Business Report: S-a terminat specula cu terenurile extravilane; Nu se vor mai impozita dividendele reinvestite, Lamborghini Murcielago LP 670-4 SuperVeloce si cei 670 de CP ai sai, iar Trenurile “Henri Coanda Expres” intra in circulatie

de Ionut Baias     HotNews.ro
Marţi, 3 martie 2009, 0:51 Revista Presei | Business

Business report
Nu se vor mai impozita dividendele reinvestite. Senatul a votat un proiect de lege care aduce o serie de modificari Codului fiscal, printre care se afla si scutirea de la impozitare a dividendelor reinvestite, precum si dobanzile provenite din economisire, scrie Capital.

Bucurestiul negociaza la doua capete: FMI plus Comisia Europeana. Autoritatile de la Bucuresti au angajat discutii pentru contractarea unui pachet de fonduri din exterior, in vederea depasirii efectelor crizei economice, atat cu reprezentantii Fondului Monetar International, cat si cu cei ai Comisiei Europene. Ministerul Finantelor si Banca Nationala a Romaniei, implicate direct in aceste negocieri, pastreaza insa discretia asupra sumei pe care doresc sa o atraga, afirmand ca acum este etapa evaluarilor, ceea ce inseamna ca cifrele se pot modifica. In schimb, surse din anturajul Palatului Victoria si al Cotroceniului afirma ca pachetul extern de finantare avansat la masa negocierilor se cifreaza in jurul valorii de 10 mld. euro, scrie Business Standard.

S-a terminat specula cu terenurile extravilane. In 2008, o moda era cumpararea de terenuri ex­travilane la preturi foarte convenabile si trans­formarea lor in terenuri intravilane, re­zul­tand astfel loturi de teren care erau apoi van­dute cu profituri substantiale. In prezent, spe­culatorii au renuntat la aceasta modalitate de a face bani deoarece nu mai sunt clienti, iar cei care vor sa cumpere terenuri extravilane pen­tru a dezvolta diverse activitati agricole as­teap­ta ieftiniri mai mari, scrie Cotidianul.

Popa, BRD: Nu e normal ca austriecii sa-si translateze problemele spre noi. Mediile financiare si de business din Romania au trecut de la o euforie totala la o isterie a riscului alimentata de exagerari ale unor analisti straini si anumitor responsabili bancari sau guvernamentali, afirma Sorin Popa, 44 de ani, director general adjunct al BRD-SocGen, a doua mare banca de pe piata. "Din pacate, spirala negativista ii prinde pe tot mai multi manageri si antreprenori. Trebuie mult calm, trebuie sa revada bugetele si sa trateze 2009 ca pe un an asumat de criza, insa nu catastrofal", a declarat Popa intr-un interviu acordat Ziarului Financiar.

Portretul lui Dorian Gray.  Primul trimestru din 2009 este aproape trecut, iar eficienta solutiilor anticriza ale guvernelor inca se lasa asteptata. Guvernatori de banci centrale si prim-ministri incearca sa promoveze acum importanta asteptarilor optimiste pentru evitarea depresiunii eco­nomice. Dar tocmai exuberanta irationala, mai ales pentru economiile emergente din Estul Europei, a fost cea care ne-a adus in aceasta situatie. Din interes, miopie sau ignoranta, autoritatile au negat pana in ultimul moment toate sem­nalele de avertizare, scrie Bursa.

Dezvoltatorul Liberty Center: A trecut vremea cand deschideai un mall si toata lumea venea. Marius Barbu, retail development director al Mivan Developments, dezvoltatorul celui mai nou mall din Bucuresti, Liberty Center, a comentat, intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro, efectele crizei asupra acestei piete. "Conform datelor statistice, varsta unui mall se masoara in Craciunuri. Teoretic, intre 2 si 3 ani de la lansarea unui mall se considera ca acesta este in piata, dar pe noi timpul nu ne asteapta, aceasta fiind una dintre consecintele crizei. S-ar putea ca 2 ani sa fie foarte mult", spune Barbu.

Trenurile “Henri Coanda Expres” intra in circulatie. Trenurile “Henri Coanda Expres” care vor face legatura intre statia Bucuresti Nord si Punctul de Oprire AEROPORT vor intra miercuri in circulatie. Cele 18 perechi de trenuri prin care se va asigura transferul pasagerilor si al persoanelor interesate la si de la Aeroportul International Henri Coanda vor circula in regim cadentat, la interval de o ora, in graficul orar 05.15 - 23.23, scrie Capital.

Internautii prefera Coca-Cola si Dacia. Pe piata romaneasca, Coca-Cola este cel mai popular brand international, alaturi de Nokia si Nike, conform unui studiu realizat on-line de Gemius in colaborare cu Evensys. Totodata, din marcile autohtone, Dacia este singurul brand preferat de internautii romani. In topul automobilelor recunoscute de romani au fost BMW si Mercedes-Benz, dintr-un total de 18 marci prezentate, scrie Evenimentul Zilei.

Capitala se afla pe locul 37 din 57 de orase dupa costul de ocupare a spatiilor de birouri. Bucurestiul a pierdut anul trecut doua pozitii, ajungand pe locul 37, intr-un clasament realizat de compania de consultanta imobiliara Cushman&Wakefield in 57 de orase din lume, in functie de costul de ocupare a spatiilor de birouri. La sfarsitul anului trecut, costul anual de ocupare a spatiilor de birouri din centrul Bucurestiului, incluzand chiria si cheltuielile cu diverse servicii, era de 367 de euro, nivel similar celui din Vancouver (Canada), scrie Business Standard.

Revolutie pe piata de capital: Bursa de la Bucuresti isi propune sa castige 271 de companii de pe RASDAQ. Bursa de Valori Bucuresti intentioneaza sa promoveze 271 de companii listate pe piata RASDAQ pe piata reglementata pentru o perioada de proba de noua luni, potrivit reprezentantilor BVB. In prezent, pe piata principala a BVB sunt listate 69 de companii, astfel ca numarul de emitenti ar putea urca la 340, anunta Ziarul Financiar.

Un roadster pentru SEAT si Skoda? Prezentat la inceputul acestui an, cu ocazia Salonului de la Detroit, conceptul Volkswagen BlueSport indica intentia constructorului german de a introduce in gama un roadster de dimensiuni mici. Dupa ce, la Detroit, a fost prezentat cu o motorizare TDI extrem de economica, BlueSport urmeaza sa fie expus la Geneva cu o motorizare TSI. Deocamdata nu este deloc clar care dintre marcile Grupului Volkswagen vor "primi" acest model, scrie 24auto.ro.

Lamborghini Murcielago LP 670-4 SuperVeloce si cei 670 de CP ai sai. Daca nu v-ati convins ca salonul auto de la Geneva sfideaza criza, atunci iata un nou exemplu. Lamborghini Murcielago LP 670-4 SuperVeloce (SV) este un model superexclusivist al carui unic scop pare a fi viteza. Masina a fost tunata de inginerii Lamborghini care au folosit fibra de carbon pentru a-i usura pe cat posibil greutatea, cu toate ca au aparut elemente suplimentare precum eleronul din spate sau spoilere marite, fata de modelul de serie. Lamborghini Murcielago LP 670-4 SV cantareste cu 100 de kg mai putin decat modelul de serie si poate atinge prima suta in 3.2 secunde, scrie StiriAuto.ro.


Citeste mai multe despre   























6307 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version