Lefurile romanilor vor intra pe o panta descendenta anul acesta, media castigului lunar din 2009 fiind sub castigul salarial din noiembrie anul trecut. Castigul salarial mediu brut pe economie in 2009 va fi de 1.820 de lei, mai mic decat ultimul nivel publi­cat de INS, de 1.844 de lei, in noiem­brie 2008, ultima luna raportata. Chiar daca bugetul va permite o majorare a salariilor, acestea nu vor creste cu mai mult de 10% in 2009, si e vorba doar de salariile mici de la stat. Salariile mari vor creste intr-o proportie mai mica sau deloc. Aceasta pentru ca media cresterii salariilor bugetare nu are voie sa depaseasca rata inflatiei, a spus vineri secretarul de stat din Ministerul Muncii Marius Lazar, scrie Cotidianul.

De 116 zile, doi tineri moldoveni cu cetatenie romana stau izolati intr-o camera din cladirea Ambasadei Romaniei de la Chisinau, dupa ce anul trecut au sarit gardul misiunii diplomatice si au refuzat sa mai paraseasca „teritoriul romanesc“, reclamand abuzuri ale politiei si justitiei din Republica Moldova. Adrian (22 de ani) si Roman Mocanu (25) prefera un regim de pseudodetentie in ambasada romaneasca „izolatorului rece cu paturi de beton“ si anchetei la care au fost supusi pana pe 25 septembrie de autoritatile de la Chisinau, care ii acuza ca au fost implicati intr-o altercatie soldata cu vatamarea si spitalizarea unui tanar. Cei doi acuzati sunt fiii lui Sergiu Mocanu (fost consilier prezidential al lui Vladimir Voronin), care aduce in discutie interferenta si comanda politica in arestarea fiilor sai din partea presedintelui moldovean, afirma EvZ.

Zeci de mii de fete devin mame inainte de majorat Fetele au ajuns la sarcina fie accidental, fie pentru ca sunt deja maritate neoficial, iar nasterea copilului este o traditie a comunitatii in care traiesc. Astfel, la Spitalul Judetean Resita aproape ca nu exista luna in care sa nu nasca o gravida sub 18 ani. Majoritatea adolescentelor aflate in aceasta situatie sunt de etnie roma sau de la tara. In 2008, la cabinetele medicilor de familie din judetul Vaslui au fost inregistrate peste 30 de cazuri de gravide minore cu varste sub 15 ani si alte 480 de gravide cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani. Conform statisticilor Directiei de Sanatate Publica (DSP) Vaslui, alte sapte fete cu varste sub 15 ani s-au prezentat la medic solicitand intreruperi de sarcina. "A crescut foarte mult numarul minorelor care si-au inceput viata sexuala si ajung la noi, fie pentru a naste, fie pentru o intrerupere de sarcina, scrie Romania Libera.

Cu trei zile inaintea alegerilor generale, fostul ministru al Sanatatii a aprobat achizitionarea spitalului, desi procesul de contestare a licitatiei era pe rol. Firma care va livra spitalul care costa peste 88,6 milioane lei are un capital social de 200 de lei si e conexata cu Nicolaescu, prin apropiatii acestuia. Cu doar trei zile inaintea alegerilor generale, Eugen Nicolaescu, ex-ministrul Sanatatii, a dat unda verde achizitiei singurului spital mobil din tara. Valoarea contractului: 80 de milioane de lei. Conform lui Nicolaescu, „acordul-cadru cu firma care va face livrarea a fost incheiat la data de 27 noiembrie 2008, de secretarul general al ministerului”. Cu doua zile inainte, pe 25 noiembrie, Ministerul Sanatatii solicitase si obtinuse un nou termen la Curtea de Apel, in procesul prin care licitatia pentru achizitia spitalului a fost contestata. Ilegalitatea este flagranta. Nicolaescu se apara pretinzand ca „la data de 27 noiembrie nu exista niciun proces pe rol de contestare a licitatiei de achizitie a spitalului. In schimb, aveam o decizie a Consiliului de Solutionare a Contestatiilor, prin care se respingea contestatia formulata de firma care a pierdut licitatia. De asemenea, pot sa va spun ca firma care a contestat la CNSC si, apoi, in instanta a pierdut de doua ori si acum se judeca ultimul recurs”, afirma Gandul.

Marin Preda facea sex cu N.C. direct pe dusumea Atunci cand notele informative catre Securitate erau scrise de oameni cu talent literar, precum poetul Ion Caraion, efectul putea fi nimicitor. Chiar daca cel urmarit se numea Marin Preda. Datorita lui Caraion, pana si cele mai intime aspecte ale vietii lui Preda au fost cunoscute de politia politica. Culmea, unii dintre ofiterii care il aveau in vizor pe romancier erau uneori atat de bulversati de cele citite in notele lui Caraion, incat isi sfatuiau subalternii sa mai potoleasca informatorul care punea pe hartie aspecte deocheate. Daca Ion Caraion ar fi dat primele note informative despre Marin Preda cativa ani mai devreme, cel din urma avea toate sansele sa ajunga la Canal. Pentru ca, la sfarsitul anilor ’50, Securitatea il supraveghea foarte atent pe tanarul scriitor si astepta doar un semn de la partid pentru a-l interna intr-o unitate de munca, scrie Gardianul.

Manele cu Costi Ionita, seara, supa de fasole si mamaliga cu branza, la amiaza. De asta au avut parte vanatorii romani de la Balc. Strainii au dormit regeste in conacul de vanatoare al lui Tiriac, iar romanii au fost cazati la pensiunile din apropiere. Vanatorii romani invitati pe domeniul lui Tiriac nu au fost cazati la conacul omului de afaceri, ci in Marghita, la Pensiunea Boema, cea mai cocheta din oras. Ei au avut vineri seara o surpriza. Tiriac l-a adus la Marghita pe Costi Ionita care le-a cantat vanatorilor. „Nu stiam nici noi ca va veni Costi Ionita. A fost o surpriza si pentru noi. A cantat mai bine de o ora. Manele, dar si alte piese“, au spus angajatii pensiunii, scrie Adevarul.

Directorul Loteriei, Liliana Mincă, a atribuit tipografiei controlate de Dan Voiculescu contractele de tipărire a revistei „Loto-Prono“. Liliana Mincă a închis tipografia proprie a Loteriei şi a dat contractele de tipărire de bilete şi a revistei Loto-Prono unor firme controlate de familia lui Dan Voiculescu. Aflată la un pas de plecare din fruntea Loteriei, Liliana Mincă (fostă Ghervasuc), pusă în funcţie de Partidul Conservator (PC) din care face parte, nu lasă instituţia într-o situaţie prea bună. Stocul de bilete loteristice disponibil în depozitele din Bucureşti (de la Obor) şi din ţară este la limită. Acest lucru s-a produs din cauza faptului că şefa Loteriei a făcut tot posibilul pentru a le pune câteva contracte pe tavă tipografiilor Intact, controlate de familia preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, dar şi societăţii Passerini Print Co, firmă apropiată consilierului Lilianei Mincă, Valeriu Drăghici, fost ofiţer SIE, scrie Adevarul.