Secventele de la aniversarea lui Ion Iliescu le-am vazut de citeva ori. Imi suna si acum in urechi vocea ragusita a unui domn afon dind tonul pentru un „La multi ani!“ cintat pe patru voci disonante.
Se ajunge la „Cine sa traiasca, cine sa traiasca?“, moment in care intervine o mica deruta, rastimp in care ma gindesc ca, pentru a cadea pe ritm, ar trebui sa-si ia unul dintre ei inima in dinti si sa strige „Nea Nelu sa traiasca!“ sau – act de mare curaj – „Ilici sa traiasca!“. Nici vorba. Cu opintelile de rigoare, cineva rezolva problema printr-un „Domnul presedinte Iliescu sa traiasca!“, fapt care umple de ridicol toata scena si de lacrimi ochii lui Ion Iliescu. Fostul sef de stat priveste oarecum fix spre tortul pe care cineva a avut nefericita idee de a-i imprima efigia, asa incit, dintr-o anumita pozitie a camerei de luat vederi, se vad pentru citeva secunde doi Iliescu. Si, daca faci abstractie de imaginile tv, mica adunare zgomotoasa venita sa-i ureze la multi ani fostului sef de stat e, de fapt, o suma de chipuri metamorfozate in Iliescu la 78 de ani.
Romania e o tara de oameni batrini. N-o scriu cu ura si nici cu dispret, o constat cu tristete. Am parinti si prieteni trecuti de a doua tinerete sau ajunsi la virsta senectutii si n-o sa insir aici argumentele numeroase pentru care ii respect sau ii pretuiesc. Privind insa defilarea celor care au trecut ieri sa-i ureze la multi ani lui Ion Iliescu, aveam impresia ca asist la un ceremonial bizar in care victimele vin sa pupe obrajii calaului. Sa fim bine intelesi insa: Iliescu n-a ucis pe nimeni, doar speranta. Si, in unele cazuri, a omorit cu buna-stiinta tineretea citorva milioane de romani, sociologic denumite astazi generatii de sacrificiu.
Alte generatii, cele care n-au fost prezente sau reprezentate pe 3 martie la Marea Sarbatoare a Marii Aniversari a Marelui Om de Stat, sint astazi departe de Romania. Cei pentru care Ion Iliescu nu reprezinta nimic altceva decit un personaj bizar din cartea de istorie recenta au plecat spre locuri in care proprietatea privata nu e un moft si unde numarul arogantilor si prostanacilor in politica e mult mai mic.
Noi, cei de aici, raminem acasa cu Ion Iliescu. Cel cu gena buna si mereu in activitate, calitati pe care Geoana sau Nastase le simt astazi din plin. Cu Ion Iliescu, la masa pe care se face zi de zi disectia politicii nationale se asaza o lume batrina, incapabila sa schimbe Romania. Linga cadavrul ambulant al economiei de piata, ucisa iar de pomeni electorale, sta, asa cum ii place fostului presedinte, corul pensionarilor si-al bugetarilor. Ion Iliescu dirijeaza ce stie el mai bine: aria pensiilor marite, a indexarilor si a dezechilibrelor bugetare. Intre timp, cu ochii in lacrimi, o doamna in virsta, sedusa de efortul supraomenesc prin care domnul Iliescu vrea sa-i asigure o pensie marita chiar si din Opozitie, ii sopteste tulburata: „Sinteti foarte apetisant, domnule presedinte!“. Ce cadou mai potrivit pentru o aniversare decit sentimentul ca atingi tineretea fara batrinete si viata fara de moarte?!
Exista o tara pentru oameni batrini. E Romania zilelor noastre, e tara oamenilor batrini indragostiti de Ion Iliescu. E locul unde schimbarea se amina pina in ziua in care, din cele patru zari, se vor intoarce acasa romanii multi, risipiti prin lume. Tinerii de azi care-si cauta norocul si banii in tari prin care nu exista un Ion Iliescu sau din care a disparut teama de a-i spune pe nume, fie si la ceas aniversar.
0
0
