Faze tari: Reţetele bunicilor au reapărut în cofetăriile şi patiseriile din ţară; Prietenia dintre un cățel și un porumbel. Ce tragedie îi leagă pe cei doi
Prietenia dintre un cățel și un porumbel. Ce tragedie îi leagă pe cei doi. Cei doi prieteni s-au întâlnit la Mia Foundation, o organizație din Rochester, New York, care se ocupă de salvarea animalelor cu probleme. Fondatorul fundației non-profit, Sue Roger, trimite o parte din animale către familii din Stale Unite, dar mai păstrează din ele pentru programe școlare despre bullying. Herman a fost găsit cu un an în urmă într-o parcare, unde a stat nemișcat, pe jos, timp de trei zile. Salvatorii săi au observat că porumbelul nu putea zbura, scrie Libertatea.
Creatura găsită de clienţi printre rafturile unui supermarket. Atenţie la căprioare! Cu acest avertisment ar trebui să fie întâmpinaţi clienţii unui supermarket dintr-un orăşel din Indiana. Şi asta pentru că, de curând, printre rafturi şi-a făcut apariţia o căprioară. Oaspetele a început să alerge derutat şi a fost filmat de un martor, relatează Știrile Protv.
Sandra, singurul urangutan desemnat ''persoană non-umană''. O instanţă din Argentina a emis o decizie prin care o grădină zoologică din Buenos Aires e obligată să o elibereze pe Sandra, femela urangutan desemnată „persoană non-umană”. Ea trăieşte acum într-un sanctuar din Florida, iar de Valentine's Day, a sărbătorit a 34-a aniversare, alături de prietenul ei, notează Descoperă.ro
Preoți pe schiuri s-au întrecut într-o competiție sportivă. Concurenți în sutană, în memoria papei Ioan Paul al II-lea. Preoți pe schiuri, în sutană au apărut pe pârtie la un concurs inedit în memoria papei Ioan Paul al II-lea. Competiția a fost organizată la Wisla, Polonia, unde oamenii bisericii s-au întrecut pentru a obține cupa care poartă numele papei. Ioan Paul al II-lea era cunoscut drept un împătimit al sporturilor de iarnă, obicei pe care nu l-a abandonat nici în timpul pontificatului, scrie Libertatea.

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC