Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, luni, în urma sesizării Curtii de Apel Brașov, că deciziile de încetare a proceselor penale ca urmare a prescripţiei sunt contrare Dreptului european. Amintim că în baza unei decizii din mai 2022 a Curții Constituționale privind aplicarea retroactivă a prescripției au fost închise mii de dosare penale, hotărârea declanșând un val de achitări. CJUE mai arată că „instanțele naționale sunt obligate, în principiu, în conformitate cu aceste dispoziții, să lase neaplicată” decizia instanței supreme privind prescripția, „în măsura în care această decizie permite invocarea prescripției răspunderii penale, în temeiul efectelor deciziilor Curții Constituționale, ca lege penală mai favorabilă, în cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și, prin urmare, amplifică riscul sistemic de impunitate pentru astfel de infracțiuni”.

Decizie a CJUEFoto: Torsten Sukrow/SULUPRESS.DE / AFP / Profimedia

Cum s-a ajuns în România la închiderea a mii de procese și la un val de achitări

De la decizia din 2018 în care a fost declarată neconstituțională o sintagmă din articolul din Codul penal privind cursul prescripției răspunderii penale și până la o ordonanța de urgență adoptată de guvern în 30 mai 2022, prin care a fost modificat Codul penal, în niciun dosar nu poate fi întreruptă prescripția, a stabilit, în iunie 2022, Curtea Constituțională. Parlamentul nu a făcut modificările legislative ca să pună Codul Penal în acord cu decizia Curții Constituționale, astfel că din 2018 nu au existat prevederi legale care să reglementeze întreruperea prescripției, aspect taxat prin decizia CCR.

După decizia CCR, nenumărate procese au fost suspendate, instanțele cerând ICCJ să lămurească dacă deciziile Curții Constituționale privind prescripţia retroactivează pe principiul legii penale celei mai favorabile.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât în octombrie 2022 că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv, decizia având impact asupra a mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau la parchete.

• CONSULTĂ AICI INTEGRAL HOTĂRÂREA INSTANȚEI SUPREME

Decizia CCR a dus la un val de achitări, în ultimul an fiind închise peste 5.000 de dosare. Printre beneficiari s-au numărat politicieni, oameni de afaceri, dar și persoane condamnate pentru fapte de violență, tâlhărie sau proxentism, toți fiind achitați. Printre numele grele care au scăpat de condamnări s-au numărat Elena Udrea (dosarul Hidroelectrica), Claudiu Manda, Bogdan Olteanu, Adrian Mititelu, Cristian Boureanu sau directorii companiei Hexi Pharma. De asemenea, recent (11 iulie), Ioana Băsescu și Elena Udrea au scăpat de condamnările cu închisoarea primite în primă instanță în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale a lui Traian Băsescu. În 11 iulie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis încetarea procesului penal deoarece a intervenit prescripția. În prima instanță, Udrea fusese condamnată la la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la 5 ani de închisoare.

Curtea de Apel Brașov a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) după ce mai multe persoane condamnate la închisoare pentru evaziune fiscală și fraude cu fonduri UE au contestat deciziile, invocând prescripția răspunderii penale.

CJUE a decis luni că „instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența naționale care creează un risc sistemic de impunitate pentru asemenea infracțiuni”.

• Consultă aici integral hotărârea CJUE

Decizia a fost anunțată de CJUE printr-un comunicat de presă pe care îl redăm integral:

