Un câine gigant a fost salvat de pe munte, după ce a leșinat din cauza oboselii. Un câine gigant, care cântărește 86 de kilograme, a fost transportat cu targa de salvamontiştii din Salt Lake City, Utah. Stăpânul l-a luat cu el în drumeție, însă după vreo trei kilometri, mastiful, pe nume Floyd, s-a culcat la pământ, epuizat, și a refuzat să se clintească din loc, oricât s-a rugat stăpânul de el. I-au întâlnit mai multe persoane, care au sunat la poliție, semnalând că Floyd are nevoie de ajutor. O echipă salvamont a fost mobilizată și câinele istovit a fost coborât de pe munte, cu targa, scrie Știrile Pro Tv.

O lume nebunaFoto: Colaj foto

Un bărbat din Olanda și-a ținut timp de nouă ani familia într-un subsol, în așteptarea „sfârșitului lumii”. O familie care și-a petrecut ultimii nouă ani într-un subsol „așteptând sfârșitul lumii” a fost descoperită de poliția olandeză, după ce cel mai mare dintre fii a mărturisit totul într-un bar din localitate. Un bărbat de 58 de ani și cei șase copii ai lui, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, trăiau la o fermă din nordul provinciei Drenthe. Au fost descoperiți după ce cel mai mare dintre copii a intrat într-un bar din apropierea satului Ruinerwold, a comandat bere și le-a spus angajaților că are nevoie de ajutor. Martorii au spus că tânărul părea foarte confuz și de la el au aflat că familia lui trăia într-o izolare totală, în așteptatea sfârșitului lumii, conform Digi24.

Dobby, spiridușul lui Harry Potter a fost surprins de camerele de supraveghere din curtea unei case din SUA. Vivian Gomez, din America, susține că a surprins imagini cu o creatură misterioasă care seamănă cu spiridușul Dobby din Harry Potter plimbându-se prin curtea casei sale. Femeia a postat imaginile pe rețelele de socializare și spune că a fost îngrozită când a văzut pe camerele de supraveghere din curtea sa bizara creatură care seamănă foarte bine cu Dobby. Vivian spune că s-a uitat pe camerele de supraveghere când a văzut creatura mergând pe aleea din curtea casei sale dând din mâini și învârtindu-se în jurul mașinii sale înainte de a dispărea, se arată în articolul Libertatea.

Ruşii îşi fac selfie-uri şi filmuleţe în bazele abandonate de americani în Siria. Retragerea militarilor americani din nordul Siriei i-a entuziasmat pe ruşi, care s-au grăbit să-şi facă selfiuri şi filmuleţe în bazele părăsite. Deciziile radicale ale lui Trump i-au derutat pe militarii americani care au luptat cot la cot cu kurzii împotriva organizaţiei Statul Islamic. Aceştia spun acum că simt o remuşcare profundă pentru faptul că şi-au abandonat aliaţii. În schimb, ruşii s-au entuziasmat de retragerea ordonată de Trump şi s-au grăbit spre bazele abandonate. Cum au ajuns acolo, şi-au făcut selfieuri şi filmuleţe, notează Adevărul.

Copiii care s-au jucat FIFA până au golit conturile părinților. Patru copii din Marea Britanie au cheltuit aproape 550 de lire în trei săptămâni pe pachete de jucători din cadrul celebrului joc de fotbal online. Inițial, tatăl lor le-a cumpărat copiilor un singur pachet de jucători, în valoare de opt lire. Aceștia au observat cum a efectuat plata și au continuat să facă achiziții în jocul FIFA până au golit contul bancar al părinților. Plățile au fost efectuate prin intermediul contului Nintendo al familiei. Compania a fost de acord să le dea englezilor înapoi banii pe care copiii lor i-au cheltuit fără știrea lor. De asemenea, a retras jucătorii cumpărați pe ascuns, potrivit Playtech.ro.