Vela, despre eventualitatea demiterii lui Arafat: Eu nu am zis că vreau să il demit / Voi lua o decizie după finalizarea auditului

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 12 decembrie 2019, 23:18 Revista Presei | Radio TV


Marcel Vela
Foto: Digi 24
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi seara, la Digi 24, că va decide dacă îl va elibera din funcție pe Raed Arafat după ce auditul la instituția condusă de secretarul de stat va fi finalizat, el precizând că a fost „dezamăgit” de anumite acțiuni ale șefului DSU, potrivit Mediafax.

„Mi-e foarte greu să răspund (dacă îl va demite - n.red.) pentru că în ultima perioadă s-au întâmplat lucruri care m-au dezamagit. De la comandamentele la care am participat se știa că la MAI nu am avut de la cine să preiau mandatul, în sensul că trebuie să semnez un proces de semnare primire mandat. Ca să respect legea, trebuie să fac un audit, ca să facă o demarcare între ce a făcut PSD și ce a făcut PNL. Am făcut prima dată la Jandarmierie și s-a constatat că se suprapun unele sarcini. Sunt funcții și oameni care se suprapun. (...) La IGSU încă nu s-a făcut acest audit”, a spus Vela, la Digi 24.

Vela a subliniat că va decide dacă îl va demite pe Raed Arafat după ce se va realiza auditul la DSU.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a spus, recent, că nu va demisiona din funcție, în ciuda atacurilor din ultima perioadă, mai ales după apariția filmului privind prima intervenție la Colectiv.

„Nu sunt lipit de scaun, dar nu demisionez. Dacă sunt demis, e dreptul oricui să facă asta, să mă demită dacă vor. Ce consider după tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă este că atacurile sunt intensificate, pentru că atacurile sunt de foarte mult, cu mesaje prestabilite. Mesaje coordonate precum <de prea mult timp este, a îmbătrânit, să vină tinerii> sau <a făcut ceva bun, a făcut SMURD-ul, dar acum nu mai știe, trebuie să plece> au fost mesaje prin social media. Apoi s-au intensificat după apariția faimosului film înainte de comemorarea de la Colectiv, pe care cineva l-a avut și l-a dat abia atunci. Eu trebuie să clarific ceva: nu conduc IGSU. Eu coordonez DSU. IGSU este condus de un general, care îl comandă”, a spus Raed Arafat, duminică seara, la Antena 3.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1577 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Arafat nu trebuie demis! (Vineri, 13 decembrie 2019, 0:26)

    Sparafucile [utilizator]

    Ci dat afara.
  • +2 (2 voturi)    
    Ca de obicei,un pas..... (Vineri, 13 decembrie 2019, 6:31)

    gigiN [utilizator]

    ...inainte,doi pasi inapoi.Ba,dati-l afara ...ieri !!! Gasiti voi alt politruc sa il punet in loc.
  • +1 (3 voturi)    
    Auditul lui peste prajit (Vineri, 13 decembrie 2019, 9:37)

    Fides [utilizator]

    Arafat e de neatins si asta pentru ca intre toti papagalii astia de pollitruci care vin sa semneze cu parafa de ministru (alegeti voi de la ce partide) - este singurul care face ceva la modul profesionist.
    Stiu, stiu o sa sariti cu una, cu alta... insa Raed inca are energia de a face ceva util pt. tara - in conditiile in care este hulit non-stop. Omul asta s-a scolit si a scolit o generatie de salvatori, cu resursele de doi lei oferite de politrucii aflati vremelnic la guvernare.
    Ministrul stie ca: daca-l da afara, poate avea nesansa ca atunci cand cheama in regim de urgenta un elicopter SMURD, acesta sa nu poate decola, deoarece nu are combustibil, personalul o freaca la tigari si lista poate continua. Nu de frica lui Arafat toti stiu acum ce sa faca, ci pentru ca-l respecta.
  • -1 (1 vot)    
    sa-l lase pe Arafat unde e (Vineri, 13 decembrie 2019, 12:08)

    Gheorghe_Dan [utilizator]

    Blocul politic care-si asuma demiterea e out de la putere.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by