In fine, i-au gasit! Marii daunatori ai societatii romanesti actuale - mai rai decat seceta, holera, lepra si ciuma bubonica - sunt profesorii universitari. Da, ati citit bine: doamnele si domnii aceia intre doua varste, care-si tocesc de-o viata pantofii, turul pantalonilor si nervii prin amfiteatre, laboratoare si biblioteci. Ei sunt marii profitori ai Romaniei postcomuniste. Ei, nu criminalii din decembrie 1989, ajunsi in inalte pozitii politice si administrative, nu ruinatorii de banci, „privatizatorii“ sectoarelor import-export, nu sinistrii organizatori de jocuri piramidale. Daca nu credeti, accesati site-ul unei agentii media ce-si spune Amos News, cititi si cruciti-va. Un asa-zis demers jurnalistic - curajos pana in panzele albe, infierand ca-n caricaturile lui Octavian Andronic - ajunge la o concluzie irefutabila: „Profesorii universitari - cei 5.000 de privilegiati ai sistemului bugetar romanesc“. Simplu, scurt si implacabil. Toti cei care, de atata vreme, scriem despre batjocura salariilor din sistemul de invatamant suntem nu doar prost informati, ci si mincinosi. Slava Domnului, s-a gasit cineva capabil sa restabileasca, dupa atatia ani de eroare, adevarul: profesorii universitari au lefuri ce stra- pung platforma bunului-simt si-a suportabilitatii bugetului!

Analistul-fara-nume de la Amos News lucreaza la firul ierbii. El produce date si cifre care dovedesc, dincolo de orice dubiu, ca profesorii universitari castiga pe rupte. Oh, nu fiti cusurgii: in ancheta de teren s-au respectat toate regulile meseriei. Subiectii au fost luati din universitati diferite, cu profiluri distincte. Chiar si proportia sexelor e perfect echilibrata. Intr-adevar, ce poate fi mai diferit decat o facultate de teatru, una de stiinte economice, una de politologie si o academie de politie? Numele si sumele sunt selectate „cu totul si cu totul intamplator“, dupa cum ne asigura autorul anonim. Transcrise la virgula, ele sunt apoi zvarlite, in chip de concluzie ucigasa, in ochii cititorului. Salariile despre care se vorbeste, intre 74.448 si 100.000 lei pe an, adica intre 6.204 si 8.333 lei pe luna, chiar sunt impresionante.

Ca unul aflator cu cartea de munca la o universitate, si care mai sunt - horribile dictu! - si profesor plin, am tresarit speriat: Dom’le, sa stii ca astia-mi fura de pe card, ca eu abia daca iau vreo treime din ce scrie „jurnalistul de investigatie“! Mi-am revenit insa repede. De fapt, smecheria e grosolana. Ideea n-a fost sa se descopere adevarul, ci sa se provoace un scandal. Datele, probabil exacte, nu reprezinta nici pe departe media salariilor din universitati. Ele sunt luate de catre „investigator“ din declaratia de avere a unor angajati alesi pe spranceana. Nu-mi vine sa cred ca un jurnalist, fie el si imbecil, nu stie ca declaratii de avere depun doar detinatorii functiilor de conducere. In cazul universitatilor, sefii de catedra, prodecanii si decanii, prorectorii si rectorii. Mi-am dat seama din prima clipa ca, din dorinta de a mai arunca un pumn de noroi in obrazul unei categorii profesionale batjocorite sistematic, dezinformatorul a decretat ca absolut toti profesorii au salarii la nivelul stabilor din sistem. Sfanta mare nerusinare!

Cei patru profesori „alesi cu totul si cu totul la intamplare“ sunt, de fapt: o sefa de catedra, o prodecana, un prorector si un rector. Si atunci, de ce n-a avut „jurnalistul de investigatie“ minima onoare de a preciza ca se refera la pelicula subtire a universitarilor ce ocupa functii administrative? Simplu: pentru ca n-ar mai fi reusit sa dea credibilitate infamiei. Adoptand pozitia guvernului - un guvern al nesimtirii si incompetentei -, escrocul de la Amos News denunta... preventiv „privilegiile“ universitarilor.

In loc sa devina ciomagarul unei puteri antinationale, „jurnalistul de investigatie“ ar fi trebuit mai intai sa afle daca promisele „reasezari“ din ultimii ani chiar s-au efectuat. Ori daca nu cumva procentele maririlor de salarii din invatamant se confunda cu stelele intacte de pe umerii unor indivizi imbracati in uniforme mai usor sau mai greu de identificat.

Cine intra in invatamant n-are cum sa se imbogateasca. Devii profesor din pasiune, vocatie si - iertare pentru cuvantul urat! - patriotism. E drept, in ultimii ani am asistat la fenomenul stupefiant al migrarii masive a imbogatitilor tranzitiei spre zona universitara. Pentru ei, insa, procentul despre care se vorbeste zilele acestea c-ar putea fi adaugat salariilor costelive ale profesorilor universitari ne-decani si ne-rectori nu e decat bacsisul scapat printre degete in lungul si intortocheatul drum intre catedra si marile afaceri ale unei lumi odios-desucheate. Asa ca, domnilor de la Amos News, dati-l urgent afara pe nemernic. E si prost, si mitocan.

Integral in EvZ.