Motivele pentru care a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene

• „Mai mulţi resortisanţi români condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru evaziune fiscală privind printre altele taxa pe valoarea adăugată (TVA), au sesizat Curtea de Apel Braşov (România) pentru a contesta condamnarea lor definitivă, invocând prescripţia răspunderii lor penale. În susţinerea poziţiei lor, aceste persoane condamnate invocă printre altele două decizii ale Curţii Constituţionale a României (pronunţate în anii 2018 şi 2022), prin care a fost invalidată o dispoziţie naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală, cu alte cuvinte acte de procedură sau hotărâri care întrerup prescripţia răspunderii penale. În urma acestor decizii, pentru o perioadă de aproape patru ani, dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a acestui termen.
• În mod concret, aceasta înseamnă că, în această perioadă şi în aplicarea concepţiei române a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor care include normele de prescripţie, niciun act de procedură nu a putut avea ca efect întreruperea prescripţiei. În plus, persoanele condamnate susţin că această lipsă a unor cauze de întrerupere ar constitui o lege penală mai favorabilă (lex mitior), a cărei aplicare retroactivă o solicită pentru a exclude caracterul întreruptiv al unor acte de procedură îndeplinite înainte de anul 2018. Ţinând seama de data faptelor incriminate, respectivele persoane condamnate apreciază astfel că termenul de prescripţie s-ar fi împlinit înainte ca decizia de condamnare să rămână definitivă, ceea ce ar conduce la încetarea procesului penal şi la imposibilitatea de a le condamna.
• Curtea de Apel Braşov exprimă îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de interpretări cu dreptul Uniunii. Aceasta ar avea ca efect exonerarea persoanelor condamnate în cauză, dar şi a unui număr considerabil de alte persoane de răspunderea lor penală pentru infracţiuni de fraudă fiscală susceptibilă să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii. Pe de altă parte, Curtea de Apel Braşov subliniază că, pentru a se conforma dreptului Uniunii, ar putea fi pusă în situaţia de a trebui să lase neaplicată jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi/sau a instanţei supreme naţionale. Or, noul regim disciplinar din România ar permite sancţionarea judecătorilor care nu respectă această jurisprudenţă. Instanţa română se întreabă, în acest context, dacă supremaţia dreptului Uniunii se opune posibilităţii ca răspunderea disciplinară a judecătorilor care o compun în litigiul principal să fie angajată. Aceasta a decis, aşadar, să adreseze Curţii întrebări cu privire la fiecare dintre aceste aspecte.

Nerespectarea obligaţiei de a prevedea sancţiuni penale efective în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii încalcă dreptul Uniunii

• Dreptul Uniunii impune statelor membre să combată frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive şi efective.
• Ca atare, Curtea arată că aceste state trebuie să se asigure că normele privind prescripţia prevăzute de dreptul naţional permit o reprimare efectivă a infracţiunilor legate de astfel de fraude.
• Or, soluţiile jurisprudenţiale adoptate în România, din care rezultă că, timp de aproape patru ani, dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, ar genera un risc sistemic de impunitate pentru infracţiunile în discuţie care nu este compatibil cu cerinţele dreptului Uniunii. Acest risc este accentuat de o eventuală aplicare retroactivă a acestei lipse de cauze de întrerupere unei perioade anterioare, în temeiul principiului legii penale mai favorabile (lex mitior).

Obligaţiile instanţelor naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii şi necesara protecţie a drepturilor fundamentale

• Curtea aminteşte că instanţele naţionale trebuie să lase neaplicate reglementarea şi jurisprudenţa naţionale în cazul în care acestea conduc la prescrierea răspunderii penale într-un număr atât de mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, încât rezultă de aici un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracţiuni.
• Cu toate acestea, o asemenea obligaţie poate să contravină drepturilor fundamentale. În această privinţă, Curtea consideră că, atunci când o instanţă a unui stat membru este chemată să controleze conformitatea cu drepturile fundamentale a unei dispoziţii sau a unei măsuri naţionale care, într-o situaţie în care acţiunea statelor membre nu este în întregime determinată de dreptul Uniunii, pune în aplicare acest drept, autorităţile şi instanţele naţionale sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a acestor drepturi, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi nici supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii.
• Aplicând această jurisprudenţă în speţă, Curtea distinge principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum a fost aplicat şi interpretat în jurisprudenţa naţională în discuţie, de principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior). În măsura în care această jurisprudenţă se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, Curtea, după ce a subliniat importanţa acestui principiu atât în ordinea juridică a Uniunii, cât şi în ordinile juridice naţionale, concluzionează că instanţele naţionale, prin derogare de la obligaţia lor de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, nu sunt ţinute să lase neaplicată această jurisprudenţă.
• În schimb, instanţele naţionale nu sunt autorizate să aplice un standard naţional de protecţie privind principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) în împrejurări precum cele aflate la originea prezentei proceduri preliminare. În această privinţă, Curtea subliniază că, ţinând seama de necesara punere în balanţă a acestui standard, pe de o parte, şi a cerinţelor dreptului Uniunii, pe de altă parte, instanţele naţionale nu pot repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispoziţiilor naţionale pertinente. O asemenea repunere în discuţie ar avea astfel drept consecinţă agravarea riscului sistemic de impunitate pentru infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii care decurge din simpla lipsă a unor cauze de întrerupere a prescripţiei timp de aproape patru ani în România.

Lăsarea, din oficiu, neaplicată a jurisprudenţei naţionale şi răspunderea disciplinară a judecătorilor

• În temeiul principiului supremaţiei dreptului Uniunii, o decizie pronunţată cu titlu preliminar de Curte este obligatorie pentru instanţa naţională în ceea ce priveşte interpretarea dreptului Uniunii pentru soluţionarea litigiului particular.
• În consecinţă, această instanţă nu poate fi împiedicată să dea, imediat, dreptului Uniunii o aplicare conformă cu decizia sau cu jurisprudenţa Curţii, înlăturând la nevoie o jurisprudenţă naţională care constituie un obstacol în calea deplinei eficacităţi a acestui drept. Un astfel de comportament al judecătorului naţional nu poate fi calificat nici drept abatere disciplinară”.

