Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, că preşedintele PNL, Ludovic Orban, pare "cel mai mare" susţinător al moţiunii de cenzură şi a reiterat că nu va lăsa România fără Guvern, potrivit Agerpres.

Florin CituFoto: Guvernul Romaniei

"Nu comentez. Domnul Orban se pare că este cel mai mare susţinător al acestei moţiuni şi al celor de la USR. Ideea este următoarea: nu voi lăsa România fără Guvern. Orice variantă în care pleacă Florin Cîţu înseamnă că lăsăm România fără Guvern şi, după aceea, nu este nicio garanţie cât va dura o negociere. În acest moment, gândiţi-vă, şi o zi dacă nu am avea Guvern. Trebuie să adoptăm, în fiecare zi apar noi probleme, avem o OUG pentru compensarea facturilor la iarnă, suntem în plină pandemie, poate este nevoie să alocăm resurse. Astăzi, am dat o hotărâre de Guvern pentru a aloca resurse de care era nevoie pentru calamităţi şi toată România a fost afectată de calamităţi şi aşa mai departe", a spus Cîţu.

Potrivit acestuia, cei care doresc ca actualul Guvern să cadă se gândesc doar la propriul interes.

"Nu ne permitem şi oricine spune că ar trebui să cadă acest Guvern este o persoană iresponsabilă, o persoană care se gândeşte la propriul interes şi nu la interesul românilor. În acest moment să te gândeşti să dai jos Guvernul este un act iresponsabil şi acei oameni ar trebui să răspundă şi vor răspunde în faţa românilor la un moment dat", a susţinut Florin Cîţu.

Întrebat dacă ia în calcul o negociere cu PSD pentru sprijin în Parlament având în vedere că USR a anunţat că nu va susţine Guvern minoritar, el a răspuns: "Există o alianţă clară a USR - AUR în Parlamentul României şi ştim foarte bine că USR negociază cu PSD pentru voturi pentru a da jos acest Guvern. (...) Eu nu ştiu de alte negocieri".

Şeful Executivului a participat vineri seară la dineul oficial ce marchează închiderea evenimentelor organizate la Bucureşti cu prilejul Anului European al Căilor Ferate. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la Arad, joi seară, că o soluţie la criza politică poate fi "demisia premierului".