilul, iar relatia lor sa nu mai fie motiv de barfe. Dupa ce a trait ani in sir cu amanta, fara sa renunte insa la sotia lui, Adriana, Madalin Voicu a decis sa-si faca ordine in viata. Surse judiciare ne-au declarat ca deputatul a cerut, in sfarsit, oficial divortul! Reporterii CANCAN au aflat ca sotii Voicu au deschis procesul de comun acord, lucru pe care ni l-a confirmat ieri chiar politicianul. Decizia am luat-o impreuna cu Adriana anul trecut, dar am tot amanat pana acum. Sincer sa fiu, nici nu stiu cand va avea loc primul termen. Va fi probabil prin ianuarie-februarie, a marturisit Madalin Voicu, citat Cancan.

Maticiuc si-a tras «soacra» primarita! Criticat pentru relatiile amoroase cu fete din show-biz fara prea mari pretentii intelectuale, Codin Maticiuc a rupt gura targului acum, cuplandu-se cu faimoasa actrita Maria Dinulescu. Vedeta premiata la Cannes provine dintr-o familie de intelectuali, iar mama ei, Margareta Dinulescu (58 de ani) este, de ani buni, primarita comunei Izvoarele, din judetul Prahova, scrie Click.

Ana Maria Prodan a implinit 37 de ani si a sarbatorit cu 130 de invitati. Ana Maria Prodan a implinit, ieri, 37 de ani si a serbat evenimentul printr-o petrecere de pomina. Si-a adunat prietenii, peste 130, la restaurantul Dolce Vita, din Bucuresti, unde le-a oferit o distractie pe cinste. Petrecerea de la restaurantul Dolce Vita a fost intretinuta de manelistii Adi de la Valcea, Vali Vijelie, Alberto de la Ploiesti, de cantareata Sonia Trifan si trupa Dolls. De partea culinara a chefului s-a ocupat sotul Anei, fotbalistul Laurentiu Reghecampf, care a adus carne de vita argentiniana tocmai din Germania, scrie Libertatea.

Cosmina Pasarin a scapat de depresiile din dragoste. Pentru ca anii trecuti a resimtit lipsa unui partener, in preajma sarbatorilor de iarna, bruneta a decis sa nu mai puna nimic la suflet. Si anul acesta Craciunul si Revelionul o prind pe Cosmina tot singura. Ca sa nu se intristeze, bruneta si-a creat un scut de protectie, alegand sa se cufunde in munca. Cand aud de Craciun si Revelion, ma gandesc la ele ca la un mijloc de a face bani!, marturiseste ea. Si, se pare, reteta functioneaza perfect, noteaza Cancan.

Andreea Marin Banica are doua nominalizari la Gala femeilor de succes. Andreea Marin Banica a reusit sa bifeze si la editia din acest an a Galei femeilor de succes doua nominalizari. Una dintre ele este la categoria campanii umanitare de succes, iar cealalta la categoria popularitate. In cadrul aceleiasi gale mai sunt nominalizate Nadia Comaneci, Irina Loghin, Maia Morgenstern, Gabriela Vranceanu Firea, Andreea Esca, Margareta Paslaru etc. Evenimentul va avea loc duminica, 20 decembrie, la Hotel Caro din Bucuresti, cu incepere de la ora 19.30, scrie Libertatea.

Miss World Romania, jefuita in Africa. Bistriteanca Loredana Salanta a ramas fara bani, fara telefon si fara aparatul de fotografiat, pe care le avea in camera hotelului din Johannesburg. Reprezentanta Romaniei la concursul “Miss World” 2009, de la Johannesburg, se va intoarce la inceputul saptamanii viitoare acasa mai saraca. Un telefon, un aparat foto si ceva bani i-au disparut fetei din camera de hotel in ultima zi de cazare. Obiectele cu pricina si banii i-au disparut bistritencei Loredana Salanta (17 ani), la 13 decembrie, exact la o zi dupa ce avut loc concursul "Miss World", desfasurat la Johannesburg, in Africa de Sud, noteaza Click.

Mihai Albu si-a agatat sotia cu o Dacia rablagita. De chinurile dulci ale dragostei nu scapa nimeni si de la aceasta regula nu fac exceptie nici vedetele. Cand si-au intalnit perechea, au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a se apropia de ea, chiar daca imprejurarile nu le-au fost deloc favorabile. Au complotat, au facut regii, s-au rugat de parinti si au strabatut nameti, dar nu s-au lasat pana nu au reusit sa cucereasca redutele, noteaza Cancan.

Ana-Maria Ferentz: "N-as putea iubi un barbat sarac". Familist, cu caracter puternic, corect, altruist, optimist si dinamic, inalt, amuzant, elegant, romantic si manierat. Iata portretul barbatului ideal, in viziunea Anamariei Ferentz. Presupusa iubita a miliardarului Ion Tiriac a trecut deja printr-o casnicie - cu Marcel Toader, actualul sot al vedetei Kanal D Gabriela Cristea. Esecul acestui mariaj nu a descurajat-o insa. La 34 de ani, cantareata spune ca inca mai spera sa-l gaseasca pe acel “Fat-Frumos” cu care sa se marite si sa faca trei copii, scrie Libertatea.