Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că, la nivel politic, nu s-a perceput la timp gravitatea problemei legate de droguri şi a menţionat că legea privind combaterea drogurilor de mare risc a rămas învechită, datând din 2000, iar instituţiile nu au instrumentele adaptate vremurilor pentru a combate acest fenomen, relatează News.ro.

Cătălin Predoiu în Parlament Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Cătălin Predoiu a afirmat, duminică, la Prima News, că lupta împotriva traficului de droguri nu porneşte de la zero.

  • “Lucrurile nu se întâmplă peste noapte, mai ales la un fenomen de asemenea dimensiuni. Dar, pe de altă parte, pot să vă asigur şi pe dumneavoastră şi pe cetăţeni că nici nu plecăm de la un zero, cu toate neajunsurile şi neîmplinirile. Acest aparat lucrează şi credeţi-mă că lucrează din greu şi pus sub presiune, nu numai de provocările din teren. Personal şi eu fac această presiune în sens pozitiv de a duce lucrurile înainte”, a afirmat Predoiu.

Ministrul Afacerilor Interne a adăugat că fenomenul nu a fost combătut eficient.

  • “Pe de o parte, fenomenul există, nu a fost combătut eficient. Avem o problemă, trebuie să fim mai buni, dar automat se trage şi concluzia şi nu se face nimic sau nu s-a făcut nimic pentru asta. Aici eu am o rezervă cel puţin, ca să nu spun că sunt gata să contrazic”, a explicat Cătălin Predoiu.

Moderatorul i-a atras atentiţia că, dacă ar critica activitatea MAI, ar însemna să îşi atace superiorul ierarhic de la partid, adică pe Lucian Bode, fostul ministru de Interne.

  • “Miza e mult prea mică pentru mine. Ministerul de Interne nu are miză politică. Nu vreau să îl joc politic. Ceea ce fac aceşti oameni este mult prea important pentru fiecare cetăţean ca să-mi permit indecenţa să joc politic performanţa ministerului, dar sunt obligat şi faţă de acest aparat cu care de mâine dimineaţă, nu că reiau munca, continui munca pentru că aici nu încetează munca niciodată, e non stop, să recunosc acolo unde se munceşte şi să fiu corect în evaluările şi în concluziile mele. Adică de acord, criticăm, arătăm unde nu-i în regulă, mobilizăm oamenii, că ăsta este scopul acestei discuţii, ne reorganizăm dacă e nevoie”, a explicat Predoiu.

El a mai fost întrebat cum au ajuns şcolile pline de droguri în România.

  • “Pe de o parte, fenomenul s-a răspândit. E o afacere globală. 85 de milioane, între 15 şi 64 de ani, au declarat că au prizat droguri cel puţin o dată. 85 de milioane. 30 de miliarde e piaţa numai în Europa. Această afacere s-a globalizat, a penetrat încet, încet în România. Mecanismul nu a fost adaptat permanent şi a intervenit o desconsiderare a fenomenului”, a transmis ministrul Afacerilor Interne.

Întrebat dacă statul a protejat reţelele de traficanţi, Cătălin Predoiu a răspuns: “Nu am nicio informaţie în acest sens”.

El a mai adăugat că la nivel politic nu s-a perceput la timp gravitatea problemei.

  • “La modul general, la nivel politic, nu s-a perceput la timp gravitatea problemei. De aceea, eu vă pot nuanţa declaraţii de acum trei luni de zile. Este un lucru pe care l-am iniţiat şi făcut acum trei ani de zile. Tot Ministerul de Interne a făcut o strategie contra crimei organizate şi traficului de persoane şi acolo sunt declaraţiile din 2010-2011, când elaboram legi. Pe de altă parte, instituţional, armata nu a fost pregătită pe măsură ce a evoluat inamicul. Ştiţi de când este legea privind combaterea drogurilor de mare risc? Din 2000. Au trecut de atunci 23 de ani. Deci, cum poate să fie pregătită o instituţie să lupte contra unui astfel de fenomen cu o lege din 2000 contra substanţelor psihoactive?”, a mai transmis Cătălin Predoiu.

