Vicepremierul Dan Barna a declarat luni seară, la Digi 24, că datele despre pandemie şi vaccinare nu au fost accesate fără drept de către consilierul ministrului Sănătăţii, menţionând că a primit această informaţie de la premierul Florin Cîţu.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Ştiu cert la momentul acesta că nu au fost accesate date fără drept. Această informaţie preliminară am primit-o deja chiar de la premier. (...) Era o discuţie dacă s-au accesat CNP-uri sau alte date personale. Şi există această certitudine că acea parte a bazei de date nu a fost accesată. (...) Din ceea ce ştiu, era doar o chestiune de acces, care a fost clarificată. Consilierul respectiv nu se afla în Bucureşti, ca să fie la Ministerul Sănătăţii, şi a folosit un alt IP fix, printr-un VPN, prin care a accesat o parte de bază de dată, cea transparentă, datele pe care le ştim cu toţii, asupra cărora nimeni în momentul de faţă nu mai ridică nicio chestiune de corectitudine a accesării. Aştept să văd dacă vor mai fi alte date. Din ce am până acum, pare un exces de zel de reacţie. (...) E o poveste aproape banală. Un consilier care nu era în Ministerul Sănătăţii a cerut un acces. I s-a dat. A cerut un IP distinct, pentru că accesul din Ministerul Sănătăţii era pe un IP al ministerului. I s-a dat acest IP, a accesat partea la care avea dreptul din baza de date. Asta e toată povestea”, a precizat Barna la Digi 24, potrivit Agerpres.

El a menţionat însă că verificarea Corpului de control al prim-ministrului nu a fost finalizată.

„Deocamdată înţeleg că e o verificare, un control al Corpului de control al primului-ministru. Am văzut şi explicaţiile consilierului ministrului Sănătăţii - sunt foarte logice şi pertinente din punctul meu de vedere. Aştept să văd şi rezultatul verificării Corpului de control. Sper să rămânem în zona unei neînţelegeri. Comunicaţional mi-e foarte greu să înţeleg care a fost miza. (...) Din explicaţiile pe care le-am văzut din partea consilierului ministrului Sănătăţii pare o abordare - şi sper să fie aşa - o abordare perfect legală şi perfect corectă”, a spus Barna.

Potrivit acestuia, ministrul Vlad Voiculescu are sprijinul Alianţei USR PLUS deoarece prin demersurile sale asigură transparentizarea, reforma şi deblocarea situaţiei din domeniul sănătăţii, „care de prea mulţi ani a rămas într-o logică de blocaj clientelar, în care vedem în multe spitale situaţii absolut revoltătoare”.

Premierul Florin Cîţu a declarat pe 10 martie că a fost sesizat în privinţa datelor publicate de Ministerul Sănătăţii, sesizare căreia trebuie să-i dea curs.

„Publicarea bazei de date este un lucru pe care l-a făcut Ministerul Sănătăţii, ideea este că am fost sesizat şi pentru orice sesizare, fie că vine de la cetăţenii României sau de la cetăţeni ai statului, trebuie să dau rezoluţie, să vedem cum trebuie să fie rezolvată. Nu sunt specialist, vom vedea dacă există vreo problemă sau nu este nicio problemă. Din punctul meu de vedere, subiectul este încheiat. Transparentizarea este foarte importantă”, a afirmat premierul.

Citește și: Cum explică omul de la Ministerul Sănătății care a publicat datele despre vaccinare că a ajuns autorul „atacului cibernetic” verificat de autorități