”Sunt prima din familia mea care a terminat liceul. Destinul meu era previzibil. Am copilărit într-o casă de chirpici, care a fost pusă la pământ într-o zi de buldozerul Primăriei. Apoi, am ajuns în grija statului...” Așa își începe povestea Alina Șerban, actriță și regizoare de etnie romă. Ea a vorbit și despre etichetele pe care le primesc cei din etnia romă și cum a reușit să obțină anumite privilegii, doar pentru că pielea ei era ”un pic mai albă”.

Alina SerbanFoto: ICR Londra

Situația s-a schimbat când am avut apă caldă și nu mi-a fost teamă că voi fi evacuată

Alina Șerban a spus că secretul reușitei sale a fost faptul că nu s-a uitat la situația sa materială, ci s-a concentrat pe ceea ce își dorește să facă: ” Nu m-am uitat la situația mea reală, la faptul că mi-am petrecut adolescența într-o casă făcută din chirpici, cu foarte puține șanse să termin liceul. Eu sunt prima din familia mea care a terminat liceul, însă datorită mamei mele, nu m-am uitat la situația mea, care mă îngrădea și îmi dădea un destin previzibil. Maică-mea mi-a spus: tu este capabilă să faci tot ce îți dorești. Nu ești nici inferioară cuiva, nici superioară altora. Tu ești tu, poți să faci tot ceea ce își dorești. și întotdeauna m-am focusat pe ceea de îmi doresc să fac, nu pe ceea ce nu am. Pe mine nu m-a emoționat niciodată bogăția materială, chiar dacă nu am avut-o. Situația s-a schimbat în momentul în care am avut apă caldă și nu mi-a fost teamă că voi fi evacuată (lucruri pe care le-am simțit pe pielea mea în adolescență)”, a adăugat actrița.

Din grija statului, am ajuns la New York. Apoi, a urmat Londra. Fără niciun ban în buzunar

”Casa de chirpici a fost pusă la pământ de buldozerul Primăriei, apoi am ajuns în sistemul de protecție al copilului pentru că am primit ordin de evacuare. De la sistemul de protecție al copilului, prima mea casă a fost la New York. Nu m-am emoționat lucrurile materiale, ci faptul că școala mea e pe Broadway și că eu ajung să studiez cu niște profesori pe care nici nu îmi imaginam că o să îi întâlnesc vreodată. La Royal Academy, în Londra, viața nu este foarte ușoară. Eu am stat acolo în perioada în care noi, românii, nu aveam voie să stăm fără permis de muncă. Trebuia să aplici pentru un permis de muncă, era destul de greu.

Chiar dacă am terminat Royal Academy, de la ”hero” m-am reîntors la ”zero”. Pentru că nu aveam permis de muncă, am spălat vase la un restaurant și lucram la negru pentru că asta era situația mai multor români de acolo, până când primeam permisul de muncă. Nimic nu e doar durere sau doar fericire, viața le îmbină pe amândouă. Mă emoționează foarte mult posibilitatea de a învăța de la alți oameni, de a mă întâlni cu ei. Ce m-a mânat a fost posibilitatea de a mă dezvolta, ca apoi să spun poveștile pe care le zic prin teatru și film, cât pot eu de bine în momentul dat. Pentru mine, era un vehicul de evoluție din locul în care mă aflam.

Când am ajuns la New York, veneam de la Centrul de plasament, când am ajuns la Londra nu aveam nici măcar o liră în buzunar dar s-au aliniat planetele. La momentul ăla, am aplicat la multe burse, am făcut scrisori de sponsorizare, am jucat într-un spectacol pentru a strânge bani și până pe ultima sută de metri (în ambele cazuri) am crezut că nu o să reușesc, pentru că era imposibil”, a adăugat Alina Șerban.

Am pielea deschisă și asta m-a ajutat!

Actrița de etnie romă s-a referit la etichetele pe care le primesc toți cei din etnia sa. ” Am strigat la un moment dat: ”Doamne, te implor, fără româncă” - e un strigăt de durere pe care o au mulți români de etnie romă, în special femeile. De multe ori vrei să te schimbi și să fii acceptat și iubit pentru că toată lumea își dorește chestia asta: să se simtă în siguranță, să fie apreciat și să nu se simtă respins. Eu am niște privilegii pe care mulți romi sau multe fete din etnia mea nu le au. Eu am o piele mai deschisă și mă pot da ”neromă” dar sunt mulți romi care nu pot scăpa de pielea lor și sunt etichetați. Din păcate, oriunde te duci, simți că îți aduci comunitatea cu tine. Tu, din păcate, nu te reprezinți doar pe tine: dacă faci o greșeală, se atribuie grupului și tot timpul trebuie să demonstrezi că tu nu pleci de la prezumția de nevinovăției, ca alții. Tu nu ești doar Daniel, Marius, Andreea - ești comunitatea. Ni se spune: ”A, așa sunteți voi!” e un adevăr dureros pentru că respingerea pe care o simți din afară se răsfrânge asupra ta, în interiorul tău și se transformă în ură de sine. și cu asta e foarte greu să te trăiești.

Mi-am mutat viața pentru 5 ani la Londra pentru a-mi găsi vocabular, pentru a-mi traduce poveștile de acasă, pe care vreau să le spun. M-am întors în România pentru că am vrut să lucrez la un spectacol de teatru care se numește ”Marea rușine” și am vrut să vorbesc despre sclavia romilor - este un subiect foarte mare, nediscutat și neștiut încă de noi, ca țară, nu există în mentalul colectiv și nu știm de unde a început ura asta, de unde a început distanțarea asta dintre noi. Ei, bine, chiar din sclavie, din 1385 de la prima atestare a romilor pe teritoriile astea românești. Am rămas aici și vă invit la Teatrul Național, sunt onorată și bucuroasă să fiu prima regizoare romă care aduce o poveste romă pe scenă și voi rămâne în repertoriu cu piesa ”Cel mai bun copil din lume” .