Am vazut trecutul desemnandu-si viitorul si planurile de ocupatie. Energicii nostri social-democrati si conservatori s-au reunit inspirati de mereu tinerii I. Iliescu si D. Voiculescu. A fost o sesiune intensa de turism contrafactual. Cineva va invita la Microsoft si, inauntru, gasiti slujbasi lucrand la numaratori cu bile.
Banala pana la ulcer, prin repetitia interminabila a socialismului de unica folosinta electorala, reuniunea PSD-PC a avut, totusi, un magnetism bizar. Din sala s-a inaltat acel miros de kitsch solemn pe care il degaja doar intalnirile organizate in buncare, vile protejate sau parcari, de retelele care-si impart teritoriul si fixeaza noua lista de tinte. Iliescu a vegheat patriarhal, din spatele unei masti care a vazut multe si comanda maziliri in ciment sau inaltari ierarhice, prin tresariri imperceptile ale rictusului. Nastase a fost, ca de obicei, interfata docta, omul care face actele, pune virgulele si plimba numele organizatiei pe la televiziuni, ONG-uri si receptii. Insa partea cu adevarat vie a tasnit odata cu sangele tanar.
Aparitia lui Radu Mazare, imbracat, dupa datina, in portul tanarului mafiot naprasnic, a convins o asistenta care si-a vazut genetica la lucru: avem urmasi, producem si ne reproducem! Ca orice lup tanar, Mazare are inca probleme de eticheta. E iute si nu stie sa astepte. Despotul dobrogean in saboti aduce cu el obiceiurile nervoase ale Constantei. Acolo, lumea s-a inchinat si incheiat demult si nu-i mai iese din vorba. La centru, viata e mai complicata si Ion Iliescu are dreptul sa fie nemultumit de elanul, altfel admirabil, al generatiei tinere. Insa aparitia insolenta a lui Mazare e mai mult decat problema de incalcare a tactului mafiot sesizata de Iliescu.
Mazare ar trebui sa fie socul decisiv pentru toti cei chemati sau tentati sa dea vot si viata politica la guvernare conclavului PSD-PC. Mazare transpira insolenta, nervi si violenta mocnita, pentru ca asta secreta cineva care a ajuns sa conduca propriul ducat, sa faca legea locului si sa hotarasca in fiecare zi care dintre supusi merita si care nu merita sa traiasca bine. Un singur lucru mai desparte ducatul lui Mazare de recunoasterea deplina: drapelul de stat. In rest, mazarismul e o realitate de facto, de la un cap la altul al provinciilor romanesti scapate de sub autoritatea statului. Aceasta e noua forta care bate nervos la portile PSD. Noul feudalism municipal romanesc a devenit oranduire paralela, vrea garantii si ridicare in rang. Mazare si mazarismul si-au descoperit vocatia nationala. Cine e in stare sa absoarba un oras sau un judet vrea o felie mai mare in partid, vrea acces la guvernare, vrea propria justitie, vrea tot si n-are timp sa mestece pe rand.
Mazarismul, produsul final si litoral al pesedismului, asteapta, cu falcile larg deschise, votul din toamna. PSD si PC au livrat. Oferta lor ultima si ireductibila: comasarea. Imperii locale, subventii nationale, antena restauratiei tv, frontism-ilicist, independenta à la Oprescu, justitie pro Nastase, monarhie soft si alte surogate. Mazare cu dude.
