Andrei Baciu: Puţin peste 600 de persoane cu COVID-19 la nivel naţional aşteaptă în unităţile de primiri urgenţe

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 16 aprilie 2021, 22:55 Revista Presei | Radio TV


Andrei Baciu
Foto: Agerpres
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Andrei Baciu a declarat că peste 600 de oameni cu SARS CoV-2 aşteaptă să se elibereze locuiri în spitale pentru a fi internaţi, iar câteva zeci de persoane au nevoie de locuri în secţiile ATI, potrivit News.

”Cifrele sunt în dinamică, vorbim de puţin peste 600 de persoane la nivel naţional, în jur de 130 la nivelul Bucureştiului şi câteva zeci care au într-adevăr nevoie de terapie intensivă”, a declarat Andrei Baciu, la TVR 1.

Baciu a adăugat că de când premierul Florin Cîţu a preluat interimar conducerea Ministerului Sănătăţii, au fost identificate şi operaţionalizate 12 noi paturi de terapie intensivă pentru pacienţii cu COVID-19. ”De câteva zile, de când a preluat domnul prim ministru Florin Cîţu şi poziţia de ministru al Sănătăţii interimar, a dispus ca prioritate zero, creşterea numărului de paturi la terapie intensivă.

Ieri am avut şedinţe de lucru cu directorii DSP, cu directorii spitalelor care tratează pacienţi cu SARS CoV-2. De ieri şi până astăzi am identificat şi operaţionalizat 12 paturi în plus de terapie intensivă. Vorbim de 9 paturi la Constanţa, unul la Bolintin Vale, două la Bucureşti. Patru paturi vor fi operaţionalizate în continuare, în zilele următoare, 20 de paturi la ATI la Matei Balş şi practic, în perioada următoare am identificat încă 73 de paturi la terapie intensivă”, a declarat Andrei Baciu, la TVR1, vineri seara.

Baciu a precizat că este nevoie de timp pentru ca noile paturi de ATI să fie funcţionale. ”Nu se pot face pe loc, necesită timp, însă vestea bună este că putem să oferim într-un timp cât mai scurt tuturor celor care au nevoie de asistenţă medicală, de terapie intensivă, aceste servicii”, a declarat Baciu.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















813 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    aham (Vineri, 16 aprilie 2021, 23:16)

    liviu_ [utilizator]

    cand era VV ministru trebuiau toate facute ieri...
    acum "e nevoie de timp" .. interesant...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by