Faze tari: Îşi vinde virginitatea ca să îi ia casă mamei; A venit cu ambulanţa la un apel de urgenţă, dar a sfârşit prin a face sex cu pacienta. Ce SMS i-a trimis apoi; Farfuriile comestibile pe care le mănânci ca să nu mai speli vase
A venit cu ambulanţa la un apel de urgenţă, dar a sfârşit prin a face sex cu pacienta. Ce SMS i-a trimis apoi. Trevor Finnerty, un angajat al serviciului de ambulanţă din West Midlands, a fost dat afară după 30 de ani din cauză că a făcut sex cu o pacientă. Finnerty, în vârstă de 61 de ani, a răspuns la un apel de urgenţă, dar când a ajuns la faţa locului, a făcut sex cu femeia care sunase. Ulterior i-a trimis şi un SMS cu textul „e serviciul prietenos de ambulanţă, cum apreciaţi calitatea serviciilor?” Femeia a sunat imediat la poliţie, potrivit Stirile ProTv.
Farfuriile comestibile pe care le mănânci ca să nu mai speli vase. Biotrem este prima companie din lume care produce farfurii de unică folosință comestibile. Sunt soluția perfectă pentru diminuarea gunoaielor rezultate din ambalaje sau recipiente. Acestea sunt făcute din tărâțe de grâu, care iau forma farfuriilor sau tacâmurilor prin presare la cald, în matrițe speciale. Timpul de execuție nu este, însă, prea scurt. E nevoie de 2,5 minute pentru a realiza numai o singură farfurie, potrivit Playtech.
Cu sinuciderea cuantică, poţi trăi pe vecie. Una dintre bizareriile lumii este scoasă la iveală într-un experiment. Legile lumii cuantice sunt atât de bizare încât nu pot fi înţelese cu logica obişnuită şi de aceea domeniul abundă de experimente mentale. Unul dintre acestea presupune sinuciderea cuantică şi a fost elaborat de fizicianul Max Tegmark în 1997. Experimentul este în felul următor: imaginează-ţi un pistol care este legat la o maşină care măsoară spinul (rotirea) unei particule cuantice de fiecare dată când trăgaciul este apăsat. Dacă particula se roteşte în sensul acelor de ceasornic, arma va trage; dacă spinul este în sensul invers acelor de ceasornic, arma este descărcat, potrivit Descopera.
Papagalii pot lua decizii economice complexe ca să facă profit cu un minimum de efort. Oamenii de ştiinţă au demonstrat că papagalii sunt capabili să ia decizii economice complexe. Papagalii - din specia Macaw (Ara) şi gri african - au fost învăţaţi să recunoască valoarea jetoanelor pe care le puteau oferi la schimb pentru a primi recompense sub formă de hrană. Apoi, ei au fost puşi în situaţia de a lua decizii dificile, respectiv de a opta pentru o recompensă imediată sau de a 'investi' jetoanele, ceea ce le garanta ulterior un schimb mai avantajos, potrivit Digi24.

Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Navalnîi prezintă imagini cu "palatul lui Vladimir Putin": 18.000 de metri pătrați, într-un complex de 7.000 de hectare, dotat cu teren de hochei, tunele spre Marea Neagră și podgorii VIDEO
Ultimele ore la Casa Albă: Trump l-a grațiat pe fostul său consilier Steve Bannon, acuzat de fraudă- UPDATE
Ursula von der Leyen: După patru ani lungi, Europa are un prieten la Casa Albă
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO
Imaginea de moment a luptei pentru putere în PNL: Liberalii caută un succesor pentru Orban, dar nu vor un blitzkrieg / Un nume, totuși, este vehiculat