Episodul absolut abominabil, din punct de vedere intelectual, de la televiziunea unde erau prezenti Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihailescu si Emil Hurezeanu spre a-i omagia pe Monica Lovinescu si pe Virgil Ierunca, intrerupti cu maxima brutalitate de nou-romanescul breaking news ca sa ne spuna ca doctorul Oprescu poate, totusi, candida pentru primaria Capitalei este exemplar. Exemplar pentru lumea in care ne aflam si cu care ne incapatanam, multi, sa nu ne impacam. In timpul intreruperii, m-am intrebat daca-l voi mai revedea pe Gabriel Liiceanu dupa reluare.
De fapt, desi primul atacant al procedeului a fost Emil Hurezeanu, dl Liiceanu era singurul de-acolo care nu (mai) avea legaturi cu sistemul televiziv. Daca Emil Hurezeanu comenteaza regulat, chiar acolo, la Realitatea evenimentele politice ale zilei, Dan C. Mihailescu are si el partea lui de televiziune, care-i aduce, cum singur marturiseste cand vine vorba, un grad sporit de audienta si notorietate. Cel dintai are, desigur, prilejul sa traiasca astfel de momente la tot pasul, cu atat mai mult cu cat "evenimente importante" ca acela de vineri seara au loc, si ele, la tot pasul cultural. In schimb, Dan C. Mihailescu e mai protejat, de sine insusi si, poate, de directorul de programe de la Pro TV, care nu-i permite mai mult de cateva minute, astfel incat emisiunea se termina cand ti-a devenit cartea mai draga.
Caci daca "omul care ne aduce cartea" chiar ne-o aduce, el nu are voie sa ne-o si incredinteze pentru mai mult de cinci minute. Numai Olivier Barrot, la France 2, e mai rapid. Sau, ma rog, programatorii de acolo il fac sa fie.
De dincolo de ecran, sunt sigur, multi oameni, desigur nu o "audienta" cum isi doresc lucratorii televiziunilor, pentru ca visul lor e multa, iar nu multum, invers decat in adagiul latin pe care n-am sa li-l deslusesc acum, au sarit din scaune, revoltati sa auda prostiile candidatului respins si regasit in locul cuvintelor incarcate de substanta si emotie ale celor trei. Dar asta nu le foloseste la nimic, exact ca motorul ursachian al omului din Tecuci. si, intr-adevar, toti cei care preferam o emisiune culturala de nivel maxim nu suntem decat niste oameni din Tecuci fata cu oamenii (care se cred) din New York. Or, cine o sa invinga se stie dinainte, necunoscandu-se nici un caz in care Tecuciul a batut New York-ul la ceva, fie si la popice.
Emisiunile culturale au, deci, doua sanse pentru a fi tolerate la televiziuni. si nu la toate. Una, sa moara o personalitate care, desi culturala, este obsteste cunoscuta si ca factor politic, dar atunci exista nesansa ca vreun breaking news sa intrerupa chiar cursul unei idei abia pornit de unul dintre locutori, asa cum i s-a mai intamplat, de altfel, dlui Gabriel Liiceanu pe cand tinea emisiunea aceea cu Andrei Plesu si tot domniei sale si de data asta. A doua sansa este aceea a unei emisiuni scurte, atat de scurte incat sa nu aiba timp breaking news-istii sa-si obtina nici legaturile cu vreun reporter "prezent la fata locului" si emisiunea sa se termine. Ideea e exprimata, de altfel, de Trahanache in celebra scena a adunarii electorale din "O scrisoare pierduta": "Scurt, stimabile, scurt!".
Parca aud pe cineva soptindu-i in casca lui Dan C. Mihailescu "Scurt, stimabile, scurt!". Dar ma insel amarnic, formula aceasta de politete s-a pierdut, acum exista altfel de indemnuri, mai apropiate celor de cartier, de unde i-a scos democratia pe atatia dintre "profesionistii" de azi. In cazul al doilea exista si un alt avantaj: tot scazand emisiunile culturale in minute si secunde, ar putea ajunge sa aiba efecte subliminale si, dupa ce au trecut, cei aflati in fata televizorului sa simta o teribila sete de cultura si sa se repeada la carti si discuri de muzica clasica. Atentie, moguli (sic) si profesionisti de televiziune, va pierdeti, pe mana voastra, audienta!
