Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat duminică seara, la Digi24, că aşteptările sunt mari în procese de genul celui de la Colectiv, însă nu s-a pronunţat în privinţa amânării unei soluţii în acest caz. Stelian Ion a afirmat că, în noile legi ale Justiţiei, tergiversarea unor dosare ar putea să aibă consecinţe asupra carierei magistraţilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Aşteptările oamenilor dinspre Justiţie sunt foarte mari, pe bună dreptate, în procese de genul acesta, cu miză foarte mare, cu emoţie şi cu destine implicate, dar şi în alte cauze. Pe mine mă interesează cum funcţionează Justiţia în general. A face comentarii cu privire la o speţă, oricât de importantă ar fi, ar putea fi considerat nepotrivit şi eu fac un apel către toţi magistraţii din România, toţi judecătorii, să fie foarte atenţi în aceste dosare pe care le au pe masă, ştiu că uneori volumul de muncă este foarte mare şi aceasta este cauza principală pentru care se întâmplă anumite erori, trebuie să fie foarte atenţi, să dea dovadă de profesionalism şi să nu ţină cont decât de litera legii şi de conştiinţa proprie, nu de ceea ce ar vrea poate una din părţile implicate, nu ceea ce vor politicienii, nu ce vrea o parte din viaţa publică. Deci ei trebuie să ţină cont de litera legii”, a declarat Stelian Ion, potrivit News.ro.

Mecanisme prin care tergiversarea unui dosar să aibă consecinţe asupra carierei magistratului

Întrebat dacă tergiversarea unui dosar poate să i se impute unui magistrat, Stelian Ion a afirmat că acest lucru s-ar putea regăsi în noile legi ale Justiţiei.

„Poate fi şi în noile legi ale Justiţiei, încercăm să stabilim mecanisme suplimentare în care tergiversarea să aibă consecinţe asupra carierei magistratului”, a arătat ministrul Stelian Ion.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, să reunească cele două cauze din dosarul incendiului de la Colectiv, la două zile după ce le-a disjuns, iar un nou termen a fost stabilit pentru 22 septembrie.

Citește și: