Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat vineri seara, la Antena 3, ca ar dori ca incepand de anul viitor proiectul privind montarea unor camere de inregistrare pe echipamentul politistilor sa fie implementat in toata tara.

"Este un proiect care deja este implementat in Bucuresti si ne dorim sa-l extindem la nivelul intregii tari. Mi-am dorit ca incepand de anul viitor sa putem sa spunem ca, cel putin zona de ordine publica, o avem acoperita din punctul acesta de vedere", a declarat Carmen Dan, potrivitAgerpres.

In contextul discutiilor despre pachetul de legi privind intarirea autoritatii politistilor, ministrul a spus ca se urmareste ca politistii sa fie eficienti si sa cunoasca limitele comportamentului dincolo de care este abuzul, precum si o foarte buna reglementare a conduitei pe care trebuie sa o aiba politistul in relatia cu cetatenii.

"Ne dorim sa aiba (politistul - n.r.) o actiune eficienta, ne dorim sa cunoasca foarte bine care sunt limitele comportamentului si atunci cand depaseste acele limite, sa fie constient ca va fi sanctionat pe masura", a precizat ministrul.

Carmen Dan a afirmat ca au fost si voci critice fata de propunerile in cauza, dar "pana la urma dialogul este solutia".

In contextul unor intrebari despre posibilitatea de a fi comise abuzuri de catre politisti, ministrul a raspuns: "Revenind la acest pachet de masuri pe care noi l-am propus, pana la urma as pune intrebarea (...): in ce profesie care tine de domeniul aplicarii legii nu sunt abuzuri? Procurorii nu fac abuzuri, judecatorii nu fac abuzuri?".