El a mai afirmat că acest fenomen nu poate fi eradicat în câteva luni.

  • “Nu ştiu dacă o să putem instantaneu, într-o lună, în două luni de zile, să eradicăm acest fenomen. Nu vreau nici să fiu neserios în ce spun. Pe de altă parte, expozeul dumneavoastră mai ridică o problemă pe care, cu iertare, nu aţi atins-o. E şi o problemă educativă şi culturală. Dumneavoastră descrieţi un fenomen care a penetrat în foarte multe locuri, de la şcoli, licee până la cluburi, restaurante sau lumea artistică şi nu numai. Înseamnă că este un fenomen, e o problemă educativă şi una culturală. Înseamnă că fenomenul trebuie abordat din mai multe părţi. Dacă vom aştepta doar prin represiune eradicarea acestui fenomen e foarte complicat pentru că combaterea vizează două laturi: partea de trafic se duce spre furnizor, partea de consum se duce spre client, spre consumator. Este imposibil să rezolvi doar prin această acţiune problema drogurilor oricât ai confisca, oricât ai trimite în judecată, oricât ai destructura”, a afirmat Predoiu.

Câte rețele de traficanți au fost destructurate de la începutul anului

Cătălin Predoiu spus, duminică seară, că de la începutul anului au fost destructurate 37 de reţele de traficanţi de droguri, ceea ce nu este ”puţin lucru”, pentru că presupune muncă de infiltrare, depistare, prindere. Predoiu a menţionat şi că au fost confiscate cantităţi impresionante de droguri.

  • “Anul ăsta s-au destructurat, doar pe droguri vorbesc, 37 de grupuri infracţionale organizate, 37 de reţele, cum le spuneţi dumneavostră. Nu e puţin lucru 37. Înseamnă depistare, infiltrare, culegere de probe, consolidarea probelor”, a mai explicat Predoiu.
  • “În acest an s-au capturat 600 de kilograme de droguri de risc şi mare risc, trei tone de precursori, 600 de kilograme de masă verde”, a mai declarat Predoiu.

Ministrul Afacerilor de Interne spune nu este de acord cu testarea în masă a elevilor

  • “Şi aici a fost o confuzie, cu testarea în masă. Nici nu am propus acest lucru. Eu am spus următorul lucru: în momentul în care elevul manifestă vizibil semne că are un comportament derutant, că ar fi putut lua ceva droguri, semnalează doctorul, părintele şi cu acordul lor. Deci oameni care să-şi dea un consimţământ înainte”, a explicat Predoiu.
  • “Primesc astăzi un raport. Un elev aici, în Bucureşti, a fost văzut într-o stare oarecum ciudată. A fost semnalat medicul. A fost semnalată Poliţia, a fost testat, era drogat. Şi s-a descoperit ulterior că părinţii săi divorţaseră, cu o zi înainte sau două, aflase. Tatăl între timp plecase din ţară, o familie destrămată. Nu a fost nimeni lângă el. Sau poate a fost, dar nici el nu ştie că e cineva lângă el în astfel de situaţii. Din fericire, a fost depistat la prima tentativă de consum. Câţi o iau pe calea asta?”, a precizat Predoiu.
  • Întrebat dacă o testare în masă a elevilor ar ajuta la preîntâmpinarea acestui fenomen, ministrul Afacerilor Interne a răspuns: “Nu sunt de acord cu testarea în masă. Nu cred că ar ajuta. Cred că ar da un semnal greşit, ar fi o presiune nejustificată a celor care nici nu vor să audă de droguri, marea majoritate, cred eu, şi nu s-ar justifica. Plus că hai să fim pragmatici, aici vorbim teorie, dar şi tehnic e foarte greu de făcut. Nu suntem acolo. Ca să nu ajungem acolo trebuie să luăm măsuri acum şi pe combatere, şi pe prevenţie”.