Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni că în perioada care urmează e greu de crezut că toate cele 26 de spitale din PNRR se vor implementa şi cel mai corect pentru România este ca astfel de situaţii să le analizăm cu pragmatism, pentru a nu pierde bani din neimplementare, potrivit News.ro.

Marcel BoloșFoto: AGERPRES

Boloş a mai spus că „poate e mai bine să spună că nu au timp acum să facă aceste spitale pentru că nu au timpul fizic, nu sunt pregătite proiectele şi banii aceia să îi putem reloca în altă parte”.

Ministrul Finanţelor a declara la Prima TV dacă banii din PNRR pentru spitale sunt pierduţi,

„Dacă ne referim la termenul efectiv de implementare a acestor proiecte, adică putem realiza cele 26 de spitale până în 31 august 2026? Suntem totuşi în 2023. În perioada care urmează e greu de crezut că toate cele 26 de spitale se vor implementa. A cui este greşeala acum este deja alt subiect. Aici trebuie să fim foarte pragmatici, dacă discutăm de PNRR”, a spus ministrul, el arătând că „putem să pierdem banii pentru neimplementare şi a doua sancţiune este că neîndeplinind jalonul mai ai o sancţiune în plus”.

Marcel Boloş a arătat că „cel mai corect pentru România este ca astfel de situaţii să le analizăm cu pragmatism, pentru a nu pierde bani din neimplementare”.

„Va depinde foarte mult de coordonatorii de reformă. Acum e o perioadă în care nu dăm socoteală pentru faptul că nu am implementat aceste proiecte dar vine termenul mare. (..) Dacă la acea scandenţă nu sunt îndeplinite, nu va fi bine pentru acei coordonatori de reformă.

(..) La momentul anului 2026, cel care va fi ministru va trebui să dea socoteală de ce nu a implementat proiectele şi pierdem banii, nu îi va fi uşor să explice şi să dea vina pe birocraţie sau că beneficiarii nu au implementat contractele de finanţare. Cu siguranţă le va fi foarte greu să explice de ce România a pierdut bani, de ce România nu implemetează proiecte de autostrăzi sau de pe educaţie sau alte domenii prioritare pentru ţară”, a completat el.

Boloş a mai spus că „poate e mai bine să spună că nu au timp acum să facă aceste spitale pentru că nu au timpul fizic, nu sunt pregătite proiectele şi banii aceia să îi putem reloca în altă parte”.

Miistrul Finanţelor a precizat că sunt două programe pentru spitale, unul din PNRR, cu terrmen 31 august 2026 şi Programul Operational de Sănătate unde sunt 3 miliarde de euro, care înseamnă tot 26 de spitale şi care urmează să fie implementate până îm decembrie 2029.

Sănătatea pierde 740 de milioane de euro bani europeni nerambursabili în urma modificării PNRR. Cele 740 de milioane de euro ar fi fost destinate construirii unor spitale sau corpuri de spital. Aceste proiecte vor merge înainte, a explicat luni ministrul Alexandru Rafila, într-o conferință de presă, dar nu cu bani europeni nerambursabili, ci cu bani împrumutați de la Banca Europeană de Investiții.

Bani din PNRR pentru sănătatea din România - finanțarea inițială:

  • 2,45 miliarde investiții și reforme
  • 400 milioane pentru digitalizare
  • au fost reduse 740 de milioane de la investiții, bani care vor fi împrumutați de la BEI pentru ca proiectele să poată merge mai departe

Inițial, 27 de spitale din România ar fi urmat să primească fonduri nerambursabile din PNRR pentru sedii, corpuri de clădire sau pavilioane noi. Lista a fost redusă acum la 21 de spitale.