„Nu cred că va veni. Dacă vine poate să stea în public, nu știu ce să facă. Nu poți să participi la un eveniment organizat de altcineva. Nu poți intra în casa cuiva fără să fii invitat. Nu cred că se va pune într-o situație atât de penibilă. Să vină să ce? Să strice o dezbetere care este organizată de candidatul la Președinție. (..) I-am spus că dacă vrea să discute cu cineva poate discuta cu mine, să îi arăt ce nenorociri a făcut. Eu nu am invitat-o la o dezbatere. Să stea de vorbă cu mine, care culeg toate bombele cu ceas lăsate în instituții. Cu Dăncilă nu avem ce discuta, pe scurt”, a spus Ludovic Orban, la Realitatea PLUS, întrebat despre varianta în care Viorica Dăncilă va veni marți la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.

Ludovic OrbanFoto: Agerpres

Liderul PNL a susținut că i se pare o decizie bună varianta aleasă de Klaus Iohannis, de a refuza o dezbatere cu Viorica Dăncilă.

Premierul Ludovic Orban a afirmat că dacă Viorica Dăncilă se va prezenta la dezbaterea organizată marți de Klaus Iohannis, aceasta va putea sta în public. Șeful Executivului a susținut însă că nu crede că liderul PSD se va pune într-o situație atât de „penibilă”.

„Mi se pare o decizie bună. Ce să discuți cu doamna Dăncilă? Mi se pare inutilă o astfel de dezbatere. Să ne coborâm la nivelul minciunilor nerușinate ale PSD? Nu îi vedeți ce mint? Au dat lista spitalelor pe care le închidem. Unde scrie în programul nostru de guvernare asta? Toată ziua mint cu nerușinare că tăiem pensii, salarii, că dăm afară 400.000 de angajați din sectorul public. Sunt niște minciuni asumate public, niște nebunii, niște inepții fără margini”, a adăugat Orban.

Despre afirmațiile PSD privind lașitatea lui Klaus Iohannis, în contextul refuzului acestuia de a avea o dezbatere cu Dăncilă, liderul PNL a spus:

„Nu e credibilă o astfel de afirmație. În niciun caz din partea lui Dăncilă și a PSD-ului. Cred că oamenii sunt mai interesați să afle viziunea președintelui, proiectele președintelui, cum vede dezvoltarea României sau respectarea drepturilor și libertăților, lucruri care sunt importante și care contează în viața de zi cu zi”, a conchis Orban.

Viorica Dăncilă a afirmat că încă are dorința de a participa la o dezbatere cu prezidențiabilul PNL Klaus Iohannis și ia în calcul varianta de a se prezenta la dezbaterea organizată de prezidențiabilul PNL marți.

„Îi văd așa de speriați, încât nu știu ce să zic. Am văzut astăzi numai pentru faptul că aș putea merge acolo, au venit purtătorii de mesaje ai domnului Iohannis și au jignit, au venit cu un atac. E ceva care cred că nu a fost întâlnit în România de la Revoluție încoace. Vom analiză. Luăm în calcul ambele variante”, a conchis Dăncilă.

Președintele Klaus Iohannis a spus, luni, la Ploiești, răspunzând unui întrebări din partea jurnaliștilor, că Viorica Dăncilă nu va fi primită la dezbaterea de marți, dacă aceasta va merge la BCU.