Vicepremierul Dan Barna: Nu avem în plan niciun lockdown sistemic, general

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 9 martie 2021, 0:51 Revista Presei | Radio TV


Dan Barna
Foto: Facebook
Guvernul nu are, în acest moment, în plan niciun lockdown sistemic, general, a declarat, luni seară, într-o emisiune la postul public de televiziune TVR 1, vicepremierul Dan Barna, potrivit Agerpres.

Acesta a afirmat că Executivul va adopta noi măsuri pentru prevenirea extinderii pandemiei de COVID-19, însă a subliniat că măsurile nu vor fi radicale.

"Suntem în faţa valului 3. E clar lucrul acesta. Avem tulpina britanică identificată, prezentă. E clar că nu poţi să blochezi această răspândire. Cum trecem peste asta depinde foarte mult de noi. S-a observat, din păcate, şi la nivelul populaţiei, o relaxare şi un sentiment că gata, am scăpat. Iată, vedem că nu am scăpat şi cifrele, chiar dacă unii indicatori par stabili, vedem presiune pe sistemul ATI ceea ce ne confirmă că lucrurile sunt departe de a fi trecut. Or, din această perspectivă, vor mai fi necesare nişte măsuri tocmai pentru a nu face şi nu avem în plan niciun lockdown sistemic, general. Acesta nu e pe masă în momentele acestea şi nu intenţionăm să îl decidem. Nu poţi nici să fii radical. Radical înseamnă să închizi tot şi te asiguri că îţi scade... Nu poţi să faci asta, pentru că oamenii trebuie să meargă la muncă, pentru că oamenii trebuie să poată să îşi cumpere alimentele esenţiale şi lucrurile de care au nevoie", a precizat Barna.

El a arătat că "România a reuşit să treacă relativ decent prin această situaţie, în pandemie, pentru că a luat măsurile cumva mai devreme".

Dan Barna l-a felicitat pe primarul Timişoarei, Dominic Fritz, pentru propunerea de carantinare a localităţii pe care o administrează, pe fondul creşterii ratei de infectare cu noul coronavirus.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2431 vizualizari

  • +4 (6 voturi)    
    imi pare ca te-am votat (Marţi, 9 martie 2021, 9:45)

    Alin Delin [utilizator]

    Se pare ca si pt tine si pt doamna Firea cea mai mare realizare e ca ati reusit sa inchideti ceva.
    Grozav. USR-ul de azi e multa gargara si cam atat.
    PNL e plin de hoti.
    PSD ne-a aratat in ultimii 30 de ani ce are.
    Base are o tona de prieteni si rude la puscarie.
    AUR is doar niste lipitori.
    Stupid, chiar nu mai ai ce vota. Sta e.
  • +6 (8 voturi)    
    "Nu avem in plan..." = (Marţi, 9 martie 2021, 10:55)

    palatin [utilizator]

    "Dar daca ni se ordona, vom face."

    Here goes USR.
    Jos, pe tobogan.
    Trist.
  • 0 (0 voturi)    
    Cuvantele cheie (Marţi, 9 martie 2021, 18:35)

    VOX. [utilizator]

    "in acest moment".


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by