Traian Băsescu a declarat că funcția de președinte al Consiliului European este una de reprezentare, decorativă, mult mai inferioară decât cea de șef de stat. El a precizat că nu crede că președintele Klaus Iohannis, care vrea al doilea mandat la Cotroceni, ar opta pentru șefia Consiliului European, potrivit Mediafax.

Traian BasescuFoto: Agerpres

„V-aș ruga să vă aduceți aminte către sfârșitul mandatului meu erau același tip legat de mine și Donald Tusk. Președintele Iohannis are șansa că își termină mandatul exact când se face schimbul de gardă. Președintele Consiliului European se desemnează dintre cei aflați în funcție și membri ai Consiliului Europan. Are șanse reale, dar dacă luăm lucrurile teoretic. Practic se întâmplă următorul lucru. PPE a luat decizia să renunțe la orice funcție, cu excepția preșdintelui Comisiei Europene, vrea în locul lui Jean-Claude Juncker. De fapt aceasta e cea puternică funcție”, a afirmat Traian Băsescu, joi seară, la Realitatea Tv.

Acesta a adăugat că funcția de președinte al Comisiei Europene este una mult mai influentă, pentru că gestionează bugete și are în subordine comisari europeni pe care poate să îi revoce oricând.

„Funcția de președinte al Consiliului European e mult inferioară celei unui șef de stat. Nu știu dacă vrea să galopeze către un al doilea mandat, ar prefera funcția de președinte al Consiliului European care este decorativă. Misiunea președintelui Consiliului European e să pregătească următoarea ședință a Consiliului European. Nu e ca cea a șefiei Comisiei Europene care gestionează fonduri și are în subordine 27 de comisari europeni pe care îi poate revoca oricând. Acolo e puterea în UE, că sunt banii. Președinția Consiliului European e o funcție de reprezentate, nici nu distribuie bugete, nici nu are control pe state”, a explicat Băsescu.

Europarlamentarul a mai spus că ste opțiunea lui Klaus Iohannis ce vrea să facă, însă foarte multe partide mizează pe un al doilea mandat al acestuia.

„Aici nu se discută ca diferența între un șef de stat și președintele Consiliului European. E opțiunea dânsului (dacă vrea șefia Consiliului European - n.r.), dar cine rămâne să candideze aici? Foarte mulți mizăm pe al doilea mandat al lui Iohannis, din seceta de candidați care există în momentul de față”, a conchis Băsescu.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat dacă ia în calcul mutarea definitivă la Bruxelles, în contextul în care unii spun că ar fi frumos să fie președintele Consiliului European, că nu este bine să comenteze zvonuri.

Cotidianului Financial Times a scris, săptămâna trecută, despre faptul că șeful statului Klaus Iohannis este unul dintre politicienii care ar putea deveni preşedinte al Consiliului European.