Cele mai importante puncte din decizia CJUE:

• „Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că principiul supremației dreptului Uniunii impune instanței naționale însărcinate cu aplicarea, în cadrul competenței proprii, a dispozițiilor dreptului Uniunii obligația, în cazul în care nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, de a asigura efectul deplin al cerințelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii ce are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
• (...) Revine, în principiu, instanțelor naționale sarcina de a da efect deplin obligațiilor care decurg din articolul 325 alineatul (1) TFUE și din articolul 2 alineatul (1) din Convenția PIF, precum și de a lăsa neaplicate dispozițiile interne care, în cadrul unei proceduri care privește fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, împiedică aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive pentru a combate astfel de infracțiuni.
• (...) în principiu, instanțele naționale sunt obligate, în conformitate cu acest articol 325 alineatul (1) și cu acest articol 2 alineatul (1), să lase neaplicate Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, din care rezultă că, în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării acestei Decizii nr. 297/2018, și 30 mai 2022, data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2022, dreptul român nu prevedea nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, în măsura în care aceste decizii au efectul de a conduce la prescrierea răspunderii penale într‑un număr mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și, prin urmare, așa cum s‑a constatat la punctul 91 din prezenta hotărâre, de a crea un risc sistemic de impunitate pentru astfel de infracțiuni.
• De asemenea, instanțele naționale sunt obligate, în principiu, în conformitate cu aceste dispoziții, să lase neaplicată Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în măsura în care această decizie permite invocarea prescripției răspunderii penale, în temeiul efectelor Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, ca lege penală mai favorabilă (lex mitior), în cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și, prin urmare, amplifică riscul sistemic de impunitate pentru astfel de infracțiuni.
• (...) este necesar să se considere că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este menționat la punctul 119 din prezenta hotărâre, pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.
• Punctul 119: Din explicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese însă că Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s‑ar întemeia și pe principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), care decurge din Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale. Potrivit interpretării date de instanța de trimitere Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta din urmă ar fi constatat că acest principiu ar permite ca efectele lipsei unor cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale în dreptul român care decurge din aceste două decizii ale Curții Constituționale să retroactiveze la acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, și anume data publicării Deciziei nr. 297/2018 a acestei din urmă instanțe”.

USR cere demisii la CCR după decizia CJUE privind prescripția

„Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la marea prescripție dictată de CCR în România impune demisii în rândul judecătorilor constituționali. În urma deciziei CCR, 5.000 de dosare s-au închis și mii de infractori au scăpat de închisoare”, a reacționat USR.

„CJUE precizează că instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența naționale care creează un risc sistemic de impunitate pentru infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Adică, nu poți să îi salvezi de la pedeapsă pe infractori printr-o decizie CCR, cu încălcarea dreptului Uniunii Europene”, spune Stelian Ion, vicepreședinte USR și fost ministru de Justiție.

• „Foarte important este după această decizie, judecătorii din țara noastră pot decide să continue procesele în care sunt judecate astfel de fapte, în ciuda deciziilor CCR privind prescripția.
• Judecătorii care aplică dreptul UE și înlătură o reglementare națională care constituie „un obstacol” în combaterea infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE nu riscă o sancțiune disciplinară, pentru că nu comit o abatere disciplinară”, arată USR.

USR cere explicații publice și de la procurorul șef al DNA, Marius Voineag, care „îl loc să aștepte decizia CJUE a preferat să ia o decizie de abandonare a dosarelor în care s-ar fi împlinit termenul de prescripție”.

Decizia DNA privind dosarele cu termen de prescripție

În 3 iulie, fără a mai aștepta decizia CJUE, a cărei dată era cunoscută, procurorul șef al Secției Judiciare Penale a DNA, Irina Munteanu, a trimis o adresă către serviciile teritoriale în care anunța că la nivelul conducerii DNA s-a decis ca procurorii să ceară în instanță încetarea proceselor penale în cauzele în care este împlinit termenul general de prescripție.

• CONSULTĂ AICI DOCUMENTUL DNA

În octombrie 2022, DNA spunea că decizia privind prescripția specială va duce la închiderea 557 de dosare numai la DNA. Conform datelor transmise atunci HotNews.ro, prejudiciul estimat în aceste dosare se ridica la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență era de 150 milioane euro.