Datoria istorica pe care RADET o are de platit la ELCEN e formata din facturi inventate, a declarat joi seara Primarul capitalei, la Digi24. Potrivit Gabrielei Firea, exista suspiciuni legate de suma datorata, mai ales ca finantele regiei de termoficare nu au fost verificate de ani intregi. Primarul Capitalei a vorbit si despre necesitatea modernizarii retelei de conducte de apa calda.

Gabriela FireaFoto: Captura Digi 24

"E vorba de acumularea unor penalitati la penalitati, procedeu facilitat prin faptul ca a fost un ordin de ministru care a creat o distanta de 60 de zile, ulterior micsorata la 45 de zile, intre momentul in care RADET incasa banii de la populatie si agentii economici si trebuia sa plateasca catre ELCEN", a explicat din nou Gabriela Firea.

Declaratii Firea:

  • Doar competitia si modernizarea retelei de termoficare ne vor aduce in situatia in care bucurestenii sa plateasca mai putin la factura, in primul rand
  • In primul rand, nu s-a dat voie pana acum, spre exemplu, sa intre in competitie companii private sau chiar de stat si sa se creeze statii de cogenerare care ar fi desprins din captivitate bucurestenii de ELCEN.
  • ELCEN are un client principal, RADET, care acopera 70% din productia ELCEN, iar cele doua entitati economice sunt interconectate
  • Am fost la Bruxelles, m-am intalnit cu comisarul european Corina Cretu. Am realizat in acest timp strategia energetica si masterplanul, lucram acum la tema de proiectare.
  • Se incepe studiul de fezabilitate, ca aceste sume sa vina la Bucuresti si sa se demareze modernizarea retelei de termoficare