Dar numai conditionat. Mi se pare de-a dreptul sadic sa le spui celor aproape 300.000 de cadre didactice ca promisa marire cu 50% a salariilor nu va mai avea loc. Puneti-va doar o clipa in rolul unui invatator sau al unui profesor care castiga 1.000 lei pe luna si care spera ca, din octombrie, va avea cu 500 de lei in plus la salariu.
Ceea ce ar trebui sa faca guvernul ar fi sa discute cu sindicatele din invatamant restructurarea sistemului. Acum, un cadru didactic are o norma de 14-18 ore pe saptamana. In tarile occidentale, norma este de 20 de ore pe saptamana. In plus, elevii ar trebui sa scape de nenumaratele cursuri inutile care le incarca orarul. Efectul unei astfel de restructurari ar fi ca, probabil, 20% dintre cadrele didactice si-ar putea pierde locul de munca. Sau poate chiar un procent mai mic, tinand cont ca multe ore le revin unor suplinitori fara calificare.
In aceste conditii ar fi sustenabila majorarea cu 50% a salariilor din invatamant. Iar cei care ar ramane in invatamant ar trebui sa accepte introducerea unor criterii prin care, periodic, sa le fie evaluata performanta. Pe de alta parte, executivul ar trebui sa le promita sindicatelor din invatamant ca va reduce inechitatile si va elabora o lege de salarizare a tuturor categoriilor de bugetari. Oricum, va fi imposibil sa aduci veniturile personalului din sistemul sanitar, de exemplu, la nivelul celor ale politistilor sau ale magistratilor. In iulie, salariul mediu net in sanatate era de 346 de euro, in timp ce cadrele de politie castigau 765 de euro.
Interesul guvernului nu este insa sa rezolve criza generata de majorarea salariilor cadrelor didactice. Dimpotriva, scopul domnilor Tariceanu si Vosganian este sa intretina sentimentul de dezastru. Este o clasica strategie de campanie. Poporului i se transmite ca tara este in primejdie, iar singurii care pot sa o salveze sunt liberalii. Chiar crede cineva ca ministrii Cristian Adomnitei si Eugen Nicola escu nu au votat in deplina cunostinta de cauza aceasta majorare? Dar PNL a permis intentionat ca aceasta criza sa ajunga la apogeu.
La aceasta ora, nici macar nu este clar daca guvernul s-a tinut de promisiune si a atacat la Curtea Constitutionala proiectul legii de salarizare. S-ar putea sa renunte, fiindca interesul lui Tariceanu este sa-i arunce lui Traian Ba- sescu in brate aceasta bomba cu ceas. Presedintele ar fi pus intr-o situatie imposibila. Daca promulga legea, i se va reprosa ca este populist si inconstient. Ca pune in primejdie bugetul tarii si obiectivul intrarii in zona euro, in 2014. Daca o respinge, in prag de alegeri parlamentare, el si partidul sau isi pun in cap 277.000 de cadre didactice, plus familiile lor, plus PSD.
Oricum, intrebarea este unde se va opri aceasta sarabanda a revendicarilor? Dupa profesori vin functionarii publici, apoi apar si medicii, iar acum cer salarii mai mari cu 25% si jurnalistii de la Agerpres, precum si cei de la radioul si televiziunea publice. Este normal sa ceri unui executiv care ne-a obisnuit sa-si cumpere linistea cu bani de la buget. Dupa parerea mea, sindicatele isi vor tempera revendicarile doar atunci cand vor avea in fata un guvern nou, stabil, care sa aiba sustinere in parlament si care sa nu se lase santajat.
