​Plenul Consiliului Concurenței a intrat în a 11-a zi în care nu poate aplica amenzi ori declanșa investigații, după ce Plenul Parlamentului nu a avut cvorum pentru numirea a șapte noi membri necesari instituției pentru a funcționa deplin. Motivul? USR n-a vrut să voteze, după ce Comisiile reunite au respins candidatul acestei formațiuni, iar PSD și PNL n-au avut suficienți oameni care să asigure cvorumul, așa că ședința s-a amânat pentru marți.

Bogdan ChiritoiuFoto: AGERPRES

Comisiile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au avizat favorabil luni, 22 aprilie, candidaturile a șapte noi membri (un vicepreședinte și 6 consilieri) necesari Plenului Consiliului Concurenței pentru a putea aplica sancțiuni ori a deschide noi investigații în domeniul concurenței.

Instituția se află în acest blocaj încă din data de 6 aprilie 2024, aspect semnalat din nou săptămâna trecută în parlament de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Cine sunt cei 7 noi membri votați de Comisiile din Parlament pentru Plenul Consiliului Concurenței

Situația ar fi trebuit deblocată luni, 22 aprilie, în Parlament. Comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat au primit 11 candidaturi, din care doar 9 au îndeplinit condițiile legale.

În urma audierii și a votului, Comisiile reunite au avizat luni, cu majoritate de voturi 7 candidaturi, cu următoarele informații legate de experiența lor:

  • 1. Picu Daniel (propus vicepeședinte): are o experiență profesională vastă în cadrul Consiliului Concurenței și în Guvernul României, ocupând mai multe funcții în domeniul administrației publice centrale.
  • 2. Ionescu Dan: un profesionist în domeniile economice şi juridice începând încă din anul 1996, a coordonat inspectoratele de concurență din regiunea de Sud-Vest și cazuri privind concurența neloială.
  • 3. Văcaru Georgiana-Alexandra: absolventă de studii superioare în Paris în domeniul Uniunii Europene a efectuat am stagiu în cadrul Direcției de Cercetare şi Documentare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
  • 4. Comănescu Adrian Stelian: profesionist în domeniul concurenței care a monitorizat piețele din perspectiva existenței posibilelor practici anticoncurențiale.
  • 5. Popa Ion: are o experiență profesională începând cu anul 2010 in domeniile economic si juridic, desfășurând activități specifice legislației, având, de asemenea, atribuții prevăzute în Regulamanentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Concurenței.
  • 6. Gyerke Laszlo: are experiență în domeniul bancar, financiar antreprenorial și de concurență.
  • 7. Belacurencu Cosmin: consilier de concurență, secretar de stat și membru al Plenului Consiliului Concurenței cu o vastă experiență în domeniu.

Cele două candidaturi care au îndeplinit condițiile legale, dar au primit aviz negativ din partea Comisiilor reunite au fost:

  • 8. Saca Petru Alexandu: a fost în misiune diplomatică în cadrul ambasadei Marii Britanii.
  • 9. Rizoiu Andrei: a început activitatea în urmă cu 20 de ani drept consilier de concurență și a îndeplinit o serie de activități în diferite domenii.

Cum s-a ajuns la lipsă de cvorum în Plenul Parlamentului: Acuzații reciproce între PSD și USR

Numirea noilor membri ai Plenului Consiliului Concurenței, în urma raportului comun al comisiilor reunite din Parlament, s-a dus apoi la vot în Plenul Parlamentului, unde s-a constatat însă că nu există cvorum.

Liderul grupului PNL, Gabriel Andronache, a propus suspendarea ședinței pentru marți, 23 aprilie, ora 11:30, decizie votată cu 198 de voturi pentru, 12 contra și 2 abțineri.

Deputatul USR, Ionuț Moșteanu, a ținut să sublinieze de la tribună motivul lipsei de cvorum: „Pentru acuratețe vreau să clarific ce a spus mai devreme liderul de grup PNL. La propunerea PNL și PSD s-a suspendat ședința pentru ca nu au cvorum”.

În replică, deputatul PSD Alfred Simonis a acuzat că vina pentru lipsa de cvorum aparține USR și AUR.

„Da, pentru că au chiulit cei de la USR și AUR nu este cvorum. În loc să fie în Parlament la serviciu, sunteți în teritoriu în campanie electorală și prin urmare nu avem cvorum la Parlament. Aveți 3 colegi în sală”, a spus deputatul PSD.

Contactat de HotNews.ro, deputatul USR Ionuț Moșteanu a explicat decizia de a nu vota.

„Potrivit algoritmului politic, USR ar fi trebuit să aibă un om în rândul celor 7 membri propuși pentru Plenul Consiliului Concurenței. Comisiile reunite au respins însă cele 2 candidaturi propuse de USR (Saca Petru Alexandu) și AUR (Rizoiu Andrei). Le-au acceptat și celor de la UDMR candidatul, dar nouă nu. Opoziția trebuie să aibă oameni în aceste instituții și pentru că acest lucru nu s-a întâmplat am decis să nu votăm”, a precizat pentru HotNews.ro Ionuț Moșteanu.

Acesta a subliniat faptul că USR a asigurat cvorumul necesar pentru aprobarea celorlalte puncte aflate pe agenda de luni a Plenului Parlamentului.

Fără voturile USR și AUR, Coaliția PSD-PNL nu a reușit luni să strângă cele minim 234 de voturi necesare pentru numirea celor șapte noi oameni în Plenul Consiliului Concurenței.

Acest lucru este de așteptat să se schimbe însă marți, 23 aprilie, printr-o mai bună mobilizare la vot a PSD-PNL și a altor parlamentari ai altor formațiuni.