Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, într-o emisiune la B1 TV, că a greşit atunci când nu a respectat măsurile de distanţare în timp ce lua masa la Sărata Monteoru, că a plătit amenda, dar că „a greşi este omeneşte”, relatează Agerpres.

Ciolacu si Tudose, fotografiati la masa cu alte 10 persoaneFoto: USER UPLOADED

„Eu am ieşit cu familia la Sărata Monteoru să mănânc, cu fiul meu, cu nepotul, cu viitoarea noră, posibil, şi cu fratele meu. Sărata Monteoru este într-un scenariu verde, la fel şi Buzăul. Am stat şi pe terasă, apoi am intrat la interior, când s-a făcut frig. Au mai venit şi doi colegi de-ai mei de partid, ne-am strâns cu toţii la masă, a fost o greşeală, o recunosc, cu toţii am achitat amenzile, apoi, când am venit să mâncăm, ne-am despărţit şi am stat la mese separate. A fost o greşeală, recunosc, până la urmă a greşi e omeneşte, a persevera e prosteşte. Fiecare dintre noi avem astfel de momente, chiar pentru o scurtă durată. Trebuia să rămân doar cu familia mea şi ar fi fost mult mai bine. (...) Eu nu am mai fost de mult acasă şi am vrut să mănânc cu familia, că s-a terminat cu totul altfel e altă discuţie. Un pic exagerat momentul, eu eram acolo când a venit poliţia, a constatat că deja noi stăteam la mese separate, s-a revenit apoi la local. Nu am prea înţeles lucrurile acestea”, a spus Ciolacu.

El a adăugat că i s-a părut „un pic exagerat” felul în care a acţionat poliţia, care a făcut o conferinţă de presă „pe subiectul Marcel Ciolacu”.

„Cei de la IGP au făcut o conferinţă de presă pe subiectul Marcel Ciolacu, totuşi, nu sunt infractor. Există şi alte metode de a comunica, mi s-a părut un pic exagerat. Nu am văzut IGP făcând vreo conferinţă de presă după ce prim-ministrul, în biroul prim-ministrului stătea şi fuma şi consuma băuturi alcoolice împreună cu alţi membri ai Guvernului. Dubla măsură mi s-a părut exagerată. Nu am stat mai mult de 10 minute în formulă depăşită de şase persoane. (...) Eu cred că e o greşeală fiindcă am transmis către ceilalţi români, marea majoritate respectă toate aceste reguli, un semnal greşit, de aceea îmi cer scuze”, a menţionat Ciolacu.

Pe acest subiect: