Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, că „din punct de vedere constituţional se poate”, însă „legal încă nu”, dar că mai este timp, menţionând şi problema oportunităţii politice a acestei decizii.

Kelemen HunorFoto: Inquam Photos / George Calin

„Această variantă cu comasarea alegerilor europarlamentare cu locale din punct de vedere constituţional se poate, din punct de vedere legal încă nu se poate. Trebuie modificat Codul administrativ în primul rând şi trebuie să modifici şi legislaţia, legea privind alegerea autorităţilor locale, primarilor şi consiliilor locale. Dar din punct de vedere constituţional se poate. E timp, fiindcă nu schimbi sistemul, doar faci posibil să fie depus jurământul mai târziu decât este în legea actuală. Nu faci dintr-un singur tur două tururi, nu schimbi regulile jocului, schimbi doar data. Deci, din punct de vedere constituţional se poate, din punct de vedere legal nu se poate. Rămâne întrebarea de oportunitate politică şi rămâne întrebarea dacă încurci sau nu încurci electoratul. Comisia de la Veneţia are un punct de vedere, ok, e o recomandare”, a precizat Kelemen Hunor la Europa FM, conform Agerpres.

Acesta spune că trebuie discutat şi despre oportunitatea politică a unei astfel de decizii, vorbind despre un posibil „haos administrativ”.

„Aceste trei întrebări trebuie puse: constituţionalitatea, legalitate şi oportunitate politică. Oportunitatea politică e de discutat. Există argumente pro şi argumente contra. Argumente contra, din punctul meu de vedere, cam aşa putem formula: haos administrativ (...). Unii vor cheltui banii, alţii nu o să facă nimic trei luni şi jumătate. Deci va fi un haos administrativ, ceea ce va crea nervozitate, furie a populaţiei înainte de parlamentare şi înainte de prezidenţiale. Plus, la un moment dat se va pune problema majorităţilor. Toată vara, până când ajungem la parlamentare sau la expirarea mandatului şi preluarea noului mandat, se vor face majorităţi, se vor desface majorităţi. Deci va fi, din punctul meu de vedere, un haos administrativ şi chiar politic”, a afirmat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a făcut referire şi la impactul acestei decizii asupra limitării ascensiunii forţelor de extremă dreapta.

„Trebuie să vorbim foarte clar, printr-o astfel de mişcare poţi să limitezi ascensiunea forţelor de extremă dreaptă şi asta este bine din punct de vedere democratic pe termen mediu, pe termen lung, pentru că nu au aparate locale care se mobilizează”, a subliniat el.

Liderul UDMR a adăugat că, pe de altă parte, nu se pune problema ca electoratul să fie încurcat de faptul că sunt mai multe alegeri într-un an.

„Electoratul este major. Deci nu trebuie să-ţi fie teamă că electoratul nu se descurcă cu cinci buletine de vot. Totuşi, suntem în secolul 21. Marea majoritate a electoratului ştie, domnule, şi dacă sunt împreună alegerile sau nu... cei care votează cu PSD-ul vor vota cu PSD-ul, indiferent câte buletine de voturi sunt puse la dispoziţie şi invers, cine votează cu PNL-ul sau cu USR sau cu UDMR etc.”, a precizat Kelemen Hunor.